Linkuri accesibilitate

Gazprom nu recunoaște rezultatele auditului prezentat la Chișinău


Gigantul energetic rus dezaprobă Raportul de audit asupra datoriilor istorice a Moldovagaz către Gazprom
Gigantul energetic rus dezaprobă Raportul de audit asupra datoriilor istorice a Moldovagaz către Gazprom

Compania rusă Gazprom a venit cu o reacție în care dezaprobă raportul auditului datoriilor istorice pe care le pretinde de la Moldovagaz, realizat de două companii străine și prezentat de ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Pe pagina sa oficială de Telegram, gigantul energetic rus afirmă că „raportul de audit nu a fost aprobat de Consiliul de Observatori al Moldovagaz, așa cum a fost prevăzut în acordurile dintre Gazprom și Guvernul Republicii Moldova”. De asemenea, se menționează că atât companiile de audit, cât și condițiile tenderului au fost stabilite unilateral de partea moldoveană, fără acordul Gazprom și Moldovagaz.

„Concluziile auditorilor nu pot afecta în niciun fel cuantumul și justificarea datoriei menționate, mai ales că aceasta este confirmată în documentele semnate în mod regulat între Gazprom și Moldovagaz, dar și în hotărârile corespunzătoare ale arbitrajului internațional. Gazprom dezaprobă categoric afirmațiile părții moldovene și intenționează să-și apere în continuare drepturile prin toate mijloacele posibile”, se arată în postare.

Raportul de audit al datoriilor istorice ale Moldovagaz către Gazprom, prezentat de ministrul Energiei, Victor Parlicov, arată că o mare parte din suma de 709 milioane de dolari pe Gazprom o pretinde de la R. Moldova nu este susținută de documente doveditoare sau este expirată din cauza că nu a fost reconfirmată periodic de Gazprom.

Totodată, R. Moldova poate cere 160 de milioane de dolari de la Gazprom pentru venituri din tranzit, precum și despăgubiri pentru reducerea neautorizată a livrărilor de gaze din toamna lui 2022.

Prin urmare, Guvernul de la Chișinău este gata să achite Gazprom doar 8,6 milioane de dolari pentru a stinge datoriile istorice, ceea ce nu ar afecta în niciun fel consumatorii, potrivit ministrului Energiei.

XS
SM
MD
LG