Legiuitorii ruși au propus amendamente la Codul Penal pentru a echivala pedepsele pentru voluntari cu cele aplicate soldaților profesioniști, potrivit unui document publicat pe pagina de internet a parlamentului. Conform legislației în vigoare, voluntarii nu sunt răspunzători penal pentru astfel de acțiuni .
Prin amendamentele aflate pe masa parlamentarilor, se propune ca voluntarii în războiul din Ucraina să fie trași la răspundere penală pentru refuzul de a executa ordinele, pe aceeași bază juridică după care sunt aduși în fața justiției și militarii obișnuiți. Modificările la Codul Penal au fost introduse de Duma de Stat a Federației Ruse iar documentul a fost publicat în agenda legislativă electronică, ceea ce înseamnă că intră în procedura de discuție și votare.
Autorii proiectului justifică aceste măsuri spunând că voluntarii sunt răspunzători financiar pentru armele, echipamentele militare și logistica pe care le primesc, dar nu există răspundere penală pentru refuzul lor de a îndeplini sarcini în condiții de luptă, dezertare și/sau predare voluntară. Deputații ruși vor să anuleze diferențele între serviciul militar voluntar, cel obligatoriu și cel pe bază de contract, astfel că proiectul propune tragerea la răspundere penală a voluntarilor pentru infracțiuni, ca și celelalte cadre militare - în timpul mobilizării, legii marțiale, pe timp de război și în condiții de conflict armat.
Condiții „foarte, foarte atractive”
Sutele de mii de persoane care au semnat acorduri cu Ministerul rus al Apărării pentru a lupta în Ucraina joacă un rol crucial în eforturile Kremlinului de a menține forța de luptă fără a recurge la o mobilizare în masă precum cea ordonată de președintele Vladimir Putin în septembrie 2022.
Acea mobilizare „parțială” s-a dovedit extrem de nepopulară. Mulți tineri ruși au fugit din țară, iar analiștii spun că Putin este deosebit de precaut în privința unei astfel de mișcări înaintea alegerilor prezidențiale din martie 2024.
Dar guvernul rus susține că numărul persoanelor dispuse să semneze pentru a lupta în Ucraina ar fi crescut, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, atribuie această tendință „condițiilor foarte, foarte atractive” ale contractelor.
Recruții mobilizați și voluntarii care semnează contracte pe termen scurt cu Ministerul Apărării pentru a lupta în Ucraina ar trebui să primească același salariu și beneficii ca și personalul profesionist al serviciilor armate care a semnat contracte. Salariul este de minimum 195 de mii de ruble (2115 dolari) pe lună - de aproape trei ori mai mare decât salariul mediu lunar.
Însă, nu în puține cazuri, soldații ruși sub contract și familiile lor nu au primit niciunul dintre beneficiile promise de stat pentru că s-au înrolat și au luptat în Ucraina - nu au primit nicio primă de luptă, condamnările nu le-au fost grațiate, nu au primit compensații pentru rănire sau deces. De fapt, nu au niciun document care să dovedească faptul că au luptat vreodată.
Nu va exista nicio rotație a trupelor
La 8 noiembrie, la o întâlnire cu bloggeri ruși și lucrători media care scriu despre războiul din Ucraina, președintele rus Vladimir Putin spunea că voluntarii și soldații contractuali care participă la ostilitățile de pe teritoriul Ucrainei nu se vor întoarce acasă până la finalul războiului- indiferent de perioada pentru care au încheiat contracte cu Ministerul Apărării sau de momentul mobilizării.
De altfel, în septembrie, președintele Comitetului de Apărare al Dumei de Stat, Andrei Kartapolov, anunța că nu va exista nicio rotație a personalului mobilizat, ceea ce înseamnă că și cei mobilizați deja trebuie să rămână în zona de război până la finalul ostilităților. Acest anunț a provocat indignare printre rude și prieteni ai mobilizaților, care le cer regulat autorităților ca militarii să revină de pe front și să fie trimiși alți recruți în locul lor.
Rusia a recrutat mulți voluntari pentru invazia din Ucraina, promițându-le salarii mari dacă efectuează un tur de câteva luni pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, turul lor a fost prelungit la nesfârșit din cauza crizei de forță de luptă.
Comentând anunțul lui Putin că toți luptătorii vor rămâne pe linia frontului până când războiul se va termina, analiştii spun că acesta ezită să lanseze o nouă mobilizare la scară largă înaintea alegerilor prezidenţiale din martie anul viitor. Putin a ordonat o mobilizare în septembrie 2022, stârnind furie și fuga a sute de mii de bărbați în străinătate pentru a evita recrutarea.
Unii voluntari care și-au îndeplinit termenii contractului au fugit, în timp ce alții refuză să execute ordinele pe care le considerau sinucigașe, potrivit videoclipurilor de pe rețelele de socializare. Rusia a trimis soldați să atace pozițiile ucrainene în ceea ce este descris drept „valuri umane”, ducând la o mare pierdere de vieți omenești.
Serviciile de informații americane au estimat că peste 200 de mii de soldați ruși au fost uciși sau răniți în luptele din Ucraina.