Joi, Trump a răspuns acuzațiilor în fața magistraților din Washington D.C. pentru obstrucționarea transferului pașnic al mandatului, o situație fără precedent în peste două secole de istorie a Statelor Unite.
El a pledat nevinovat, un nou termen al procesului fiind fixat pentru 28 august. Acuzațiile care i se aduc fostului președinte sunt istorice, deoarece reprezintă o premieră în ultimele două secole în SUA.
Donald Trump a pierdut alegerile prezidențiale din 2020, dar a refuzat să accepte rezultatul lor.
Procurorii acuză că afirmațiile fostului președinte au dus la revolta armată de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, care a fost o încercare de lovitură de stat a susținătorilor și s-a soldat cu șapte decese și peste 1.000 de arestări.
Dacă va fi găsit vinovat, Trump ar putea fi condamnat la maximum 55 de ani în închisoare.
„Inculpatul a pierdut alegerile prezidențiale din 2020. În ciuda acestui fapt, inculpatul a fost hotărât să rămână la putere. Așadar, timp de peste două luni după alegerile din 2 noiembrie 2020, inculpatul a mințit că ar fi câștigat”, explică procurorii în rechizitoriu.
Acuzațiile procurorului Jack Smith, care a mai investigat crimele de război din Kosovo la tribunalul de la Haga, sunt că Trump a încurajat conspirații împotriva „funcției de bază a guvernului federal al Statelor Unite: procesul național de a strânge, număra și certifica rezultatele alegerilor prezidențiale”.
Cuvintele minciună, conspirație și înșelăciune intenționată apar de numeroase ori în rechizitoriu, conturând o campanie conștientă de a submina rezultatele alegerilor din 2020, spun procurorii.
Totul a început pe 14 noiembrie 2020, în ziua după ce avocații lui Trump au fost nevoiți să recunoască înfrângerea în statul Arizona și, odată cu aceasta, în alegerile naționale.
Procurorii au explicat, într-un document succint și de o manieră simplă, cum fostul președinte american a diseminat intenționat teorii ale conspirației complet nefondate despre cum ar fi fost fraudate alegerile și cum a încercat să oprească autorizarea rezultatelor finale.
De exemplu, a mințit intenționat că 10.000 de oameni decedați ar fi votat în statul Georgia, chiar dacă autoritățile de acolo i-au spus că nu este adevărat. Secretarului de stat din Georgia, Trump i-a cerut să-i „găsească” 11.780 de voturi.
„Aceste acuzații erau false, iar inculpatul știa că erau false”, explică procurorul Jack Smith.
Până și vicepreședintele său, Mike Pence, i-a spus că nu există dovezi pentru acele conspirații de fraudă. Trump a încercat să-l convingă pe Pence să conteste rezultatul alegerilor, fapt dovedit prin notițele de la acel moment ale vicepreședintelui.
Minciunile răspândite de acesta ar fi încercat să creeze o „atmosferă națională intensă de neîncredere și furie care să erodeze încrederea publicului în gestionarea alegerilor”.
Cele patru acuzații aduse împotriva lui Trump în acest proces, la care e de așteptat ca fostul președinte să pledeze nevinovat, sunt:
- Conspirație de fraudare a guvernului SUA;
- Conspirație înspre împiedicarea unei proceduri oficiale;
- Împiedicarea și încercarea de împiedicare a unei proceduri oficiale;
- Conspirație împotriva drepturilor.
În încercarea de a-și dovedi conspirațiile, Trump ar fi încercat să convingă Departamentul de Justiție să deschidă investigații false asupra fraudelor inexistente, mai spun anchetatorii.
Rechizitoriul nu este suficient pentru a-l opri pe Trump din a candida la alegerile din 2024; doar dacă va fi condamnat, s-ar putea declanșa o serie de procese prin care să fie descalificat pentru insurecție.
„Acest rechizitoriu fără precedent al unui fost (de mare succes!) președinte și al candidatului detașat al Partidului Republican la alegerilor generale din 2024 a deschis ochii lumii în fața corupției, scandalului și a eșecului Statelor Unite din ultimii trei ani”, a declarat Trump despre rechizitoriu.
Susținătorii săi, care sunt convinși că alegerile au fost fraudate și că Trump este persecutat de guvernul și presa americană, nu au fost descurajați de acest rechizitoriu.
Ceea ce lipsește dintre capetele de acuzare este incitarea la evenimentele din 6 ianuarie, la care dovezile arată că ar fi încercat să ia parte personal.
În schimb, procurorul Jack Smith a încercat să contureze un caz aproape imposibil de combătut, din care reiese să fostul președinte a încercat intenționat să submineze procesul electoral al Statelor Unite.
Avocatul lui Trump, John Lauro, a declarat că rechizitoriul este „un efort de a criminaliza și cenzura libertatea de expresie”. Alți aliați republicani au prezentat aceste demersuri drept o încercare de a-l deraia pe Trump din noua sa campanie electorală.
Deși autoritățile nu se așteaptă la proteste violente, securitatea din jurul tribunalului din capitala americană este extrem de strictă.
Acesta este al treilea dosar penal al fostului președinte din ultimele șase luni, dar primul care încearcă să-l tragă la răspundere pentru încercarea de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020. În total, lui Trump i se aduc 78 de capete de acuzare.
În statul New York, a fost acuzat de falsificarea documentelor prin care a plătit în alegerile din 2016 o actriță porno să nu vorbească despre aventura lor amoroasă.
În Florida, a fost acuzat de reținere ilegală a documentelor clasificate în reședința sa de la Mar-a-Lago în ciuda cererii guvernului de a le înapoia. Ambele cazuri vor ajunge la tribunal anul viitor.
În următoarele săptămâni, procurorii din statul Georgia sunt așteptați să anunțe un rechizitoriu în cazul încercării de subminare a alegerilor din acel stat.
O condamnare în oricare dintre aceste cazuri ar putea provoca o criză constituțională, mai ales dacă Trump va fi reales președinte înaintea sentinței. Nu există niciun precedent pentru arestarea unui președinte american în timpul mandatului său.