Amenințați cu răfuială fizică, îmbrânciți, agresați și împiedicaţi să ajungă în spații publice, dar făcându-și meseria de jurnaliști, mai cu seamă atunci când au investigat viața în paradis pe care şi-o asigură decidenţii din vârful puterii. Așa a arătat, în linii mari, pentru jurnaliștii din R. Moldova anul 2018 și provocările pe care le-au înfruntat atunci când și-au făcut meseria. Spre sfârșit de an, unii dintre ei au fost recompensați, simbolic, cu premii. Cât de importantă este aprecierea publică și care sunt problemele meseriei am încercat să aflu în discuție cu trei dintre cei mai buni jurnaliști ai anului 2018, desemnați de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Comitetul pentru Libertatea Presei, și anume Olga Ceaglei de la RISE Moldova, Tudor Iașcenco, directorul ziarului „Cuvântul” din Rezina și Natalia Morari de la TV8.
Investigația care a adus mai multe premii echipei RISE Moldova îl vizează pe liderul democraților Vladimir Plahotniuc și proprietățile de lux ale acestuia. Jurnaliștii au documentat subiectul jumătate de an și în premieră pentru ei, investigația a fost realizată din bani donați de cititori, ne-a spus, între altele, Olga Ceaglei.
Olga Ceaglei: „Noi, cei de la RISE Moldova, nu facem subiecte pentru a obține careva premii, facem pentru cititorii noștri, pe care îi respectăm și vrem ca ei să aibă acces la informații veridice, bine documentate, dar astfel de premii încurajează jurnaliștii de investigație.”
Europa Liberă: Prin ce a fost anul 2018 diferit pentru jurnalismul din Republica Moldova, prin prisma experienței și a echipei voastre?
Olga Ceaglei: „Anul 2018 a fost unul reprezentativ pentru noi, cei de la RISE, pentru că în premieră am reușit să documentăm și să publicăm o investigație amplă cu suportul cititorilor noștri care au făcut donații. Acesta-i visul oricărei redacții independente, de a avea susținere directă de la cititorii săi, donații mici, pic cu pic să acumulăm bugetul necesar pentru a susține o echipă de investigație, dar este dificil acest lucru și asta nu e doar în Republica Moldova. Faptul că am reușit în anul 2018 în premieră să documentăm un subiect cu ajutorul cititorilor noștri este o realizare pentru noi.”
Europa Liberă: Vorbim de o investigație anume?
Olga Ceaglei: „Vorbim de "Paradisul oligarhului", investigația care a fost premiată în acest an ca fiind Investigația anului. Nu vă imaginați că donațiile au curs în acest an cu sutele și miile, în pași mărunți, dar ele de la an la an cresc. Sunt oameni care redirecționează acel doi la sută la sfârșit de an către redacția noastră. De acolo s-a format marea parte a banilor, de fapt, avem doar un singur donator fidel care lună de lună ne transferă câte 100 de lei sau ceva de genul acesta. Asta cumva garantează independența jurnaliștilor și avem mare nevoie de susținerea cititorilor noștri.”
Europa Liberă: Dacă ai avea posibilitatea să-i adresezi o întrebare protagonistului investigației premiante, care ar fi aceasta?
Olga Ceaglei: „Aș avea ce să-l întreb pe eroul investigației noastre dacă are curajul să conducă un partid și să iasă la tribuna de partid, și să facă declarații, de ce nu are curajul să iasă în fața oamenilor inclusiv să explice soarta banilor, de ce a ales să-și ascundă anumite proprietăți...”
Europa Liberă: Voi ați văzut cum arată „Paradisul oligarhului”, cât e de diferit de paradisul plătitorilor de impozite din Republica Moldova?
Olga Ceaglei: „[Râde.] Eu am fost acolo și, din păcate, camera de luat vederi estompează din luxul și frumusețea locurilor de acolo. Nu în zadar i-am spus „Paradisul oligarhului”, acele proprietăți sunt, într-adevăr, de vis. Un profesor, un medic nici în visul lui n-ar putea să se gândească că ar putea locui într-o casă de la poalele Munților Mont Blanc sau de pe malul Lacului Geneva.
Acele locuri cu siguranță sunt de vis nu doar pentru un moldovean de rând, un plătitor de impozite care își duce traiul de pe o zi pe alta, dar sunt de vis și pentru un cetățean elvețian obișnuit. Sunt, într-adevăr, proprietăți de lux, care valorează milioane. Întrebarea este: de unde vin acele milioane?”
Europa Liberă: Cei mai mulți jurnaliști care au de suferit în urma muncii lor sunt cei care fac investigații. În ce măsură e valabil aceasta și pentru Republica Moldova?
Au fost cazuri în care jurnaliștii RISE au fost urmăriți de un provocator...
Olga Ceaglei: „Din fericire, în Republica Moldova nu sunt cazuri grave de atac fizic asupra jurnaliștilor, de exemplu. Că mai sunt niște amenințări din partea unor eroi, amenințări la telefon sau acel masiv trolling pe rețelele de socializare în momentul în care publici un subiect care nu convine cuiva. Au fost cazuri în care jurnaliștii RISE au fost urmăriți de un provocator. Nu avem cazuri grave cum a fost în cazul Maltei, unde o jurnalistă a fost omorâtă, sau în Kiev avem, în Ucraina avem un caz de omor al jurnaliștilor. În Republica Moldova, din fericire, nu avem astfel de cazuri, dar nu trebuie să uităm că există un oarecare pericol și totodată e foarte important să protejăm și sursele noastre. Și asta mi se pare un lucru extrem de important.”
Europa Liberă: Care sunt principalele provocări cu care se confruntă jurnalismul de astăzi?
Olga Ceaglei: „Sunt mai multe probleme pe care le are presa din Republica Moldova. Pe de o parte, numărul foarte mic de instituții
Ne confruntăm cu un nou fenomen, care se numește propagandă internă, venită din partea unor persoane publice, care-și fac imagine, își lustruiesc imaginea...
media cu adevărat independente, iar independența cumva este asigurată de surse independente de finanțare. Noi acum ne confruntăm, din punctul meu de vedere, cu un nou fenomen, care se numește propagandă internă, propagandă care vine din partea unor persoane publice, care-și fac imagine, își lustruiesc imaginea. Pe de altă parte, avem această influență în continuare a presei din Rusia și care face propaganda Federației Ruse pe teritoriul nostru, dar, din punctul meu de vedere, mai periculoasă la momentul de față este propaganda internă, de asta avem nevoie de instituții media și jurnaliști independenți care să lupte cu această propagandă internă, dar și externă.”
Europa Liberă: Care, de fapt, pentru voi, echipa RISE, sunt principalele provocări?
Olga Ceaglei: „Provocările echipei RISE sunt la fel ca provocările oricărei redacții din Republica Moldova independente care vrea să facă investigații jurnalistice: accesul la informații, timpul necesar pentru a documenta fizic un subiect amplu... Nu cred că noi avem provocări altele decât alți jurnaliști din Republica Moldova. Îmi doresc ca mai multe redacții de la noi să creeze departamente de investigații. Din experiența mea ca jurnalistă am observat că doar articolele bine documentate, cu probe, pot mișca carul din loc.”
Europa Liberă: Și când zici: a mișca carul din loc, ai în vedere ce?
Olga Ceaglei: „Noi, jurnaliștii, lucrăm în interesul public. Noi ne dorim un stat de drept în care legile să funcționeze, ne dorim cetățenii ale căror drepturi sunt respectate, iar în Republica Moldova avem carențe mari la acest capitol, inclusiv respectarea legii, statul de drept și drepturile omului, să nu mai avem o justiție selectivă, să nu mai avem interese de grup sau de partid.”
Europa Liberă: În ce măsură jurnaliștii ar fi corect să-și dorească mai mult decât informarea cetățeanului, dar, iată, impact, schimbare?
Olga Ceaglei: „Da, scopul jurnaliștilor este acela de a informa, dar și de a educa și de a arăta acolo unde lucrurile nu merg foarte bine. Asta e misiunea noastră, dacă e câinele de pază al societății... În percepția unor colegi de-ai noștri, senzația e că noi suntem acei câini care latră și caravana trece. Măi, nu-i chiar așa! Probabil schimbările vin în pași mărunți, încetul cu încetul. Poate așteptările noastre sunt prea mari, ne dorim ca lucrurile să se întâmple ca în țările europene în care doar bănuiala că un politician a comis o ilegalitate este suficientă ca acesta să-și dea demisia? La noi vii cu probe, cu documente, cu investigații ample și nu o să vezi persoane care să-și dea demisia.”
La începutul lunii mai, un grup de organizații neguvernamentale din domeniul mass-media semnala că poliția din raionul Rezina a confiscat tirajul săptămânalului local „Cuvântul” într-o tentativă de intimidare a jurnaliștilor. „Sechestrarea tirajelor unor publicaţii este o practică a regimurilor totalitare, reprezentând un derapaj antidemocratic şi un atac grav asupra libertăţii de exprimare”, se spunea în declarația adresată Delegației Uniunii Europene, Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova și altor parteneri de dezvoltare. Directorul și fondatorul ziarului, Tudor Iașcenco, susține că nu i s-au întâmplat astfel de lucruri niciodată în 50 de ani de experiență jurnalistică, inclusiv 22 de când este la cârma acestei publicații.
Provocarea, pentru că așa consideră Tudor Iașcenco acest incident, a venit după o perioadă în care ziarul „Cuvântul” a publicat mai multe investigații despre averile și interesele personale ale Eleonorei Graur, președinta raionului Rezina și vicepreședinta Partidului Democrat. Au fost intimidați jurnaliștii locali prin acest gest? Deloc, afirmă Tudor Iașcenco. De-a lungul anilor, directorul „Cuvântul” de Rezina a fost desemnat de mai multe ori drept cel mai bun jurnalist al anului. În 2018 el a primit premiul de excelență pentru 50 de ani munciți în interesul cititorului. Tudor Iașcenco recunoaște că pentru el jurnalismul nu este numai meserie, ori cu atât mai puțin doar o afacere, ci mai degrabă o misiune pe care o îndeplineşte cum ştie mai bine.
Tudor Iașcenco: „Din câte cunosc, acest premiu se oferă jurnaliștilor cam la sfârșitul activității, Premiul de excelență, în orice caz, până acum l-au primit persoane care își încheiaseră activitatea în presă, în literatură.”
Europa Liberă: Dar cum zice vorba ceea: „Nu mor caii când vor câinii”, da?
În cei 50 de ani de când activez în presă n-a fost niciodată mai greu ca în ultimii doi ani...
Tudor Iașcenco: „Exact! Eu nu mă gândesc să mă opresc încă, depinde de posibilitățile pe care ni le va oferi auditoriul, cititorii și autoritățile, care, în orice caz, ne influențează activitatea, deoarece în cei 50 de ani de când activez în presă n-a fost niciodată mai greu ca în ultimii doi ani, mai ales, anul acesta.”
Europa Liberă: Prin ce a fost anul 2018 diferit pentru Dvs. și pentru echipa pe care o conduceți, o gestionați?
Tudor Iașcenco: „În primul rând, din punct de vedere economic, pentru că ziarul trăiește din propriile venituri. Propriile venituri se împart în trei surse: este vorba de abonare, abonamentele ne aduc în jur de 55-60% din venituri, undeva 30-35% tradițional le aveam de la publicitate și 5-10% din anumite granturi, proiecte pe care ni le ofereau în baza proiectelor noastre organizații neguvernamentale, mai bine zis, organizații internaționale. Din anul trecut și în anul acesta publicitatea a scăzut undeva cu 40%, adică volumul venitului de la publicitate.”
Europa Liberă: Cât de mult v-a afectat aceasta?
Tudor Iașcenco: „Undeva înseamnă că vreo 25% din cheltuieli au rămas neacoperite. În anul trecut am mai avut un proiect finanțat de la Centrul pentru Jurnalism Independent, care, într-o oarecare măsură, ne-a salvat și totuși am încheiat anul pentru prima dată în ultimii 15 ani cu pierderi, cu datorii.”
Europa Liberă: Datorii față de?
Tudor Iașcenco: „Față de tipografie, față de furnizorii de hârtie pe care îi avem, alte datorii pe care a trebuit să le acoperim în anul de față. În anul 2018, situația s-a înrăutățit și mai mult, volumul publicității a scăzut și mai mult, fiindcă noi știm unde se duce publicitatea din Moldova, undeva 80% se știe că se duce la televiziune și se duce la posturile naționale, dar la presa scrisă vine foarte puțin și noi beneficiem, în oarecare măsură, de un anumit volum de publicitate în perioadele electorale, adică de la concurenți electorali. Situația s-a schimbat și în domeniul respectiv.
Iată, noi trăim acum într-o perioadă preelectorală, dar cine au bani acum la noi? Partidul Democrat, Partidul Socialist. Celelalte formațiuni practic nu au bani, Partidul Socialist, Partidu l Comunist la noi niciodată nu au venit, deși noi am fost deschiși pentru toate formațiunile, dar la noi niciodată nu au venit cu publicitate. Partidul Democrat în anul acesta a încheiat un contract cu noi la publicitate, dar, din păcate, am primit câteva materiale și după aceea s-a suspendat, pentru că nu le-a plăcut poziția noastră față de formațiune, față de situație, fiindcă noi alături de publicitatea lor publicăm investigații, publicăm materiale care nu le vin pe plac guvernanților, inclusiv partidului de la guvernare și din cauza asta au spus că nu lucrăm cu voi. Nu știm ce o să fie în campania electorală iarăși, adică și anul acesta am mai pierdut un volum substanțial de publicitate comparativ cu anul trecut.”
Europa Liberă: Dar provocările pe care le întâmpină ziarul Dvs. sunt specifice doar pentru Dvs. sau sunt specifice pentru presa locală, în general?
Presa angajată, ziarele, site-urile, posturile de televiziune care sunt afiliate autorităților, acelea o duc bine mersi...
Tudor Iașcenco: „Pentru toată presa neangajată, vorbesc de presa neangajată locală, fiindcă presa angajată, ziarele, site-urile, posturile de televiziune care sunt afiliate autorităților, acelea o duc bine mersi. Ei nu-și bat capul de abonare, nu-și bat capul de publicitate, pentru că cheltuielile lor sunt asigurate din sursele autorităților. Noi de la autorități nu avem absolut nimic și nici nu am avut niciodată, fiindcă legea noastră e să nu fim finanțați, să nu fim angajați față de autorități și formațiuni politice, adică, dacă publicăm o publicitate, trebuie de indicat expres că asta-i publicitate politică sau publicitate electorală, sau articol plătit, ca omul, cititorul să cunoască lucrul acesta.
Desigur că nu toate publicațiile neangajate sunt în egală măsură cu alde noi, fiindcă dacă ești mai cuminte, și autoritățile și partidele se comportă cu tine mai lejer. Noi nu prea suntem cuminți, din păcate, pentru că din start ne-am pus drept scop să reflectăm obiectiv, iar astăzi a reflecta obiectiv situația înseamnă că trebuie să ai foarte mult material critic. Asta e situația și noi, practic, peste un număr avem investigații jurnalistice despre corupție, drepturile omului, crima organizată, fărădelege, abuzuri etc., lucruri care nu plac desigur și care nu aduc publicitate, ca să spunem așa.
Pe de altă parte, numărul cititorilor nu scade, noi, iată, undeva de 15 ani menținem același contingent de cititori, adică la 4.000-5.000 de abonați, dar noi nu putem să punem toate cheltuielile necesare pe umerii cititorului, adică, dacă un exemplar de ziar, prețul lui de cost este în jur de 6 lei, 5,50-6 lei, noi îl dăm cititorului cu trei lei; pentru anul viitor am majorat cu un leu, 4 lei va fi și o să vedem care vor fi rezultatele abonării, dar până acum îl dădeam practic la 50%, celelalte 50% din cheltuieli ne străduiam să le acoperim, după cum v-am spus, din publicitate și din proiecte.”
Europa Liberă: Dar cât e de important pentru oamenii din regiune ziarul, iată, în raport cu sursele de informare on-line, astea mai noi?
Tudor Iașcenco: „Vă spun că contingentul nu scade din an în an, inclusiv în anul trecut și în anul acesta. Pe de altă parte, recent a fost făcut un studiu la cererea Centrului pentru Jurnalism Independent de Asociația Magenta. În ce privește audiența ziarelor, noi împărțim locul 5-6 cu revista „Makler”, lucru care demonstrează că totuși multă lume încă vrea și preferă presa scrisă și eu cred că nu-i cazul de dat cu piciorul în presa scrisă, chiar dacă noi avem și site-ul nostru, care de asemenea îi popular.”
Europa Liberă: Anul acesta a fost un an, să zic eu, mai deosebit, mai special pentru Dvs., ați fost la un pas de a fi închis. Care este, în contextul acesta, principala sau principalele provocări pentru Dvs. ca jurnalist, dar și ca manager de instituție media?
Tudor Iașcenco: „Nu a fost prima dată, noi de când ființăm, 23 de ani, am trecut prin mai multe cumpene de felul acesta. Au fost mai multe încercări de a ne îngenunchea sau de a ne închide. La început se mergea pe calea procesului de judecată. Odată ne-am judecat cu Primăria Rezina, care după o investigație de-a noastră ne-a dat în judecată, cerând despăgubiri 300 de mii de dolari și 20 de mii de lei. Desigur, trebuia să vinzi zece redacții ca a noastră, ca să aduni suma cerută. Vorba aceea, socoteala era foarte simplă: s-a pus sechestru pe cont, au oprit finanțarea redacției pe câteva luni de zile și ziarul dă faliment.
Ne-am pomenit cu arestarea ziarului, a tirajului, câteva procese-verbale intentate de poliție pe șoferul ziarului, la fiecare pas urmărit și intimidat...
Același lucru s-a dorit în anul acesta, după un ciclu de investigații despre abuzuri și fărădelegi, în opinia noastră, ale autorităților raionale din Rezina. Noi, mai întâi, cititorii s-au adresat la Procuratura Generală să ia măsuri, să investigheze cazurile semnalate de ziar, dezvăluirile. Procuratura Generală a indicat poliției din Rezina să se ocupe de cazul respectiv. Procuratura Rezina a primit materialele și a găsit de cuviință că nu merită a fi intentat un dosar penal. Atunci, noi am trimis materialele iarăși la Procuratura Generală, a urmat același lucru și în continuare noi ne-am pomenit cu arestarea ziarului, a tirajului, câteva procese-verbale intentate de poliție pe șoferul ziarului, la fiecare pas urmărit și intimidat. Și aceeași situație și în continuare.
Iată, astăzi mi-a telefonat o cititoare, care mi-a spus că a fost somată de șefa unei biblioteci, somată de președinta raionului că de ce abonează „Cuvântul”, ce, nu are ce abona? Și alte chestii de tipul acesta. Astea sunt relațiile noastre cu autoritățile, mai ales din Rezina, care, din păcate, în opinia noastră, foarte des calcă pe bec și noi nu putem trece pe alături.”
Europa Liberă: Când ați ridicat premiul la Gala jurnaliștilor, ați menționat despre solidaritatea dintre jurnaliști. Cât de importantă este solidaritatea în această meserie?
Tudor Iașcenco: „Este foarte importantă! Și pe parcursul anilor s-a demonstrat lucrul acesta. Din păcate, la noi autoritățile reușesc în permanență să dezbine tagma jurnaliștilor. Iată cazul cu ridicarea tirajului, dacă în aceeași zi nu reacționa breasla noastră, în primul rând, Asociația Presei Independente, Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul pentru Jurnalism Independent, alte instituții media nu ieșeau cu declarația ceea care a făcut mare vâlvă în ziua aceea și imediat a fost susținută de o sumedenie de instituții mass-media care l-au impus pe prim-ministru să reacționeze în modul respectiv și mai departe poliția să elibereze tirajul, noi cred că de-acum nu mai ființam, fiindcă era pusă la cale după chestia asta percheziția la redacție și ridicarea echipamentului, ceea ce însemna iarăși paralizarea redacției pe câteva luni, cel puțin, că așa se întâmplă la noi. Și asta însemna moartea ziarului.”
Europa Liberă: Ați descris cumva un tablou foarte sumbru al jurnalismului local. Cum vedeți Dvs. viitorul presei locale și al instituției Dvs.?
Tudor Iașcenco: „Eu vă spun că prin asemenea greutăți, eu cel puțin, nu am trecut în 50 de ani. Unica speranță și în fiecare an noi când încheiam anul, de obicei ne adunam cu colectivul, echipa și aveam aici o vorbă tradițională: „Măi, a fost greu anul acesta, dar, iată, am reușit, sperăm că la anul va fi mai bine”! Astăzi nici eu, nici echipa mea nu pot afirma lucrul acesta, dimpotrivă, ne așteptăm la situații și mai grele.
Societatea e primul și cel mai important perdant... Păcat că societatea noastră preferă să discute și să se indigneze la bucătărie...
O speranță este legată de alegerile din februarie. Dacă la aceste alegeri se va întâmpla ceea ce dorim noi, ca să vină la putere niște forțe cu adevărat democratice și niște forțe care înțeleg prin ce trece republica și vor fi în stare să scoată țara din această criză, atunci presa, inclusiv cea locală, presa scrisă are șansă încă mulți ani să-și facă treaba și să fie agreată de cititori, să aducă folos țării, fiindcă eu vă spun că, în pofida la tot ce se întâmplă, atitudinii ostile a autorităților, formațiunilor politice față de noi, lumea crede în noi și cumpără ziarul, nu-i impune nimeni, dar oamenii cumpără ziarul și citesc, și țin legătura permanentă cu noi, se adresează în permanență cu probleme, cu situații, să le ajutăm, să-i susținem. Și noi, la rândul nostru, ne străduim să reacționăm prompt la fiecare demers, fiecare adresare către noi.”
Europa Liberă: Cine sunt perdanții și câștigătorii în situația unei prese locale în agonie?
Tudor Iașcenco: „Societatea e primul și cel mai important perdant. Din păcate, societatea noastră nu a ajuns la nivelul acela ca să reacționeze în modul respectiv la situațiile de criză și la acțiunile abuzive sau nelegitime ale celor aburcați în scaunul puterii. Datoria noastră este să semnalăm lucrurile proaste, abuzurile, fărădelegile. Noi nu suntem nici procurori, nici judecători. Dacă la semnalele noastre s-ar interveni în modul respectiv, adică organele de drept să verifice, să-i pună la respect, societatea să-i impună și organele de drept, și autoritățile să-și facă datoria, toate ar fi altfel. Păcat că societatea noastră preferă să discute și să se indigneze la bucătărie, dar nu prea iese în stradă, dar, de fapt, și când iese în stradă protestele noastre sunt sterile. Unica posibilitate rămâne cabina de vot.”
O altă echipă de jurnaliști care s-a învrednicit cu un premiu special în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă este cea a postului de televiziune TV8, care a fost desemnată drept Evoluția anului. 2018 a fost un an plin de provocări, recunoaște jurnalista Natalia Morari care este și Președinta consiliului de administrare a televiziunii. Efortul depus de Natalia în procesul de dezvoltare a TV8 i-a adus și un premiu internațional. Al treilea an consecutiv, Forumul Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic oferă Premiul „Pavel Şeremet”, care a fost instituit în onoarea jurnalistului de investigație din Ucraina, Pavel Şeremet, ucis în 2016 în urma unui atentat cu bombă. Acest premiu pune în valoare curajul în jurnalism și realizările remarcabile în promovarea libertății presei în regiunea Europei de Est. Ce înseamnă pentru Natalia Morari aceste două premii, dar și care sunt problemele din jurnalism și cum reușesc să le facă față acestora echipa TV8, aflați din „prima sursa”.
Natalia Morari: „Eu aș spune că atunci când ești bătut din toate părțile și fiecare dimineață o începi cu întrebarea: „Doamne, ce fel de provocare ne mai așteaptă și astăzi?”, este extrem de important să ai o recompensă morală de acest gen ca Premiul „Evoluția anului”, pe care l-am luat în decembrie sau Premiul „Pavel Șeremet”, pe care l-am primit acum la Tbilisi.
Nu voi fi aici modestă. Eu cred că ambele premii au fost binemeritate și eu nu știu dacă cineva va spune că noi, ca echipă, nu am meritat acest lucru, pentru că în pofida la toate, toate circumstanțele care n-au fost prietenoase față de noi, începând cu ianuarie 2018, dar de fapt povestea noastră s-a început mai devreme, în 2017, când noi ne-am relansat din TV7 în TV8 și nimeni nu ne dădea măcar un procent de șansă de supraviețuire. Noi totuși am reușit, chiar dacă ne-a fost greu; ne-a fost greu economic, hai să spunem lucrurilor pe nume, acest an, 2018, a fost extrem de greu pentru televiziunile independente, care nu fac parte din holdinguri mari.
Noi am fost aproape că tăiați de la piața de publicitate și aici TV8 chiar se bucură de un suport foarte mare din partea donatorilor și eu mă bucur de acest lucru, dar asta nu înseamnă că viața noastră a devenit mult mai ușoară, pentru că niciun donator n-o să acopere tot bugetul operațional lunar și oricum rămâi la sfârșitul lunii cu o gaură pe care trebuie să cauți de unde s-o acoperi. Și de aceea atunci când zilnic te confrunți cu asemenea probleme – va fi semnat contractul, nu va fi semnat; va fi prelungit contractul de arendă, nu va fi pre lungit; vom vi dați în judecară, nu vom fi dați; vom fi amendați de către CCA, nu vom fi amendați...
Noi vrem să facem schimbarea și nu întotdeauna asta este foarte ușor...
De fiecare dată când vine acest bulgăre de probleme, noi cumva ne spunem că noi totuși pentru ceva asta o facem. Și iată că la sfârșit de an, în decembrie, când noi am luat ambele premii – Premiul „Evoluția anului”, ca echipă, și eu, personal, Premiul „Pavel Șeremet”, asta probabil a și fost răspunsul la întrebarea: pentru ce noi asta o facem? Pentru că noi astfel vrem să facem schimbarea și nu întotdeauna asta este foarte ușor.”
Europa Liberă: Prin ce a fost anul 2018 diferit pentru jurnalism, pentru echipa voastră, pentru tine ca jurnalistă?
Natalia Morari: „Eu aș spune că în 2018 pentru prima dată am simțit o presiune atât de mare și asupra mea personal, și asupra noastră ca echipă de la TV8. Eu fac jurnalism în Republica Moldova din 2010. Bine, în 2009 am început să colaborez cu Europa Liberă, dar așa, am simțit pe propria piele ce înseamnă să mănânci pâine din jurnalismul din Republica Moldova din 2010. Iată că se fac nouă ani și vreau să spun că până acum acesta a fost cel mai greu an pe care eu l-am trăit ca jurnalistă. Cel mai greu an!
El a fost greu din punct de vedere psihologic, pentru că tu faci față la presiunea zilnică nu doar financiară, pentru că nu știi cum să ajungi la sfârșit de lună ca să plătești salariile, dar și presiune morală. Știi, toate aceste atacuri regizate de trolli, din partea experților plătiți, bloggerilor plătiți, trollilor care au profiluri false, care sunt create peste noapte și zilnic, în mod regulat te atacă, deci toate astea au creat așa o atmosferă toxică în care stai și te întrebi: doar oare asta totul merită? Și când încă mai vin informații de genul: jurnaliștii îs filați sau jurnaliștii sunt ascultați, iată, cazul Liubei Șevciuc, după care am aflat și eu că am fost filată, pentru că aceeași sursă care s-a întâlnit cu ei le-a arătat și poze cu mine...
Asta este trist, dar, știi ca în cântecul acela: „Нас бьют, а мы летаем” (Suntem bătuți, dar noi zburăm). Eu cred că anul acesta a fost diferit prin a învăța regula asta că ei ne atacă, dar noi oricum mergem înainte, fiindcă n-avem încotro, noi n-avem altă alternativă.”
Europa Liberă: Cum zic românii: în ciuda lor...
Natalia Morari: „Exact, exact! În ciuda lor! Dacă e să revin la întrebarea ta: prin ce a fost deosebit acest an? În acest an, noi, presa liberă, am avut de învățat cum e să faci jurnalism, cum e să faci management operațional, cum e să faci fundraising, cum e să răspunzi la atacuri, cum e să faci PR, cum e să faci marketing și toate acestea trebuie să le facă o singură echipă mică, pentru că noi nu avem cum să ne permitem servicii separate care vor acoperi toate aceste lucruri. Deci, noi, cei care seara facem știri și talk-show-uri, dimineața facem fundraising, la amiază facem management operațional, după-amiază răspundem la atacuri. Asta, probabil, a fost cea mai mare provocare. Noi am fost nevoiți să învățăm mult mai mult decât pur și simplu jurnalism.”
Europa Liberă: Cum facem față știrilor, pentru că e vorba și de știri false, și de postaci care anul acesta din abundență s-au activizat, să zic așa? Trebuie ignorați sau demascați? Care, iată, din propria experiență e cea mai bună soluție?
Natalia Morari: „Soluția mea personală este de a-i ignora la maximum, pentru că ei din asta se și hrănesc din reacțiile noastre, atunci când noi reacționăm, ei simt... Deci, ei din asta se hrănesc. Uneori, când pot fi observate lucruri sistemice, nu la nivel de un singur troll, dar la nivel de o campanie de trolli, iată aceste lucruri mai bine să fie demascate. Oamenilor trebuie de explicat cum funcționează asemenea mecanisme, cum, de exemplu, apare un atac de trolli regizat, care pe urmă este preluat ca o postare de blog, pe urmă această postare de blog se transformă într-un articol pe o sursă on-line și după aceasta, de pe această sursă on-line ea ajunge să fie o știre, un subiect de știre pentru un post de televiziune, după care devine un subiect de știre pentru un holding întreg, iată asemenea lucruri chiar trebuie de explicat oamenilor și noi anul acesta chiar am încercat de câteva ori să demonstrăm cum asta funcționează. Asta cred că trebuie de făcut, dar la nivel de sistem, nu la nivel de postaci luați separat.”
Europa Liberă: Care ar fi, în opinia ta, principalele provocări cu care se confruntă jurnalismul de astăzi?
Piața de media TV nu mai este o piață funcțională...
Natalia Morari: „Problema economică, faptul că piața media – eu vorbesc despre televiziuni, bineînțeles, în primul rând –, faptul că piața de media TV nu mai este o piață funcțională, din asta reiese că presa care încearcă să-și facă lucrul onest, ea nu câștigă banii binemeritați. Înțelegi? Deci, tu funcționezi într-o cameră mare, care este 90 la sută ocupată de un elefant mare și toată lumea se preface că acest elefant nu există, dar el de fapt ocupă tot spațiul. Și noi operăm pe acele 10 la sută din spațiul liber rămase.
Deci, noi vorbim despre o piață care este ocupată de un elefant, deci din acest motiv cei care rămân 10 la sută, ei nu au resurse economice suficiente ca să concureze cu cei mari. N-avem cum noi să combatem ofertele financiare ale televiziunilor lui Șor sau Dodon, sau Plahotniuc. N-avem cum, n-avem de unde, pentru că noi nu avem acoperire politică, noi nu avem în spatele nostru alte afaceri sau companii offshore, sau alte resurse. De aceea, noi din start suntem mai puțin competitivi comparativ cu jucătorii mari.
Să recunoaștem, pleacă și jurnaliști, nu doar moldovenii în general pleacă...
Doi: asta îi face pe jurnaliștii care aleg să-și facă lucrul onest, să lucreze în condiții de presiune și mai mare decât în restul media și mulți dintre ei aleg să plece din țară, pentru că, hai să recunoaștem, pleacă și jurnaliști, nu doar moldovenii în general pleacă, pleacă și jurnaliștii. De aceea aici noi ne confruntăm cu o lipsă de cadre, care este condiționată și de starea generală din Republica Moldova, dar și de starea economică pe piață.
Plus la aceasta, televiziunea liberă operează în condițiile în care este pus sub semnul întrebării viitorul nostru, pentru că jucătorii mari, acei elefanți despre care eu vorbeam răspândesc zvonuri sau ei lansează campanii împotriva noastră în așa fel încât unii oameni stau și se întreabă: stai, dar cum e să lucrezi la un post de televiziune care este atacat deschis și într-un mod regulat de către prim-ministrul țării sau de către speakerul Parlamentului, sau de către conducerea partidului de guvernare și oamenii profesional aleg să lucreze acolo unde este mai cald, unde este mai stabil. Dar mai stabil și mai cald de obicei este alături de putere. De aceea, iarăși noi suntem mai puțin competitivi, dar asta nu înseamnă că noi nu primim plăcerea mai mare.
Eu sunt absolut convinsă că fiecare jurnalist care lucrează la un post de televiziune gen TV8 primește o satisfacție enormă de la ceea ce el face, pentru că tu vii zilnic la lucru și tu ești liber să faci ceea ce faci și ceea în ce crezi, tu nu primești comenzi politice și tu știi că tu contribui la schimbarea țării. Eu cred că asta este acea satisfacție care combate oricare argument economic.”
Europa Liberă: Dar la sfârșitul zilei, mă îndoiesc că te hrănești cu argumente sau cu satisfacție. Până la urmă, oricum vine argumentul financiar...
Natalia Morari: „Alegerea asta morală noi o facem nu doar cei din presă, dar și fiecare la locul lui de muncă, întotdeauna faci o alegere morală între confort și partea corectă a lucrurilor și eu mă bucur foarte mult că există oameni care totuși aleg partea corectă a lucrurilor, chiar dacă uneori asta înseamnă mai puțin confort.”
Europa Liberă: Ai vorbit despre provocările pe care le vezi tu pentru jurnaliștii din Republica Moldova. În ce măsură aceste provocări se sincronizează cu ale breslei în general la nivel regional sau global?
Chiar dacă în țara noastră a fost adoptată legea contra propagandei, asta nu înseamnă că nu există alte metode de a face propagandă...
Natalia Morari: „Eu cred că în general țările din regiune se confruntă cam cu aceeași boală care este caracteristică și pentru noi. Deci, în primul rând, noi suntem o țară care se află sub influența pericolului extern – ne plase asta sau nu – și chiar dacă în țara noastră a fost adoptată legea contra propagandei, asta nu înseamnă că nu există alte metode de a face propagandă.
Doi: noi suntem o țară în care instituțiile statului sunt extrem de slăbite și aici și apar interesele oligarhice, care cu ușurință preiau instituțiile statului care sunt slăbite. În condițiile unei democrații șubrede este mult mai ușor de preluat instituțiile statului și eu cred că asta este o provocare caracteristică regiunii în care noi trăim, pentru că uită-te ce se întâmplă. De Federația Rusă în general tac pentru că acolo demult procesele s-au produs și demult nu se mai schimbă, doar se înrăutățesc. Dar uită-te ce se întâmplă și în Ucraina, uită-te ce se întâmplă și în Azerbaidjan, și Republica Moldova nu este o excepție, bineînțeles. Eu cred că asta este o problemă foarte mare.”
Munca de jurnalist este din ce în ce mai complicată nu doar în Moldova. Poate fi observată o tendință de înrăutățire și la nivel global. Organizația internațională neguvernamentală „Reporteri fără frontieră” afirmă că anul 2018 a fost un an fără precedent în ceea ce privește atacurile asupra jurnaliștilor și situația este critică. Astfel, au fost uciși 80 de ziariști în lumea întreaga „din cauza activității lor profesionale” și 348 de jurnaliști se află în închisoare pentru munca lor, se mai arată în raportul organizației internaționale „Reporteri fără frontieră”. Iar prestigioasa revista „Time” a desemnat Personalitatea anului 2018 un grup de jurnaliști, supranumiți „Gardienii adevărului”, pentru că şi-au pierdut viaţa sau au avut de suferit din cauza dedicaţiei cu care şi-au făcut meseria.
