Linkuri accesibilitate

„Speranța mea este ca să putem spune după acest vot că Moldova mai are o șansă de a deveni un stat democratic veritabil”


Tudor Cojocariu, blogger, Irlanda.
Tudor Cojocariu, blogger, Irlanda.

Datele pe care le prezintă în regim live, Comisia Electorală Centrală, indică la ora 15:00 că în diaspora au votat deja peste 120.000 de cetățeni moldoveni, depășind astfel numărul total al participării diasporei la precedentele alegeri parlamentare, din 2019. Tudor Cojocariu locuiește cu familia de peste doi ani în Irlanda, la Dublin. Spune că deși oamenii s-au prezentat în număr mare la secțiile de votare, procesul a decurs rapid. În Irlanda, s-au deschis patru puncte de votare pentru alegători, tot atâtea cât la prezidențialele din toamna trecută, spune Tudor Cojocariu intervievat de Diana Răileanu

Interviu cu Tudor Cojocariu (Irlanda)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:21 0:00
Link direct

Tudor Cojocariu: „Am votat în jur de ora 9.30 – 10, a durat foarte puțin, am votat împreună cu familia, cu mai muți prieteni.”

Au venit mulți, cum s-a și prevăzut, dar a mers mai repede de această dată

Europa Liberă: Spre deosebire de prezidențiale, cum a avut loc procesul acum, la anticipate?

Tudor Cojocariu: „Procesul este similar. Contază faptul că am beneficiat și de această dată de niște încăperi enorme, niște pavilioane expoziționale, am putea să spunem, un fel de Moldexpo, în care au fost amenajate secțiile, respectând toate normele sanitare în vigoare. A fost o organizare excelentă, ca și data trecută, jos pălăria pentru toată lumea care s-a implicat! Cozile au fost lungi, se poate vedea și din imagini, dar, în același timp, s-a mers foarte repede, adică a fost prevăzut fluxul de votanți care urmau să vină. Au venit mulți, cum s-a și prevăzut, dar a mers mai repede de această dată.”

Europa Liberă: Discutasem la alegerile prezidențiale și spuneai atunci că informațiile despre condițiile sanitare în care va avea loc scrutinul se schimbau de la sîptămână la săptămână. A fost similar acum sau puțin mai ușor, mai relaxat?

Tudor Cojocariu: „Data trecută a existat foarte multă agitație pentru că a fost o premieră și pentru noi, ca alegători, și pentru ambasadă, ca organizatori. Din acest motiv a fost foarte-foarte multă agitație în jurul subiectului, ceea ce a fost, poate, până la urmă în beneficiul participării active la vot, pentru că s-a vorbit foarte mult și toată lumea a flat când urmau să vină alegerile. De data asta s-a mers mai mult din inerție, din punctul meu de vedere. Ceea ce este un lucru bun din alt punct de vedere, respectiv, că n-au mai existat încurcături, neînțelegeri sau jumătăți de informații care ajungeau la anumiți alegători. A fost foarte clar locul, procedurile sunt aceleași, din start s-a știut, nu s-a schimbat nimic, ambasada a comunicat excelent de la bun început, totul a mers conform planului și fără surprize negative privind locația sau privind anumite norme noi sau vechi.”

Europa Liberă: Din observațiile tale, care a fost atmosfera între alegătorii care au votat și votează astăzi la Dublin, în Irlanda?

Tudor Cojocariu: „Ca de obicei, în diaspora atmosfera este una de sărbătoare, pentru că e un prilej de-a te întâlni cu mulți prieteni, cunoscuți, de-a te implica în viața socială și politică din R. Moldova, char și de la distanță. Pe lângă asta, e de remarcat modul în care a fost amenajat locul unde au avut loc alegerile, pavilionul a fost acoperit cu tricolor, cu muzică tradițională românească pe fundal. A fost foarte frumos, plăcut și am rămas și cu emoții pozitive după vot. Și în timpul votului a fost totul foarte frumos.”

Europa Liberă: Cum s-a văzut această campanie electorală din afara țării?

Tudor Cojocariu: „Sigur că noi de mult timp trăim online, urmărim online tot ce se întâmplă acolo, vorbim cu părinții, suntem prezenți cu spiritul și mintea în R.Moldova. Nu avem cum să evităm aceste lucruri, acest interes veșnic pe care probabil o să-l avem față de ceea ce se întâmplă acasă și, sigur, sunt lucruri care ne afectează și pe noi. Campania a fost, din punctul meu de vedere și al celor pe care-i cunosc, una foarte plină de mesaje confuze și neconvingătoare, în același timp, din partea multor actori politici din R.Moldova. Au fost foarte multe partide, foarte multe dezbateri electorale, pe care am putut să le vedem cu toții, să le urmărim și să ne facem propriile concluzii, acesta a fost un aspect bun.”

Europa Liberă: Și, spre final, ce speranțe îți legi tu, familia ta, de acest vot oferit astăzi?

Tudor Cojocariu: „Speranța mea e să putem spune după acest vot că Moldova mai are o șansă de a deveni un stat democratic veritabil, așezat pe calea dezvoltării în stil european, nu al subdezvoltării în stil eurasiatic, un stat în care se respectă drepturile omului, inclusiv drepturile salariale, pentru că vedem că există foarte mari probleme economice în R.Moldova. Respectiv, să fie un stat în care statul de drept să triumfe și corupții să întoarcă bunurile furate de la cetățeni.”

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG