Linkuri accesibilitate

Asigurarea medicală între transnistreni şi diasporeni


Moldovenii din străinătate, care se întorc acum în valuri în RM, sunt obligaţi de la 1 aprilie să-şi cumpere asigurare medicală. Premierul Chicu a spus că acesta e un gest de solidaritate cu sistemul medical moldovenesc care e într-o mare dificultate acum.

OK, într-un fel, premierul are dreptate. Un gest de solidaritate acum e oportun, mai cu seamă că unii dintre cei care se întorc pot veni cu coronavirus sau cu gîndul să se trateze aici în caz de necesitate. De ce însă cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană nu li se cere gestul acesta de solidaritate?, se întreabă mulţi. Căci sistemul medical moldovenesc nu-i va lăsa de izbelişte, nu-i aşa? Şi atunci se pune problema: de ce unii plătesc, iar alţii nu plătesc?

Iar dacă stau să mă gîndesc bine, bietul sistem medical, neglijat decenii de conducătorii moldoveni, ar avea nevoie acum de toată susţinerea statului, nu numai a societăţii civile. Şi vedem, cu stupoare, că în aceste zile sunt alocaţi bani pentru complexul Eternitate şi pentru covoarele menite să ajungă într-o instituţie de stat. Păi, stimabililor, covoarele astea şi paradele nu pot să aştepte pe timp de ciumă? E normal să ne gîndim la covoare cînd lumea începe să moară? Sau nu vă mai puteţi descotorosi nici acum de vechile obişnuinţe? Sau poate vi se pare că pandemia asta e un soi de glumă care va trece uşor?

Şi iese aşa: statul le cere diasporenilor să-şi cumpere asigurare medicală şi totodată alocă bani pentru covoare şi ziua de 9 mai. Mă gîndesc că asemenea reflexe ne duc direct în prăpastie. Iar covid-19 ar putea să intre şi în casele celor care acum se cred protejaţi şi atotputernici…

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG