Două incidente neobișnuite, petrecute la o zi distanță unul de celălalt, au scos la iveală cât de controversat a devenit memorandumul de înțelegere (MOU) dintre Teheran și Washington în cadrul establishmentului iranian, la doar câteva luni de la preluarea funcției de lider suprem de către Mojtaba Khamenei.
Prima provocare a venit din partea Adunării Experților, organismul clerical care îl supraveghează pe liderul suprem. Șaizeci și trei dintre cei 88 de membri ai săi au emis o declarație pe 29 iunie, îndemnând negociatorii să rămână ferm pe „liniile roșii” stabilite de Khamenei. Deși adresat „poporului iranian”, textul părea mai degrabă un avertisment direct adresat echipei de negociatori.
Câteva ore mai târziu, secretariatul adunării s-a grăbit să clarifice faptul că declarația nu reprezenta poziția oficială a organismului, calificând-o drept „neobișnuită și neconvențională”.
Interviul întrerupt
O zi mai târziu, postul public de televiziune IRIB a întrerupt brusc, chiar în mijlocul unui răspuns, un interviu preînregistrat cu președintele parlamentului și negociatorul principal, Mohammad Baqer Qalibaf, exact în momentul în care acesta se referea la deblocarea activelor iraniene în temeiul memorandumului de înțelegere.
Biroul de presă al parlamentului a precizat că înregistrarea a fost transmisă cu mai mult de două ore înainte de difuzare, fără ca montarea acesteia să fi fost coordonată în prealabil. Incidentul a alimentat imediat speculațiile potrivit cărora înalții responsabili ai IRIB se opun acordului cu Statele Unite și încearcă în mod activ să submineze echipa de negociatori.
Analiștii care urmăresc echilibrul dintre facțiunile interne din Iran afirmă că cele două episoade, deși diferite ca formă, reflectă aceeași realitate de fond: întrucât autoritatea personală a decedatului Lider Suprem, ayatollahul Ali Khamenei, nu mai este disponibilă pentru a impune disciplina, instituțiile interne testează cât de multă libertate au pentru a modela narațiunea.
„Putem desprinde două mesaje diferite din aceasta”, a declarat Babak Dorbeiki, un analist politic din Marea Britanie, pentru Radio Farda al RFE/RL, referindu-se la declarația adunării.
La nivel extern, a afirmat Dorbeiki, această presiune îi este de folos lui Mojtaba Khamenei; având în vedere că a ajuns la putere printr-o succesiune negociată de serviciile de securitate, fără a dispune de o bază de putere independentă proprie, aceasta îi permite să transmită Washingtonului că are mâinile legate, în timp ce caracterul neoficial al declarației îi protejează propria marjă de manevră. La nivel intern, aceasta semnalează o intensificare a competiției dintre facțiuni.
„Este practic vocea întregii instituții”, a spus Dorbeiki referindu-se la cele 63 de semnături, sugerând că lansarea neoficială ar fi putut fi intenționată, întrucât o declarație oficială a instituției atât de directă nu ar fi trecut niciodată de secretariat în plină negociere.
Ideologi vs. pragmatici
Dorbeiki a descris această confruntare mai profundă ca o luptă între o aripă ideologică, orientată spre securitate, din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) — care până de curând se bucura de o influență deosebită — și o aripă mai pragmatică și realistă a establishmentului, care câștigă acum teren.
Susținătorii liniei dure au analizat cu atenție acordul cu Statele Unite, care, la rândul lor, au urmărit reacțiile oficialilor iranieni la acesta.
Aceștia susțin că Iranul nu ar fi trebuit să negocieze deloc și îi acuză pe negociatorii iranieni că au anulat orice progrese obținute după ce Statele Unite și Israelul au lansat o campanie de bombardamente împotriva Republicii Islamice pe 28 februarie.
Vocile mai moderate, printre care se numără și mulți conservatori, resping această interpretare, susținând că memorandumul de înțelegere aduce Iranului beneficii considerabil mai mari decât Statelor Unite.
O întrebare esențială, potrivit comentatorului Reza Alijani, stabilit în Franța, este dacă noul lider suprem își va susține pe deplin negociatorii sau, la fel ca tatăl său, va încerca să mulțumească toate facțiunile.
Un test cu miză mare
Alijani a remarcat că, deși primele declarații ale tânărului Khamenei după preluarea funcției erau pline de formulări modeste, afirmațiile sale mai recente arată că el susține că a „permis” personal echipei să negocieze.
Având în vedere vârsta relativ tânără a lui Khamenei, de 56 de ani, Alijani a susținut că îi va lua ceva timp până când va ajunge să dețină autoritatea absolută pe care tatăl său a exercitat-o odinioară.
Până atunci, este probabil ca noul lider să mențină abordarea condiționată și duală a tatălui său față de Occident: autorizând discuțiile, dar depunând în același timp eforturi pentru a menține elementele de linie dură în cadrul sistemului, în loc să le îndepărteze de acesta.
În cele din urmă, disputa privind acordul dintre SUA și Iran a încetat să mai fie o simplă confruntare între reformiști și susținătorii liniei dure. În schimb, a devenit un test cu miză mare care vizează să arate câtă libertate de acțiune consideră instituțiile iraniene — clerice, militare și mass-media deopotrivă — că pot exercita în prezent, în absența unui centru unic și incontestabil de autoritate.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te