Imaginați-vă că toți alegătorii care au de gând să se prezinte la secțiile de votare în ziua de 11 iulie sunt pasagerii unui avion. Sosirea e anunțată. În sala de așteptare a aeroportului se agită partidele care îi întâmpină. Ele se uită chiorâș unele la altele, își dau coate, se îmbrâncesc. Toți revendică un loc cât mai în față, ca să fie văzute inscripțiile de pe foile scoase la vedere. Vivat, Diaspora! Даёшь ПМР! Можем повторить! Patrioți omologați și vaccinați, uniți-vă! Eurofani și eurofane, euroîmpărtășiți-vă! Zurbagii și haiduci, treceți Prutul! Чем не Монако, однако?! etc., etc.
Partidele fac trierea imaginară a mușuroiului de pasageri din burta avionului. Partidele se pregătesc să-i prindă în laț, să-i lege pe ochi, ca nu cumva să-i ducă în ispită adversarul cel viclean. Pe măsură ce se apropie ora de aterizare, partidele devin tot mai nerăbdătoare. Tot mai irascibile. Capii lor uită de politețe, de bun-simț, de florile pregătite pentru pasagerii alegători și caută gâlceavă, se calcă pe bătături, dau pumni, dezgolesc baionetele, iataganele. Kuliokarule! Parastasul mă-tii! Fi-ți-ar mutra-în-pușcărie! Sorosu-mâni-ta-eu-azi-și-mâine! etc., etc.
Înjurăturile, sloganele, amenințările războinice se contopesc într-o hărmălaie polifonică. Patria e în pericol! Jos mâinile de pe picioare! Unire, moldoveni! Ole-Ole!-Ole! Glasul de robot chinezesc anunță sosirea cursei. Pasagerii coboară din avion. În sala de așteptare li se deschide priveliștea dezgustătoare a teatrului de război. În surdină se aude muzica lui Wagner. Cortina cade.
