Linkuri accesibilitate

Abuzarea dreptului la adunări publice


Demonstraţiile din oraşele saxone Leipzig şi Dresda - aspru criticate de politicieni

Două demonstraţii care au avut loc sîmbătă la Leipzig şi luni la Dresda au stârnit un val de critici. La Leipzig au protestat peste 20.000 de oameni împotriva corona-restricţiilor.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00
Link direct

La Dresda, capitala land-ului răsăritean Saxonia, s-au adunat luni, susţinătorii mişcării cunoscută sub acronimul Pegida – ceea ce însemană: Patrioţi Europeni contra Islamizării Apusului.

La ambele demonstraţii au fost prezenţi extremişti de dreapta.

Reprezentantul guvernului federal pentru problema antisemitismului, Felix Klein, nu şi-a ascuns suprinderea neplăcută pentru că la Dresda s-a aprobat demonstraţia mişcării Pegida tocmai în ziua de 9 noiembrie. În această zi se aminteşte în toată Germania de pogromurile care au avut loc pe data de 9 noiembrie 1938, când au fost incendiate sinagogi, devastate magazine evreieşti, iar bandele naziste dezlănţuite au atacat, bătut şi ucis numeroşi evrei. Felix Klein (care s-a născut în 1968 la Darmstadt într-o familie originară din România) a atras atenţia asupra prezenţei unui binecunoscut extremist care a ţinut un discurs la Dresda.

Kristallnacht- 10 noiembrie 1938
Kristallnacht- 10 noiembrie 1938

Într-o declaraţie făcută „Reţelei Redacţionale Germania” (RND), Klein a spus că prezenţa extremistului Andreas Kalbitz (fost preşedinte al grupului parlamentar al partidului naţionalist-autoritar Alternativa pentru Germania, AfD, din land-ul Brandenburg) este ceva „insuportabil”. Fiecare participant la adunarea organizaţiei Pegida din Dresda, a precizat Felix Klein, „ar trebui să fie conştient de faptul că pogromurile din noiembrie constituie un prim punct culminant al prigoanei” contra evreilor.

Manifestație la Leipzig, 7 noiembrie 2020
Manifestație la Leipzig, 7 noiembrie 2020
Felix Klein a criticat, de asemenea, incidentele violente care au avut loc sâmbăta în oraşul saxon Leipzig. Acolo s-a desfăşurat o demonstraţie contra măsurilor de îngrădire a corona-pandemiei. La manifestaţia, organizată de aşa numita mişcare „Querdenken 711” (Gîndire laterală 711), au participat numeroşi extremişti de dreapta care au provocat altercaţii violente cu forţele de ordine. Uniunea Jurnaliştilor Germani (DJU) a anunţat că în cursul corona-demonstraţiei, peste 30 de jurnalişti au fost atacaţi şi bătuţi de către manifestanţi.

Klein a avertizat faţă de radicalizarea crescîndă a celor care participă la demonstraţiile organizate de mişcarea „Gîndire laterală”. El a mai spus că aşteaptă ca organizatorii unor astfel de demonstraţii să se distanţeze faţă de extremiştii care se alătură manifestanţilor.

Astă vară, un grup de extremişti care a participat la o demonstraţie contra măsurilor sanitare a încercat să forţeze intrarea în clădirea Reichstag-ului, în care se află sediul Parlamentului federal.

Mai mulţi politicieni au cerut acum o îngrădire a dreptului la demonstraţiile corona-contestatarilor, ţinându-se cont de situaţia specială creată de pandemie. Alţii resping astfel de solicitări, invocând prevederile constituţionale care garantează dreptul reuniunilor publice.
Cert este că, în ultimele luni, la aşa-numitele corona-demonstraţii au participat grupuri de neonazişti violenţi, ezoterişti, militanţi anti-vaccinare, conspiraţionişti, Qanonişti, cît şi reprezentanţii unor comunităţi evanghelicale, fundamentaliste. Toate acestea instrumentalizează demonstraţiile, folosindu-le ca trambulină de multiplicare propagandistică a unor convingeri, deseori în contradicţie cu democraţia şi principiile statului de drept.
Previous Next

XS
SM
MD
LG