Rivalitatea geo-stregică între Statele Unite și China, care a marcat începutul acestui secol ia în prezent forma noului recipient în care e introdusă: pandemia de coronavirus. Manifestări prealabile au fost în special conflictul comercial dar și izbucniri retorice.
Acum însă, administrația Trump vede în China un posibil țap ispășitor, cum a fost Mexicul în 2016, de natură să justifice răspunsul său, considerat inadecvat, în primele luni ale ofensivei globale împotriva virusului.
Multe dintre acuzații sunt justificate. Regimul comunist de la Beijin a făcut, ceea ce regimurile comuniste au în reflex să facă: a încercat inițial să ascundă criza, să o facă să dispară nerecunoscând-o public. Dar asta nu a durat mult, în a doua jumătate a lunii ianuarie, cel puțin, Beijing-ul a pus la dispoziția comunității medicale internaționale structura virusului, ca să poata fi cercetat și contracarat. Dar până atunci, informații cu privire la transmitarea de la om la om au fost ascunse, cei care încercau să tragă un semnal de alarmă – persecutați și amenintați. Chiar și acum, Beijing-ul încearcă să blocheze o eventuală anchetă internațională legată de izbucnirea pandemiei.
Este însă adevărat și că în prima perioadă, în special în ianuarie, președintele Trump a elogiat eforturile f[cute de China și președintele ei, încercând să descurajeze idea că virusul este un pericol pentru America și că va perturba mersul economiei, principalul sau atu electoral.
Este adevărat că președintele a oprit intrările din China, la 31 ianuarie, cel puțin parțial și că atunci adversari politici au considerat acest gest unul discriminatoriu, nu ghidat de o necesitate medicală. Indiferent care ar fi fost motivul, Statele Unite și Australia au fost primele care au impus astfel de restricții. Ce a urmat însă, pe plan intern, în diverse țări reprezintă diferența între succes și eșec, în combaterea pandemiei.
Retorica anti-China se întețește în Statele Unite și e îmbrățișată de ambele partide. Analiștii atrag atenția că în acest punt, democrații cad în cursa întinsă de Donald Trump.
China continuă și ea o tendință care a precedat pandemia și anume propagandă prin intermediul ajutorului internațional. Peste 100 de tari au fost până acum beneficarele sau țintele acestei ofensive, din Europa și până la regiunea din care China face parte.
Statele Unite și Australia critică China, cer investigații și amenință Organizația Mondială a Sănătății ca ar fi fost părtașă la minciunile Beijing-ului, care au costat și vieți.
Într-o lume ideală, comunitatea internațională ar fi stimulată să coopereze, cu roluri de lideri atât pentru Statele Unite cât și pentru China. Dar războiul acuzațiilor nu permite asta.
Beijing-ul are din ce în ce mai mult și el o postură agresivă, îăn Marea Chinei de Sud și odată cu măsurile de întărire a controlului în Hong Kong. În America exista pe rol nouă plângeri penale, inclusiv de la statul Missouri, care acuza China pentru rolul jucat în răspândirea virusului și acest climat general se poate transfera pe plan economic, și chiar militar.
Cooperarea internațională ar fi reacția logică însă impulsurile naționaliste de ambele părți servesc o bună parte a electoratelor și pot fi folosite pentru a acoperi neajunsuri interne, în contextele politice din ambele țări. Încă nu se știe care dintre aceste opțiuni va avea câștig de cauză, după ce acest virus ucigaș va fi răpus.
