Linkuri accesibilitate

ANRE va putea aproba mai ușor tarifele la gaze. Ce spune șeful Moldovagaz despre o eventuală scădere a acestora


La începutul lunii aprilie, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, spunea că există premise pentru ieftinirea gazului pentru consumatori și că se va adresa ANRE.
La începutul lunii aprilie, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, spunea că există premise pentru ieftinirea gazului pentru consumatori și că se va adresa ANRE.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va putea să examineze mai rapid revizuirea tarifelor la gazele naturale. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, care s-a întrunit miercuri, 31 mai, a anunțat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

„Sperăm ca ANRE să intervină în timpii proximi și consumatorii să beneficieze de alte tarife, dar nu vom pune presiune pe ANRE, nu vom face prognoze, nu vom opera cifre exacte”, a menționat ministrul, în cadrul unui briefing.

La începutul lunii aprilie, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, spunea că există premise pentru ieftinirea gazului pentru consumatori și că se va adresa ANRE. Pe 30 mai, într-o emisiune la postul de televiziune N4, el a precizat că totul depinde de prețul de achiziție a gazelor naturale de la Energocom.

„Dacă în ianuarie-februarie am cumpărat gaze naturale de pe piață, inclusiv de la Energocom, la un preț de peste 1.000 de dolari pentru o mie de metri cubi, brusc, în lunile martie-mai, prețurile au coborât de la 900 la 350 de dolari pentru a aduce o mie de metri cubi de gaze naturale la hotar. Prețul nu include celelalte costuri. Aici este un moment foarte important. Este vorba despre achizițiile de gaze naturale în rezervele strategice, care au fost efectuate în perioadele anterioare. Sunt devierile financiare ale Moldovagaz, care au fost acumulate în perioada 2021-2022 și urmează să fie recuperate în 2023”, a afirmat Vadim Ceban.

Aceste devieri financiare, care sunt recuperate de la consumatori prin achitarea facturilor la gaze, însumează acum 1,2 miliarde de lei și reprezintă 6,5 lei din valoarea totală a tarifului de 29,27 lei pentru un metru cub.

„Dacă la bursă prețul este de 270 de dolari pentru o mie de metri cubi, prețul la care este adus la hotar este de 350 de dolari per o mie de metri cubi, însă aceasta nu înseamnă că acesta este și prețul la care Moldovagaz achiziționează gazul de la Energocom, acesta fiind calculat în baza unei alte metodologii”, susține șeful Moldovagaz.

El a mai spus că Energocom ar putea să anunțe, în zilele următoare, prețurile prognozate la gazele naturale până la sfârșitul anului.

„Dacă prețul de achiziție de la Energocom va fi în scădere și va permite să acoperim aceste devieri din partea consumatorilor, viteza acestor recuperări va fi mai mare și, evident, vor fi premise de a ne adresa în vederea revizuirii tarifelor, dar nu este doar decizia Moldovagaz. Noi depindem de alți factori, cum ar fi prețul de achiziție de la Energocom, conjunctura pieței și alte costuri care urmează să fie ajustate, inclusiv tariful de distribuție, care urmează să crească din cauza că nu a fost ajustat din 2018”, a explicat Ceban.

Te-ar putea interesa și: Memorandum pentru interconectarea rețelelor de gaze naturale şi energie electrică între România şi R.Moldova

În perioada 23 mai 2022 – 19 ianuarie 2023, compania de stat Energocom a cumpărat circa 600 milioane metri cubi de gaze, la un preț mediu de 928,96 euro per o mie de metri cubi. Astăzi, Energocom mai are în stoc aproximativ 150 de milioane de metri cubi de gaze.

O altă decizie luată de CSE se referă la obligarea întreprinderilor care renunță la piața reglementată și cumpără gaze naturale de pe piața liberă să plătească devierile financiare neachitate. „Când un consumator iese pe piața liberă și vrea să beneficieze de prețuri mai mici la gaz, povara devierilor trebuie să o ia cu el, dar nu să o lase celorlalți consumatori”, a argumentat Victor Parlicov noile reguli.

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat, pe 29 mai, că mai mulți agenți economici cumpără de la companiile de pe piața liberă gaze naturale la prețuri de 11 – 14 lei pentru un metru cub.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG