Cele șase secții de pe 17 martie 2024 reprezintă o diminuare evidentă a capacităților Rusiei, care la alegerile sale parlamentare din 2021 a deschis în regiunea transnistreană 27 de secții, iar la alegerile sale prezidențiale din 2018 – 24.
Chișinăul a dobândit pârghii noi pentru a controla intrarea și ieșirea buletinelor de vot din regiunea transnistreană: acestea nu mai pot fi aduse prin Ucraina. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a și sugerat că buletinele nu au mai fost aduse ca altă dată, de la Moscova, ci „probabil” tipărite în stânga Nistrului, într-o aparentă încălcare de către Rusia a propriei legislații despre tipărirea buletinelor de vot la o tipografie centrală, „Gosznak”, la Moscova.
O altă pârghie a Chișinăului a fost limitarea numărului de diplomați ruși acreditați în R. Moldova, care pot fi implicați în organizarea alegerilor, o măsură luată încă în august 2023.
- Te-ar mai putea interesa și: Cum se votează la Tiraspol la prezidențiale rusești
Pe 17 martie 2024, reporterii Europei Libere au relatat de la Tiraspol despre cozi mari la secțiile de votare rusești, dar nu numai din cauza numărului redus al acestora, ci și a unor măsuri de securitate sporite luate de transnistreni, inclusiv instalarea detectoarelor de metale la intrarea la urne. Străzile Tiraspolului au fost împânzite de miliție, agenți în civil, blocuri de beton au blocat străzile în centrul orașului, iar în aer au fost ridicate drone.
Tot așa cum cele șase secții de votare arată limita ambițiilor rusești în stânga Nistrului, la peste 2 ani de ripostă ucraineană, care a împiedicat-o să avanseze către Odesa, măsurile de securitate din ziua votării arată limpede ce atmosferă apăsătoare domină în regiunea transnistreană.
În acest episod din podcastul „Reporterii” discutăm cu Mircea Țicudean, editorul de politică externă al Europei Libere Moldova, contextul și miza alegerilor prezidențiale ruse, cu Cristina Popușoi, autoarea podcastului nostru video „Pe Agendă”, despre retorica și politicile Chișinăului în acest context nou și diferit și cu Eugenia Crețu, editoarea-șefă a Europei Libere Moldova, despre atmosfera de la Tiraspol. Audiție plăcută!