Linkuri accesibilitate

Miercuri este votată moțiunea de cenzură împotriva guvernului britanic (VIDEO)


Protest pro-UE în fața Parlamentului de la Londra, 15 ianuarie 2019
Protest pro-UE în fața Parlamentului de la Londra, 15 ianuarie 2019

Marți, 15 ianuarie, Parlamentul de la Londra a respins acordul cu UE privind Brexit-ul. Este primul test la România, aflată la președinția UE.

Opoziţia laburistă a anunţat marți seară, imediat după ce a fost respins acordul privind Brexit-ul, că introduce o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator iar premierul Theresa May a confirmat că moțiunea va fi dezbătută și votată miercuri în Camera inferioată a Parlamentului.

Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentului de la Londra a respins, cu o majoritate covârșitoare acordul încheiat de șefa guvernului Theresa May cu Bruxelles-ul, care descrie condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Până la ieșirea oficială a Marii Britanii, mai sunt zece săptămâni (29 martie), iar Theresa May are acum numai trei zile lucrătoare să prezinte o alternativă.

Deputații din Camera Comunelor au votat în număr de 432 împotrivă și numai 202 pentru. Împotriva acordului au votat atât parlamentarii care sprijină Brexit-ul, decis în referendumul din iunie 2016, cât și cei care se opun. Primii, pentru că sunt de părere că acordul negociat cu UE și care prevede și o perioadă de tranziție până la soluționarea problemei graniței dintre regiunea britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, ar putea ține, de fapt, Marea Britanie în Uniune luni, dacă nu ani într-o situație dezavantajoasă: cu toate obligațiile, dar fără drept de a mai decide, după 29 martie.

Cei care se opun Brexit-ului speară că guvernul May va amâna acum ieșirea din Uniunea Europeană de teama consecnțelor economice și nu numai pe care le-ar implica Brexit-ul fără nici un acord, așa-numitul „Brexit dur”. Sau că guvernul conservator va accepta organizarea unui nou referendum.

În prima reacție la votul de la Londra, președintele Consiliului European, Donald Tusk a declarat că singura soluție constructivă ar fi ca Marea Britanie să renunțe la Brexit. Jean-Claude Juncker pe de altă parte, președintele Comisiei Europene, a declarat că a venit momentul ca restul celor 27 de țări membre să accelereze pregătirile în vederea unui Brexit „dur”, fără acord.

Un Brexit fără acord pe 29 martie, avertizează mulți economiști, ar putea provoca haos în economia Marii Britanii, cu consecințe greu de evaluat, într-o lume globalizată, și pentru restul lumii, nu numai a UE.

Într-o primă reacție din România, țară care deține președinția UE de la 1 ianuarie, fostul președinte al țării, Traian Băsescu a declarat că este „un vis urât din care Marea Britanie s-a trezit”. Băsescu a mai spus, citat de Digi24, că „este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă”.

Aflat la Strasbourg, ministrul român de externe Teodor Meleșcanu a declarat, înainte de votul din Parlamentul britanic că o eventuală amânare a datei la care intră în vigoare Brexit-ul este din punctul meu de vedere , foarte dificil. UE şi-a fixat o poziţie, negocierile s-au încheiat şi au ajuns la concluzii inclusiv ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor europeni din Marea Britanie”, a declarant Meleșcanu, citat de Digi24.

Ministrul de externe român o însoțește la Strasbourg pe premierul Viorica Dăncilă, care a prezentat marți în Parlamentul European prioritățiile România , pentru cele șase luni, cât deține președinția UE. Totodată, Meleșcanu avertiza că un Brexit „dur”, fără acord ar putea crea „probleme” cetățenilor români. Acordul respins marți seară de Parlamentul de la Londra reglementa și situația cetățenilor UE din Marea Britanie, la fel ca pe cea a britanicior din restul țărilor Uniunii.

XS
SM
MD
LG