Linkuri accesibilitate

Putin vrea să rămână la putere și după 2024, potrivit unor surse


Vladimir Putin a decis să candideze la alegerile prezidențiale din martie, o decizie care îl va menține la putere cel puțin până în 2030, șeful Kremlinului considerând că trebuie să conducă Rusia în cea mai periculoasă perioadă din ultimele decenii, au declarat mai multe surse pentru Reuters.

Putin, căruia Boris Elțîn i-a încredințat președinția în ultima zi a anului 1999, a ocupat deja funcția de președinte mai mult timp decât orice alt conducător rus de la Iosif V. Stalin încoace, depășind chiar și mandatul de 18 ani al lui Leonid Brejnev.

Putin a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie.

Sursele, care au vorbit cu Reuters sub rezerva anonimatului dat fiind implicațiile acestei informații, au declarat că vestea deciziei lui Putin s-a scurs în afara cercului restrâns prezidențial și că consilierii se pregătesc acum pentru campanie și pentru realegerea lui Putin.

În mod oficial, însă, Kremlinul dezminte această informație.

„Decizia a fost luată”

Pentru Putin, despre care sondajele de opinie arată că se bucură de cote de aprobare de 80% în interiorul Rusiei, alegerile sunt o formalitate dacă va candida: cu sprijinul statului, al mass-mediei de stat și aproape fără disidența publicului larg, este sigur că va câștiga.

„Decizia a fost luată - el va candida”, a declarat una dintre sursele care are informații în legătură cu cancelaria prezidențială. O altă sursă spune că în scurtă vreme informația va fi sugerată în spațiul public confirmând un raport al ziarului Kommersant de luna trecută.

O altă sursă, de asemenea bine informată în legătură cu strategiile politice ale Kremlinului, a confirmat că a fost luată o decizie și că consilierii lui Putin se pregătesc pentru participarea lui Putin. Alte trei surse au declarat că decizia a fost luată: Putin va candida.

O sursă diplomatică străină, care a cerut, de asemenea, să-și păstreze anonimatul, a declarat că Putin a luat decizia recent și că anunțul va fi făcut în curând.

Mulți diplomați, oficiali, agenți secreți și observatori străini au afirmat că se așteaptă ca Putin să rămână la putere pe viață, dar până acum nu a existat nicio confirmare specifică a planurilor sale de a candida la alegerile prezidențiale din martie 2024.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze. Peskov a declarat în septembrie că, dacă Putin decide să candideze, atunci nimeni nu va putea concura cu el. Kremlinul a respins și relatările potrivit cărora Putin nu se simte bine spunând că sunt dezinformări răspândite de Occident.

Aceste zvonuri tot mai consistente au fost contestate oficial. „Președintele rus Vladimir Putin nu a anunțat că va candida pentru un nou mandat, iar campania nu a fost încă anunțată”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Președintele nu a făcut nicio declarație în acest sens”, a adăugat Peksov, întrebat despre informația difuzată de agenția Reuters conform căreia Putin ar fi decis să candideze.

Occidentul îl consideră pe Putin drept un criminal de război, dictator care a condus Rusia într-o invazia în stil imperial. Agresiunea Kremlinului nu a făcut însă decât să slăbească țara și să întărească statalitatea ucraineană, solidarizând Occidentul și dând o motivație în plus NATO să se extindă.

XS
SM
MD
LG