Filmul german „Gipsy Queen ”în regia lui Hüseyin Tabak, i-a adus Alinei Șerban titlul de cea mai bună actriță, decernat de Uniunea Actorilor din Germania. Dar recentul succes al actriței, scriitoarei și regizoarei de etnie romă din România nu este doar despre o performanță artistică, superbă în sine, ci și despre nevoia, curajul și exemplul de a sparge stereotipurile, de a oferi o șansă în plus pentru înțelegerea, prin artă și atitudine, a celora care sunt din același țesut uman, dar n-au avut parte de același start, de empatie și solidaritate.
Europa Liberă: Ai fost aleasă cea mai bună actriță a Germaniei cu filmul „Gipsy Queen”, adică „Regina Romă”, în regia lui Hüseyin Tabak. Ai jucat rolul lui Ali – o emigrantă de etnie romă, mamă singură care luptă, la propriu și la figurat, pentru bunăstarea copiilor ei. Nu ai ascuns emoțiile la ceremonia de premiere, erai extatică. Ce înseamnă pentru tine, inclusiv ca militantă împotriva discriminării, această nouă performanță artistică?
Pentru mine a însemnat enorm că recunoașterea asta a venit din partea breslei actorilor...
Alina Șerban: „Într-adevăr, nu mă așteptam, sincer, să primesc premii, tocmai pentru că am avut o serie de ghinioane cu „Gipsy Queen”, în sensul în care noi am apărut în cinematografe în Germania în timpul pandemiei, imediat când s-au deschis cinematografele și au fost foarte puțini oameni care l-au văzut. Am avut la fel și ghinionul unei sărace mediatizări, să zic așa, a filmului, deci suntem necunoscuți. Și eu, și Hüseyin nu avem nume mari, așa că de foarte multe ori, noi, cei fără nume mare, nu ne așteptăm la recunoașterea muncii noastre, că de foarte multe ori competițiile nu sunt bazate pe muncă, regret să vă spun asta. Pentru mine a însemnat enorm că recunoașterea asta a venit din partea breslei actorilor, niște oameni care fac aceeași muncă ca și mine de data asta au văzut munca nu ca a unei românce de etnie romă sau ceva de genul acesta, ci efectiv bazată pe poveste și cum am reușit noi s-o spunem. Ei au ales ca munca mea să devină pentru anul 2020 cea mai bună din Germania, cum ați spus și Dvs. Pentru mine acum ca actriță nu știu exact ce înseamnă, sper să însemne ceva la nivelul interesului oamenilor de a vedea filmul când va apărea în cinematografe, sper cândva și în România, și în alte locuri. Însă pentru mine ca artist sper să însemne posibilitatea să spun și alte povești.”
Europa Liberă: Apropo, vorbind de povești, ai menționat în ceremonia de acceptare a premiului că acest film relatează istorii care trebuie povestite. Cine are nevoie cel mai mult să audă povești cu și despre femei rome?
Alina Șerban: „Cred că noi toți avem nevoie să auzim povești, indiferent că sunt sau nu cu femei rome per se, avem nevoie să auzim povești în care ne regăsim. Or, „Gipsy Queen” este o poveste universală, pentru că cu toții experimentăm sentimentul de iubire, fie că e vizavi de părinții noștri, de copiii noștri, de cineva; cu toții ne dorim față de cei iubiți să le fie bine. Dacă suntem părinți, să le oferim o viață mai bună, așa că acesta este un sentiment universal, indiferent că e vorba despre o femeie romă sau nu, însă e cu atât mai important că avem ca protagonistă o femeie romă care iese din stereotip. Avem nevoie de asta, tocmai pentru că nu ni se întâmplă des să auzim despre romi, în primul rând că sunt și ei oameni, tocmai de asta nu reușim să simțim sentimente de empatie, solidaritate cu oamenii romi, pentru că nu auzim des despre ei, că și ei au sentimente, năzuințe ca restul oamenilor. La nivel de povești despre femei ne lipsesc povești spuse tocmai așa, din perspectivă diversă. Hüseyin este kurd de origine turcă, care a crescut în Germania și mama lui s-a chinuit foarte tare să le ofere lui și surorilor lui o viață mai bună, așa că perspectiva lui este a unui emigrant care a încercat să se integreze într-o altă societate sau într-o altă situație. Noi cu toții cândva, în viețile noastre cu toții ne simțim cumva în exteriorul unei situații și încercăm s-o înțelegem.
„Gipsy Queen” este o poveste universală, pentru că cu toții experimentăm sentimentul de iubire...
Așa că și asta poate să fie universal, însă consider că e atât de important să avem perspective diverse tocmai pentru că nu primesc foarte des microfonul, să zic așa, nu au o platformă și tocmai de asta rămânem închistați în anumite stereotipuri: că femeile sunt așa, că bărbații sunt așa, că romii sunt într-un fel, și anume de asta avem nevoie cu toții de povești spuse din perspectivă diversă, pentru că așa este viața înconjurătoare. Viața de pe lângă noi e cu mult mai multe nuanțe decât privim noi la televizor, la Știri și în filme.”
Europa Liberă: Se poate schimba ceva în viața unor femei rome din România, din Republica Moldova, fiindcă și aici există o importantă comunitate romă, de la faptul că văd filme în care ele sunt în rolul principal?
Alina Șerban: „Nu-mi permit să arunc cuvinte mari de genul „schimbat viața”, însă aș vrea să spun că consider că e foarte, foarte important să te simți reprezentată, să te vezi în alți oameni. Or, eu, spre exemplu, ca femeie romă în România nu am crescut văzând reprezentări pozitive despre mine, iar asta are, desigur, un impact asupra stimei mele de sine, asupra încrederii mele în oameni. Tot ce sper este ca tocmai posibilitatea asta să avem o protagonistă romă într-un film de genul acesta atât de internațional, cu o temă universală și atât de specifică, în același timp, sper să aducă solidaritate, sper să aducă un sentiment de împuternicire, ca femeile rome să se uite la ea și să zică: „Da, eu asta fac pentru copiii mei” sau „Da, asta a fost mama mea”, „Da, Doamne, uite, e una de-a noastră”, sper să fie genul acesta de reacții pozitive.”
Europa Liberă: Apropo, în Republica Moldova una dintre puținele protagoniste rome faimoase de pe marile ecrane rămâne Rada din filmul „O șatră urcă la cer”, o peliculă de pe vremea sovietică semnată de Emil Loteanu, dar, în general, sunt destul de puține filme artistice cu femei rome în prim-plan. Crezi că poate exista o veritabilă luptă împotriva discriminării față de romi fără o reprezentare în media, în cinema, în artă, în general?
Alina Șerban: „Mulțumesc pentru întrebare. Nu, nu cred că poate exista o egalitate și echitate când noi nu suntem participanți direcți la discuții și la reprezentare. Or, vorbind despre antidiscriminare fără a-i avea pe oamenii care simt asta pe pielea lor nu este antidiscriminare. Și, totodată, încă mai văd filme sau conferințe, sau diverse activități despre noi, dar fără noi, iar asta nu cred că poate să funcționeze. Într-adevăr, reprezentarea diversă a romilor, pentru că eu pot să arăt un tip de romă, dar există atâtea tipuri de rome, or, noi nu le cunoaștem, noi știm foarte puține despre romi în general. Și doi: avem posibilitatea, cum ai spus și tu, să avem foarte, foarte puține reprezentări, iar asta ar trebui să se schimbe. Sper în viitor să existe cât mai multe actrițe rome și regizoare rome, pentru că e foarte important să putem să avem noi controlul asupra unei povești, să fie din perspectiva noastră, înțelegând responsabilitatea și legitimitatea spunerii unei povești. Așa că da, consider că reprezentarea este extrem de importantă și că o luptă antidiscriminare nu poate să existe fără reprezentarea de sine.”
Europa Liberă: Dar femeile rome, revenind la film, au acces, în primul rând, la vizionarea unor astfel de pelicule, la implicarea în astfel de pelicule? Întreb, pentru că e un film, cum s-ar zice, de clasă înaltă, el e difuzat la festivaluri cinematografice care în sine sunt relativ exclusiviste.
E foarte greu să finanțezi un film care are ca protagonistă o femeie romă...
Alina Șerban: „Cred că discuția asta ar trebui să fie una nuanțată. În primul și în primul rând, e foarte greu să finanțezi un film care are ca protagonistă o femeie romă. Hüseyin a avut foarte mari probleme în a găsi producători tocmai pentru că el a ținut cu dinții să fie vorba despre o femeie romă și să ia o actriță romă. Deci, problema dacă ar trebui s-o discutăm, ar trebui s-o discutăm de la cap, și anume de la faptul că: cine are posibilitatea să spună povești, cine are posibilitatea să primească finanțare pentru genul acesta de povești? Apoi, cine oferă acces la genul acesta de povești? Or, eu, ca actriță și regizoare în momentul acesta, pot să spun că problema e mult mai complexă, adică faptul că eu, spre exemplu, acum mi-aș dori ca „Singură la nunta mea” și „Gipsy Queen” să fie cât mai accesibile oamenilor nu ține de rea-voința mea sau a regizorului, bunăoară. Este un cumul total de alte acorduri care țin de alte platforme. Spre exemplu, nici nouă nu ne este accesibil să ne putem da filmele și produsele oamenilor, situația cinematografelor din țară, situația culturii în general, deci asta este o problemă complexă despre care trebuie vorbit într-un mod nuanțat, pentru că nu e doar cât de accesibil e. În acest moment, din perspectiva mea, eu pot să vorbesc despre ceea ce fac eu și aș vrea să mă refer, bunăoară, la „Bilet de iertare”, ultimul meu scurtmetraj despre sclavia romilor, și mă bucură că am reușit să-l duc în 13 evenimente, astfel încât să nu rămână doar exclusivist la cele mai cunoscute cinemauri din țară, dar eu am fost în comunități de romi, am fost în facultăți, am fost în școli, am încercat să-mi duc munca atât în cele mai, cum spui tu, de standard, unde tot așa lipsesc povești despre romi, dar și în zone unde oamenii nu au văzut niciodată o poveste despre ei și sper că asta îmi caracterizează munca, faptul că eu încerc să nu rămân doar la exclusiviști sau doar în comunitățile de romi. Consider că arta trebuie să meargă în toate zonele. O altă piesă pe care am scris-o, care se numește „Marea rușine”, despre sclavia romilor...”
Europa Liberă: Este o piesă de teatru?
Alina Șerban: „Da, este o piesă de teatru.”
Europa Liberă: Prima care a intrat în repertoriul unui teatru de stat.
Actrița Alina Șerban (România)
Alina Șerban este actriță, scriitoare, prima regizoare romă de teatru și film și reprezentanta României la Cannes în 2018 cu pelicula „Singură la nunta mea”. Ea a terminat studiile la UNATC București, New York University – Tisch și a absolvit masterul la Royal Academy of Dramatic Art, Londra, câștigând numeroase premii internaționale pentru interpretare. Este inițiatoarea teatrului cu mesaj social rom, scriind și și regizând “Marea Rușine”, prima piesă a unei regizoare rome care a intrat în repertoriul unui teatru de stat din România. Actrița folosește arta pentru a genera schimbarea socială și a lupta împotriva tuturor formelor de discriminare. În decembrie 2019, Alina Șerban a câștigat premiul Tajsa Roma Cultural Heritage Prize acordat de Institutul European Rom pentru Artă și Cultură (ERIAC) pentru toată activitatea sa artistică și implicarea în activismul pentru drepturile romilor. (http://www.alinaserban.com)
Filme/ Premii:
- Gipsy Queen (Austria-Germania, r. Hüseyin Tabak)
- Premiul "Cea mai bună actriță din Germania in rol principal" , acordat de Uniunea Actorilor din Germania
- Premiul "Cea mai bună actriță in rol principal" la cel mai important festival din Tarile Baltice Black Nights Film Festival Tallinn
- Nominalizare pentru premiul "Cea mai bună actriță" la Premiile Academiei Germane de Film
-
Scurtmetraj "Bilet de iertare" - debutul în iunie 2020 in regie de film al Alinei Șerban (scenariu & regie - Alina Șerban) . A fost primul film scris si regizat de o femeie roma in Romania, primul film despre subiectul sclaviei romilor din perspectiva roma
Alina Șerban: „Da, numai că ce am încercat atunci să fac a fost o completă nebuloasă, adică eu ca artist independent... Asta ce înseamnă? Artist independent înseamnă că eu nu sunt angajată nicăieri, că nu reprezint o instituție și eu ca artist independent am încercat să aduc un produs independent într-un teatru de stat. Mi s-a spus din start că este imposibil și plus să aduc eu distribuție diversă, adică să am actrițe și actori romi pe scenă, pe o scenă de teatru de stat. Or, eu în toți acești 12 ani am încercat să exist ca artist, chiar dacă nu am platformă. Mi-am construit-o și mi-am împins-o în rigiditățile sistemului, însă acum iată că, dacă mă întreabă lumea unde putem să vedem piesa asta de teatru, din păcate, eu nu mai știu, nu mai pot să răspund, pentru că de foarte multe ori nu stă în puterea mea, dar măcar așa să rămân pe un ton pozitiv, aș vrea să spun că m-am bucurat enorm de mult să văd că la teatrul acela de stat, la „Excelsior” veneau romii tradiționali din afara Bucureștiului să vadă piesa asta de teatru și stăteau laolaltă cu neromi și noi după fiecare spectacol aveam un Q&E (o sesiune de întrebări și răspunsuri), și nu era confortabil, pentru că desigur a vorbi despre faptul că suntem din același țesut uman, însă nu avem aceleași șanse, alții au un start cu mult mai multe posibilități decât romii e inconfortabil de discutat faptul că noi nu ne-am asumat un trecut de genocid al Holocaustului și al sclaviei. Acest sistem rasist în care suntem cu toții prezenți sunt discuții inconfortabile pe care mă bucur că piesa le-a inițiat și am reușit asta timp de un an de zile să nu știu să spun și mi-aș dori să am posibilitatea, să existe spații și platforme unde putem să ne arătăm asta, cum ar fi să existe un teatru al romilor. Mi-ar plăcea să putem să arătăm filmele „Gipsy Queen” și „Singură la nunta mea” total gratuit peste tot. Desigur că asta este dorința mea, eu fără public nu exist, numai că problema e atât de complexă, că nu stă doar în voința cuiva, unui singur participant al discuției, să zic așa.”
Europa Liberă: Spui că folosești arta pentru a genera schimbarea socială și a lupta împotriva tuturor formelor de discriminare. Dar ce instrumente are arta ca să producă această schimbare? Nu sunt politicile de stat mai potrivite pentru aceste scopuri?
Alina Șerban: „Eu ca cetățean desigur că mă uit la statul la care plătesc taxe și impozite chiar ca artist independent, deși și eu ca artist independent astăzi nu am nicio asigurare din partea statului la care îmi pun și eu contribuția, însă situația e așa: mă uit la statul care nu își face treaba cum ar trebui, or, eu apoi mă uit la instrumentele mele de artist. Din păcate, nu pot să ofer case sau să ridic școlile pe care mi-ar plăcea să le văd, sunt atâtea schimbări pe care mi-ar plăcea să le văd, or, eu, din păcate, nu am posibilitatea asta să fac schimbările astea de una singură, însă ceea ce pot eu să fac este să-mi folosesc instrumentele. Și astea sunt astea artistice pe care le am eu la îndemână și nu pot atunci decât atunci când discursul, și vă dau un exemplu acum în pandemie, când discursul rasist împotriva romilor a crescut, cum în media cu foarte mare larghețe așa foloseam rasismul ca pe un mod foarte ușor de a trimite vina către altcineva, pentru a explica îmbolnăvirile și cu foarte mare ușurință vorbeam despre școala online când copiii nu au ce să mănânce acasă și nu au electricitate. Eu ca artist nu vreau să fiu participantă fără să-mi aduc contribuția, eu nu vreau să spun că sunt de acord cu discursul acesta. Or, dacă nu sunt de acord, atunci încerc să vă arăt, să vă atrag atenția către o altfel de poveste care poate nu e în prim-plan. Și în felul acesta eu încerc să generez schimbare, a aduce reprezentare în niște locuri în care nu există, a pune în prim-plan niște povești nespuse și a vă aminti că, chiar dacă noi normalizăm niște discursuri sau niște situații, să vă amintesc din perspectiva mea că alea sunt normale, că a trata niște oameni în felul acesta în 2020 nu e normal, că a vedea genul acesta de știri în care e menționată etnia când e vorba despre o infracționalitate nu este normal. Chiar dacă ne-am obișnuit să închidem ochii, eu nu vreau să fac asta.”
Europa Liberă: În biografia ta ai menționat că ai avut o copilărie grea și că ai trecut prin multe obstacole, inclusiv discriminare. La ce etapă din viață ai conștientizat că originile tale rome sunt un prilej de mândrie?
Alina Șerban: „Acest proces de identitate este unul foarte complex și nu cred că se poate cuantifica așa, într-un mod foarte rațional. Uite, acum am simțit că mă simt mândră. E o relație complicată asta cu etnia mea, mai ales având în vedere presiunea din afară. Sunt conștientă de responsabilitatea mea, sunt conștientă de faptul că nu am norocul începătorului. Eu față de o persoană neromă nu am voie să fac foarte multe greșeli, pentru că eu duc responsabilitatea grupului, eu nu sunt Alina care a greșit, va fi: „A, tot voi, țiganii, faceți asta!”, așa că lucrurile sunt foarte complexe, să zic așa. Totodată, vizavi de lucrurile pozitive pot să spun că sunt și ele atât de multiple și nu aș putea să mă decid doar la o situație în care m-am simțit mândră.
Mi se relevă faptul că poveștile mele ajung la niște inimi și că oamenii ăia găsesc ceva în munca mea care le aduce lor o fărâmă de pozitiv...
Mă bucură sincer fiecare mesaj pe care îl primesc de la necunoscuți, fie că sunt romi sau neromi, pentru că mie îmi aduce aminte că apropo de schimbare și munca mea mi se relevă faptul că poveștile mele ajung la niște inimi și că oamenii ăia găsesc ceva în munca mea care le aduce lor o fărâmă de pozitiv. Or, dacă ei sunt romi sau neromi pentru mine nu mai contează neapărat, însă, dacă ar trebui să mă refer eu la momentele mele de mândrie personale că sunt romă, mă bucur foarte mult că sunt acum fete rome care au venit la piesele mele de teatru, care mi-au văzut filmul și care mi-au spus: „Și eu sunt romă și mă mândresc cu asta!”. Or, acelea sunt motive foarte, foarte clare pentru mine de bucurie. Mă bucur foarte mult că sunt generații acum de rome care spun cu mai multă ușurință „eu sunt romă” astăzi, că niște lucruri tot s-au mai schimbat în pozitiv în anii ăștia, că sunt copii romi astăzi și neromi care știu mai devreme decât am știut eu că a existat sclavie. Or, când am avut ocazia să arăt „Bilet de iertare” și să am copii romi și neromi la proiecție m-a emoționat foarte tare să văd că ei înțelegeau că ceva foarte nedrept s-a întâmplat în trecut și că asta are legătură cu astăzi. Cred că pentru mine astea sunt momentele de bucurie și mândrie, să zic așa.”
