Ara Șeptilici în dialog cu Irina Nicolau despre cum s-au tranformat obiceurile de Crăciun la români. Un fragment dintr-o ediție specială de sărbători a emisiunii „„Actualitatea românească”, difuzată în 25 decembrie 1998.
[...]
Ara Șeptilici: „Ați spus că Moș Crăciun și bradul, cu care noi orășenii suntem atât de obișnuiți, nu sînt elemente autohtone, sînt elemente importate. V-aș ruga să ne întoarcem puțin la epoca lui Ceaușescu, când ... nu știu, cum să explicăm psihologic faptul că Ceaușescu a acceptat aceste elemente de import, și nu a acceptat altele? A fost o încercare de substituire a tradiției cu niște elemente care nu ne aparțin?
Irina Nicolau: El accepta tot felul de lucruri care puteau deveni ambalajul unei ideologii, și de pildă el a acceptat bradul în măsura în care nu-l ținea de Crăciun, îl ținea de Anul Nou, și se numea Moș Gerilă nu Moș Crăciun, și cu tot respectul pentru ascultătorii noștri vreau să le reamintesc sintagma Moș Crăcilă, care reprezenta exact hibridul dintre cele două personaje. Moș Gerilă era un import din Uniunea Sovietică, și se petrecea de Anul Nou, în întreprinderi, cu rol important din partea sindicatului și al Biroului de partid, și deci practic el se folosea de aceste sărbători pentru a-și continua controlul asupra vieții oamenilor, și într-un fel eu cred chiar că programatic, de deturnare a oamenilor de la calea cea bună.
Ara Șeptilici: Ceaușescu încerca să transforme o sărbătoare religioasă într-una ideologică...
Irina Nicolau: Încerca și chiar reușea, și ce a mai reușit el, pentru că omul de tip nou este sigur o realizare a societății pe care o construia Ceaușescu, el a reușit să creeze în intelectuali o scîrbă uriașă față de țărani, țărănie și folclor, utilizînd în Cântarea României, și nu numai, folclorul ca ambalaj pentru tot felul de mesaje destul de stupide, oamenii, mulți dintre intelectuali ajung să aibă rezerve greu de învins față de aceste lucruri, și muzeul nostru, Muzeul Țăranului Român, luptă din greu să depășească aceste blocaje pe care oamenii le au față de propriile lor rădăcini.”
[...]
