Linkuri accesibilitate

Abdul Baradar, unul din cofondatorii milițiilor Taliban, va conduce noul guvern afgan (Reuters)


Abdul Baradar a codus delgație talibanilor la negocierile de anul trecut cu Statele Unite, care au deschis calea încheierii operațiunii militare internaționale din Afganistan, anul acesta, după 20 de ani - 16 august 2021.

Co-fondatorul milițiilor talibanilor și șeful politic, Mullah Abdul Ghani Baradar, care este considerat un moderat în grupul islamist, va conduce noul guvern din Afganistan, potrivit Reuters, trei surse spunând că militanții încă se luptă cu rezistența din munți, de la nord de Kabul.

Sursele au declarat pe 3 septembrie că Mullah Mohammad Yaqoob, fiul liderului spiritual al talibanilor Mullah Mohammad Omar, și Sher Mohammad Abbass Stanekzai, membru al biroului politic de la Doha al talibanilor, vor ocupa funcții guvernamentale superioare.

„Toți liderii de vârf au ajuns la Kabul, unde pregătirile sunt în faza finală pentru a anunța noul guvern", a declarat un membru taliban sub condiția anonimatului.

O altă sursă a spus că liderul taliban Haibatullah Akhunzada se va concentra pe probleme religioase și guvernare în bazele legilor islamului, potrivit Reuters.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat pentru AFP că noua administrație nu va fi anunțată înainte de 4 septembrie.

Multe dintre națiunile lumii așteaptă să vadă dacă acțiunile următoarei administrații vor fi în concordanță cu promisiunile talibanilor de a fi mai moderați decât în timpul primei lor guvernări, extrem de brutale, din anii 1996 – 2021, când au pus în aplicare o formă radicală a legilor islamice.

Legitimitatea noii administrații în ochii donatorilor și investitorilor internaționali va fi crucială pentru economie, care este dependentă de ajutorul extern , pe măsură ce țara luptă împotriva secetei și a ravagiilor făcute de un război care a costat viața a aproximativ 240.000 de afgani.

Baradar, unul dintre fondatorii talibanilor în 1994, a petrecut opt ani în închisoare în Pakistan după ce se relatase că ar fi fost arestat la Karachi în 2010, într-o operațiune coordonată a agențiilor de informații americană și pakistaneză. A fost eliberat, la cererea Statelor Unite.

În februarie 2020, el fost unul din negociatorii acordului de la Doha cu Statele Unite, care a pus capăt, după 20 de ani, operațiunii internaționale din Afganistan, condusă de America.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG