Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Imagine generică.
Imagine generică.

Principalele evenimente anunțate ale zilei.

Agenda internă

Comisia Situații Excepționale urmează să precizeze marți, cum și cu cât va fi compensată noua creștere a prețului la gaze în ianuare, pentru consumatorii casnici și pentru agenții economici.

Pentru prima dată după semnarea noului acord cu Gazprom și după scumpirea repetată a prețului la gaz, guvernul Gavriliță a anunțat măsuri compesatorii și pentru agenții economici. Este vorba de compensarea primilor 500 de metri cubi, pentru agenții economic clienți ai Moldovagaz. Această măsură acoperă consumul integral a mai mult de jumătate dintre abonații Moldovagaz.

(Premierul Natalia Gavrilița a precizat că acum va fi nevoie și de o rectificare bugetară pentru că bugetul actual nu poate acoperi compensațiile promise. Prețul la gaze pentru populație a crescut retroactiv în ianuarie cu aproximativ 37%, la 15,18 lei/ metrul cub.)

Primarul socialist al Chișinăului Ion Ceban va înainta marți o plângere la Procuratură împotriva guvernului după ce luni a înaintat o plângere prealabilă la Curtea de Apel, Chișinău și una la ANRE, unde a cerut blocarea majorării de tarife la gaze și căldură.

Municipalitatea contestă nu numai aplicarea retroactivă a noilor tarife la gazele naturale și termoficare, dar și un presupus „atentat la independența reglementatorului”. Agenția este o structură de stat independentă și nu trebuia să accepte „indicațiile ilegale ale guvernării”, a declarat viceprimarul Fadei Nagacevschi.
(Nagacevschi a mai argumentat că aplicarea retroactivă a noilor tarife este o ilegalitate. Există un precedent confirmat de instanța de judecată, în 2019, susține fostul ministru de Justiție (noiembrie 2019 – august 2021).)

Ministrului afacerilor externe și europene al Croației, Gordan Grlić Radman, face marți 1 februarie o vizită la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, transmite IPN.

Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Natalia Gavrilița, președintele Parlamentului Igor Grosu, și ministrul economiei Sergiu Gaibu au planificate întrevederi cu oficialul croat. În cadrul discuțiilor vor fi abordate modalitățile de fortificare a „relației bilaterale, agenda de integrare europeană a Republicii Moldova și actualitatea regională și internațională”, se arată într-un anunț de presă.
(Astăzi au loc interviurile din concursului pentru funcția de inspector de integritate. Șase din cei 12 candidații admiși inițial la proba scrisă vor concura la proba interviului. Proba scrisă a fost organizată în 24 ianuarie de Autoritatea Națională de Integritate.)

Agenda internațională (potrivit agențiilor AFP și Reuters)

De la 1 februarie, certificatele COVID-19 nu mai sunt valabile decât 9 luni de la vaccinarea cu schema completă, pentru călătoriile în cadrul Uniunii Europene.

Un oficial UE a precizat luna trecută că validitatea certificatului Covid pentru călătorii va fi extinsă doar după administrarea dozei „booster”, însă fără o limită de timp deocamdată, deoarece în acest moment nu există destule informații despre durata protecției oferite de o a treia doză.

În contextul situației tensionante dintre Rusia și Ucraina, mai mulți șefi de guverne se vor întâlni la Kiev cu președintele ucainean. Premierul olandez Mark Rutte va avea o întrevedere cu președintele Volodimir Zelenski. Potrivit lui Rutte, Uniunea Europeană caută un dialog cu Moscova, dar face în același timp presiune asupra Rusiei pentru a preveni acțiunile militare.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki este și el așteptat în Ucraina, pentru a discuta atât cu președintele, cât și cu prim-ministrul țării vecine.

Secretarul de stat american Antony Blinken va avea o nouă discuție cu omologul său rus Serghei Lavrov legată de tensiunile de la granița ruso-ucraineană.

Iar premierul ungar Viktor Orban, cel mai apropiat și poate unicul aliat deschis al președintelui rus Vladimir Putin în Uniunea Europeană, este așteptat la Moscova, ocazie cu care va cere Rusiei mărirea livrărilor de gaze către Ungaria. Vizita în sine este controversată, în Ungaria, opoziția unită i-a cerut lui Orban să renunțe la ea pentru a nu dăuna „intereselor țării”, în contextul relațiilor extrem de tensionate dintre Rusia și Occident, legate de Ucraina. Orban va fi primit la Kremlin de președintele Vladimir Putin.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG