Șeful diplomației americane va călători vineri pentru convorbiri cu înalte oficialități de la Beijing.
Vizita fusese programată anterior și apoi amânată după ce un balon, considerat de spionaj, al Chinei a survolat teritoriu american, zburând și deasupra unor baze militare. Ministerul chinez de Externe a confirmat vizita lui Blinken, care va avea loc duminică și luni.
Deși acesta este un moment cu potențial pozitiv, semnalele care se fac auzite din China sunt mai puțin încurajatoare. O convorbire telefonică a președintelui Biden cu omologul său a fost interpretată foarte diferit în cele două capitale. Departamentul de Stat a dat publicității o declarație neutră, arătând că cei doi lideri au vorbit despre menținerea deschisă a liniilor de comunicații. Ministerul chinez de externe a dat un ton diferit declarației arătând ”De la începutul anului, relațiile sino-americane au întâmpinat noi dificultăți și obstacole”.
Referindu-se la conversația telefonică a celor doi lideri, ministrul chinez de externe Qin Gang arată „Partea americană trebuie să respecte și să nu se mai amestece în treburile interne ale Chinei, să nu mai afecteze suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare ale Chinei, în numele competiției”.
Oficialități americane minimalizează însă semnificația acestei retorici dure. Coordonatorul Casei Albe pentru India – Pacific a spus „am primit și alte semnale că ei recunosc importanța angajamentului diplomatic cu Washingtonul”. Profesorul Lu Xiang, care predă la o universitatea din Hong Kong spune că China își dorește claritate, opusul ambiguității, pe care America o preferă.
Interpretarea americană arată că Statele Unite „doresc cu-adevărat îmbunătățirea raporturilor cu China” – arată Lu, continuând „Deși divergențele între cele două țări vor continua pentru un timp îndelungat”.
De la incidentul cu balonul, președinții Biden și Xi Jinping ar dat semne că ar dori să depășească impasul, dar partea americană susține că încercările de a reveni la diplomație la nivel înalt au fost respinse.
Vizita lui Blinken, care schimbă această dinamică este prima în China a unui secretar de stat din 2018 încoace și prima a unui ministru din administrația Biden.