Linkuri accesibilitate

Antony Blinken despre relația Statelor Unite cu China: „Nu ne facem iluzii”


Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, dând mâna cu președintele chinez Xi Jinping în Marea Sală a Poporului din Beijing, China, 19 iunie 2023
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, dând mâna cu președintele chinez Xi Jinping în Marea Sală a Poporului din Beijing, China, 19 iunie 2023

Secretarul de stat american, Antony Blinken a declarat că a avut convorbiri pe care le-a caracterizat drept „robuste” cu președintele Chinei, Xi Jinping, moment culminant al vizitei sale de cinci zile în China.

Este prima sa vizită acolo ca șef al diplomației americane și prima vizită a unui membru de rang înalt, al administrației Biden.

Antony Blinken despre relația Statelor Unite cu China: „Nu ne facem iluzii”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:30 0:00

Scopul prezenței lui Blinken a fost stabilizarea raporturilor dintre cele două țări și reluarea unor canale de comunicare, care să preîntâmpine crize. Deși continuă să existe divergențe serioase, consensul a fost că discuțiile la nivel înalt trebuie să continue pentru a se asigura că tensiunile, în diverse domenii, nu devin conflicte.

Pe durata vizitei, secretarul de stat s-a întreținut și cu ministrul de externe Qin Gang și cu consilierul președintelui, persoana cu cea mai mare influență în politica externă, Wang Yi. Ministrul de externe chinez a acceptat invitația să viziteze Washingtonul, „la momentul potrivit”.

Blinken a spus că China nu a fost de-acord, în acest moment, să se creeze linii de comunicații directe între cele două armate, unul dintre cele mai importante obiective ale vizitei. Secretarul de stat a arătat că Statele Unite vor continua să discute despre această posibilitate, cu oficialități de la Beijing. „Nu ne facem iluzii cu privire la problemele acestei relații” – a spus Blinken, continuând „Există chestiuni în legătură cu care avem dezacorduri profunde și vehemente”. „Cu toate aceste – a arătat șeful diplomației americane – Statele Unite au o întreagă istorie de rezolvare pe cale diplomatică a unor relații complicate”.

Anterior, secretarul de stat arătase că convorbirile sale cu Qin au fost „sincere, de conținut și constructive”, dar nu a menționat dacă s-au realizat progrese în chestiuni controversate cum ar fi Taiwanul, situația drepturilor omului în China și comerțul bilateral, în special nemulțumirea Chinei cu privire la restricții impuse în comerțul cu tehnologie considerată critică.

Antony Blinken a spus că partea chineză a fost de acord să se creeze un grup de lucru cu privire la droguri, o chestiune care preocupă în Statele Unite. China este o sursă majoră de substanțe chimice folosite la producerea unor anumite droguri, care intră ilicit în Statele Unite. Xi i-a spus lui Blinken că „China respectă interesele americane și nu încearcă să provoace sau să înlocuiască America” dar, în același sens, Statele Unite trebuie să respecte drepturile și interesele legitime ale Chinei.

XS
SM
MD
LG