Vă salut pe undele postului de radio „Europa Liberă”. Arta și politica – cum trebuie să se construiască relația dintre ele? Pe fundalul mai multor concerte politice, a venit momentul să ne întrebăm dacă artiștii trebuie să rămână în afara politicului sau să manifeste o poziție civică activă? Despre aceasta vom vorbi astăzi împreună cu oaspeții emisiunii, istoricul Virgil Pâslariuc și artistul, producătorul muzical, Pasha Parfeni.
Europa Liberă: Astăzi vom încerca să înțelegem dacă arta poate să fie în afara politicului. Cred că urmăriți ceea ce se întâmplă în ultima săptămână, după Ziua Independenței. S-a declanșat o discuție amplă despre participarea artiștilor la concertul organizat de liderul partidului „Șor”, Ilan Șor. De fapt, nu este prima dată când în societatea noastră se discută această temă. Despre aceasta vorbește toată lumea, mereu, pretutindeni. Țin minte, cu doi ani în urmă, Pasha Parfeni a ieșit pe scenă în timpul unui concert pe Piața Marii Adunării Naționale de Ziua Independenței, transmis în direct pe postul național de televiziune „Moldova 1”, în tricoul „NuPlaha”. Atunci au existat mai multe discuții la această temă. Este corect sau nu ca artiștii, oamenii artei și intelectualii să aibă o poziție activă în societate, sau ei trebuie să fie în afara politicului, să fie neangajați politic, pur și simplu, să creeze și să ne bucure pe noi, publicul. Cum priviți acest lucru? Domnule Pâslariuc, ce ați spune dvs. în calitate de istoric?
Virgil Pâslariuc: „Este clar că nu există un singur răspuns la această întrebare foarte complexă”.
Europa Liberă: Însă dumneavoastră personal în calitate de cetățean îi condamnați pe cei care au ieșit în scenă la Orhei pentru a cânta la concertul lui Ilan Șor?
Virgil Pâslariuc: „Întâi de toate, aceasta ține de alegerea personală. Cred că fiecare decide pentru sine și fiecare ar trebui să evalueze urmările. Este clar că nu putem să-i interzicem unui artist să-și facă meseria. Dacă artistul există din ceea ce face, ar fi ceva normal ca el să cânte dacă este invitat la un concert. Pentru că, repet încă o dată, aceasta face parte din viața lui și poate fi considerat ceva normal. Problema însă este că trebuie să privim lucrurile în context. La noi deja de zece ani, probabil, sunt organizate concerte politice. În cadrul unui proces politic, artiștii sunt invitați să participe la așa-numitele concerte gratis în aer liber. Cu alte cuvinte, politicienii îi cumpără și se consideră că aceasta este una din strategiile electorale. Ei încearcă astfel să obțină simpatia societății democratice. Și aici problema poate să treacă pe plan moral. Dacă un artist consideră că acea cauză sau acel partid care îl invită îi este străin, atunci el într-adevăr are dreptul să nu accepte propunerea. Deci, mai întâi este problema alegerii personale. Astăzi nu doar în artă, ci peste tot, reputația este una din cele mai importante componente. Astăzi nu banii asigură reputația, ci reputația asigură banii. Dacă un artist își alege anumite avantaje de moment, riscând să-și piardă reputația, atunci, cred, el consideră că reputația nu este importantă. Nu doar în cazul de la Orhei, mai mulți artiști în ultimul timp sunt condamnați de societate care nu consideră corect ceea ce fac ei”.
Europa Liberă: Apropo, acest lucru s-a observat în cazul formației „The Motans” care inițial a fost anunțată în programul concertului organizat la Orhei de către Ilan Șor. Pe Facebook a pornit un val puternic de critici despre decizia formației de a participa la acest concert, deoarece „The Motans” sunt cunoscuți pentru cântecele lor destul de patriotice.
Virgil Pâslariuc: „Nu doar ei au o poziție civică...”
Europa Liberă: Da, cineva chiar a citat textul unui cântec de-al lor, un text foarte civic. Dinspre rețelele de socializare venea o presiune foarte puternică și cu câteva zile înainte de concert ei au anunțat că din motive de sănătate nu vor participa la acest eveniment.
Virgil Pâslariuc: „Ei au ales reputația și este ceva normal”.
Europa Liberă: Cred că a fost limpede că nu era vorba de sănătate, ci, pur și simplu, de decizia de a renunța la acest concert. Aș vrea să-l întreb pe Pasha care nu o dată a trecut prin aceasta. Artiștii trebuie să stea în afara politicului? Ceva timp în urmă tu ai luat pentru tine o altă decizie.
Pasha Parfeni: „Pe lângă faptul că suntem artiști, noi suntem totodată și oameni, cetățeni. Este o întrebare foarte complexă, felul în care omul reușește să ajungă la un anumit compromis cu propria conștiință în interiorul său. Sunt de acord cu Virgil, artiștii sunt liberi să aleagă, dar și oamenii au dreptul să aleagă felul în care vor reacționa la alegerea lor. Toate aceste compromisuri cumva se suprapun. În acest sens, aș adresa o singură întrebare artiștilor, celor care într-un fel sau altul colaborează cu regimul, cât de indiferent privesc ei acest lucru? Le este indiferent sau nu?
Europa Liberă: Indiferent de ceea ce se întâmplă în țară?
Pasha Parfeni: „Da, deoarece partea opusă a dragostei nu este ura, ci anume indiferența. Cred că în aceasta constă cea mai mare problemă care în mod direct îi vizează inclusiv pe artiștii noștri”.
Europa Liberă: Pasha, mai mulți dintre ei ar putea spune: „Faptul că particip la concertul lui Ilan Șor sau al Fundației „Edelweiss” nu înseamnă că îl susțin pe Șor sau pe Vlad Plahotniuc. Odată la patru ani eu merg la votare. Cum votez este deja treaba mea. Eu îmi exercit datoria mea cetățenească, plătesc impozitele. De aceea nu mă încurcați să lucrez. Este, pur și simplu, lucrul meu”. În cazul acesta, când este vorba despre un astfel de eveniment, aceasta poate fi pur și simplu lucru? Pentru că ei apelează la acest argument.
Pasha Parfeni: „Dacă artiștii vor fi invitați să cânte la o execuție, ei la fel își vor face lucrul lor? Toată lumea vorbește despre compromisuri. Dar unde este limita? Până unde acceptați să evoluați? Pe de altă parte, chiar dacă vei fi invitat să cânți la o execuție, oricum poți spune că, de fapt, este lucrul tău. Oare nu va fi aceasta un adevăr? Cred că condamnarea ca atare nu are nici o acțiune. Am putea să condamnăm oamenii care atât de isteric și enervant luptau pentru o porție de hrișcă, pentru conserve cu carne în Piața Marii Adunări Naționale. Îi putem condamna, dar oare va avea aceasta vreun efect? Ei sunt flămânzi. Deci, condamnarea aici nu lucrează. Sunt mai mult decât sigur că în cazul acesta condamnarea produce doar o reacție inversă”.
Virgil Pâslariuc: „Sunt de acord cu Pasha, fiindcă aceasta este o întrebare complexă. De ce? În profesia artiștilor este importantă această imagine și atunci când ei iau o parte sau alta ei trebuie să fie foarte conștienți că o parte din public, care îi asigură succesul, o va condamna.
Europa Liberă: Pur și simplu, am urmărit felul în care unii dintre ei răspundeau la asemenea învinuiri. Ei spun următoarele: „Noi nu îi susținem, noi nu cântăm pentru Ilan Șor, ci pentru publicul care se adună în fața scenei. Suntem niște artiști”.
Virgil Pâslariuc: „Acum nu putem pune astfel întrebarea, pentru că politicienii îi învită pentru ca ei să facă un transfer al propriei lor imagini pe un politician sau altul”.
Europa Liberă: Ne amintim de istoria cu sistemul mixt, cu circumscripții uninominale, când mai mulți artiști cunoscuți au fost folosiți pentru a susține acest sistem. Ei vorbeau despre cum putem noi corect să ne alegem deputatul.
Ei, pur și simplu, își folosesc imaginea, fiind, într-un fel sau altul, niște lideri ai opiniei publice...
Virgil Pâslariuc: „Absolut. Dar atunci când erau luați la întrebări, ei nici nu înțelegeau despre ce este vorba. Ei, pur și simplu, își folosesc imaginea, fiind, într-un fel sau altul, niște lideri ai opiniei publice. Ei sunt persoane publice, însă ei își folosesc capacitatea lor de influență pentru satisfacerea anumitor interese politice de moment.”
Europa Liberă: Săptămâna aceasta, într-un cerc destul de larg de jurnaliști bine-cunoscuți, am discutat problema condamnării publice a acelor artiști care decid să colaboreze cu astfel de politicieni cum ar fi Ilan Șor sau, așa cum a spus Pasha, cu regimul actual. Părerile au fost foarte diferite, inclusiv a fost pronunțată ideea că nu suntem în drept să-i condamnăm pentru că a fost doar lucrul lor. Nata Albot, de exemplu, a zis că nu, că a venit momentul să spunem lucrurilor pe nume, tot așa cum se spune despre angajamentele anumitor jurnaliști. Fiind jurnalistă, pe mine, de exemplu, uneori mă revoltă că presa liberă este comparată cu presa care face partizanat politic. Nu voi da acum numele posturilor de televiziune sau ale surselor media. Cred că toată lumea înțelege totul foarte bine. Nu-mi place când se pune semnul egalității între munca jurnalistică cinstită, corectă și complicată, uneori cu riscul de a greși, bineînțeles, pentru că și noi suntem oameni, cu niște materiale făcute la comandă, cu totul neobiective, care ponegresc reputația cuiva. Îmi este foarte dureros când între noi se pune un semn al egalității. De aceea sunt de acord că a venit momentul să spunem lucrurilor pe nume. Ceea ce nu este jurnalism să se numească „nejurnalism”, deoarece astfel aceasta devine o parte din formarea oamenilor. Noi le explicăm oamenilor ce înseamnă jurnalismul adevărat și ce înseamnă „nejurnalismul”. Acum revin la condamnare. Ai zis că nu ar fi corect să condamnăm oamenii care au ieșit pentru o farfurie de hrișcă și pentru conservele cu carne. Într-adevăr, este așa, pentru că am vorbit cu câțiva din acei oameni în acea zi, pe 26 august. Ei, într-adevăr, nu au ce mânca, ei mor de foame. De aceea nu îi vom condamna. Acum vorbim despre artiști. Condamnarea publică a artiștilor care acceptă propunerile din partea unor asemenea politicieni, are efect, are dreptul la existență?
Pasha Parfeni: „Nu știu cât de eficientă este această condamnare, dar ea există și trebuie să existe. Vă propun, așa cum ziceți, să spunem lucrurilor pe nume. Nu este atât de ușor să ieși și să cânți pentru un politician care de Ziua Independenței absolut provocator și ilegal a încercat să provoace pe cei care cereau cercetarea furtului miliardului. Aceasta este cea mai mare învinuire. Se întâmplă că negrul este numit alb și albul este numit negru. De fapt, această legitimare... Da, da, în cazul unor astfel de personaje, nici nu știu dacă în mare trebuie să fie criticați sau nu trebuie, decide fiecare în parte. Dar omul, cetățeanul acestei țări, el deja nu mai pricepe ce se întâmplă. Pur și simplu, nu mai crezi că aici se poate de locuit. Căci stai și gândești, cum este posibil ca un număr atât de mare de oameni, vedeți, cum e posibil așa ceva!”
Europa Liberă: De fapt, acest tip de critică este unul dintre instrumentele de nesupunere sau protest civic. Așa cum aceasta a funcționat mereu și peste tot. Există expresia de a nu da mâna. Uneori în calitate de protest oamenii pot să refuze să dea mâna în public pentru a arăta că cineva nu o merită. Cineva în semn de protest poate refuza să iasă în scenă. Este deja o practică mai veche, încă Gandhi scria despre aceasta în cartea sa, despre rezistența fără opunere. Îmi amintesc o întâmplare. Acum câțiva ani, doi sau trei ani în urmă, cu o grupă de jurnaliști, îmi amintesc, cu susținerea Centrului Independent de Jurnalism și a Asociației Presei Independente, participam la un protest – noi, jurnaliștii, am vrut să obținem accesul liber al presei în sala de ședințe a parlamentului. Am intrat atunci în clădirea parlamentului, nu doreau să ne permită să intrăm, am ocupat o parte din fotolii, Andrian Candu a ieșit la noi. E o istorie care s-a lăsat cu scandal atunci. Toată presa afiliată Partidului Democrat ne învinuia că eram provocatori, că am venit în calitate de provocatori, ca încă o dată să ne facem PR, iar după ce am obținut aceasta, nimeni dintre noi nu a mai venit în acea sală. Iată unde vreau să ajung. La acel moment, în fața noastră, când a ieșit la noi președintele parlamentului Andrian Candu, eram mai mulți jurnaliști – Alina Radu de la „Ziarul de gardă”, Eugenia Năstase de la „Jurnal TV”, Vladimir Soloviov de la „NewsMaker”, Nadine Gogu de la Centrul Independent de Jurnalism, Petru Macovei de la Asociația Presei Independente și mulți alții. Atunci când de noi s-a apropiat Andrian Candu, a dat mâna cu toți, se apropia, discuta, iar persoana care nu i-a dat mâna a fost Eugenia Năstase, directorul Departamentului de Știri de la „Jurnal TV”. A făcut-o public, în fața camerelor care filmau și după aceasta desigur au început să scrie despre aceasta. Am distribuit acea știre, am avut impresia că e un gest simbolic și corect, după asta într-o comunicare în privat cu un sociolog cunoscut la noi, nu voi da nume, nu ar fi corect, era o corespondență privată, e cineva foarte cunoscut, mai târziu am constatat că m-a scos din prieteni pentru acel share dat știrii. Am discutat mult cu el, îmi explica că distribuind acea știre am afectat imaginea parlamentarismului din Moldova. Adică, astfel de apucături, ca a noastră, zicea el, acea intrare în parlament cu forța, în fața camerelor, refuzul de a da mâna președintelui parlamentului, sunt lucruri de neconceput, așa cum statele care încearcă să devină democrații dezvoltate, ele investesc mulți bani în edificarea instituțiilor, iar noi prin astfel de gesturi le discredităm. Bine, trebuie să precizăm faptul că acest sociolog colaborează cu partidul de guvernământ deja de mulți ani și astfel am fost scoasă din prietenii virtuali pentru acel share. Și mi s-a spus că prea ne-am întrecut cu jocul în încercările noastre de a discuta public, căci, de fapt, trebuie să ne gândim la democrație, la instituții în long term, într-o perspectivă de durată și că ceea ce facem noi este deconstructiv. Am așa o întrebare. Așa o condamnare, refuzul de a da mâna, astfel de acțiuni pot avea efect? Am în vedere o eficiență pentru comunitate.
Virgil Pâslariuc: „Uneori aceasta este unica modalitate de acțiune care ne-o lasă conducerea, instituțiile, pentru că atunci când ele nu mai permit niciun contact, nicio comunicare cu societatea, căreia ea, în principiu, ar trebui să servească, aceste forme de protest rămân a fi unicele, de fapt, pentru a influența cumva instituțiile”.
Europa Liberă: Apropo, îmi cer scuze că vă întrerup, este important, faptul că am avut o discuție lungă, apoi am devenit curioasă de ce am fost exclusă din prieteni. Și am adus drept exemplu tragedia din Franța, când a fost omorât un polițist în timpul serviciului, tragedie discutată mult în presă, ținea de un act terorist. Peste câteva zile, președintele Franței se întâlnea cu reprezentanții poliției. Așa, atunci, un coleg al acelui polițist, când trecea președintele, nu i-a întins mâna. Președintele ținea mâna întinsă, iar polițistul nu i-a răspuns. Desigur, întreaga presă a discutat aceasta. Era un gest de nesupunere, care a demonstrat că acel polițist consideră că acțiunile președintelui au fost insuficiente...
Virgil Pâslariuc: „Da, insuficiente”.
Pasha Parfeni: „Nu, cred că e în primul rând o poziție civică. Apropo, discutam aici, discutăm despre intelectualitatea creativă, despre inteligențime în general, cred că intiligențimea, în principiu, este acea clasă socială sau acea pătură socială care produce valorile, în primul rând valorile care sunt foarte importante pentru societate, pentru că orice societate este construită pe niște fundamente morale, pe valori. Și atunci când societatea se abate de la acestea, atunci se produce un colaps, apar problemele, iată de ce la noi... De fapt, la noi e aceeași situație. Oamenii pleacă din țară în semn de neacceptare a acestei societăți, a moralei ei, a duplicității ei, a problemelor, a minciunii mari care ni se servește, vom mai discuta despre ea. Ni se induce un fel de realitate paralelă...”
Europa Liberă: În care toate merg bine.
Virgil Pâslariuc: „Care nu are nimic în comun cu lumea în care trăim. Și aici apare problema pe care o punea celebrul filosof francez Michel Foucault, el îi definea astfel pe intelectuali, inteligențimea ar trebui să aibă două calități. Intelectualul trebuie să aibă o minte flexibilă, ca să poată înțelege și explica lumea înconjurătoare, să o accepte așa cum este. A doua calitate este foarte importantă, este axul lui moral, este coloana, cum zicea filosoful”.
Europa Liberă: E ceea ce numim noi verticalitate.
Virgil Pâslariuc: „…Verticalitate, exact. E acel ax moral care permite ca lucrurile să fie numite cu numele lor, la care se referea Pașa. E cum zicea Vîsoțki: «Nu, băieți, nu-i chiar așa, nu e chiar așa, băieți». Adică, atunci când vorbești despre ceva, zici lucrurilor pe nume și zici că totuși lucrurile care, să zicem, realitatea virtuală pe care guvernarea ne-o prezintă drept reală, este în principiu una falsă. Și, cu părere de rău, ceea ce se întâmplă acum, acea parte de inteligențime demonstrează că e mai degrabă una fără coloană vertebrală, că nu are un ax moral, căci merge la compromis cu puterea”.
Europa Liberă: Dar poate ea alege calea rezistenței minime, așa cum trăim cu toții în societate. Și aici este adevărat că nu este corect să separăm arta de, în general, de politică, de viață, de starea societății, căci arta e o parte din viața noastră. Ei artiștii trăiesc ca și jurnaliștii, politicienii, șoferii, doctorii, medicii, profesorii, primarii în condițiile, spre exemplu, practic în doi ani de la ultimele alegeri locale de la 150 de primari, Partidul Democrat a ajuns la cât, cât au deja?
Virgil Pâslariuc: „Aproximativ 725”.
Europa Liberă: 725. Și pentru toți este clar cum a obținut acest rezultat partidul de guvernământ. Toți știu istorii despre dosare penale, șantaj, presiune în localități, o știu toți, suntem o țară mică, aici toți se cunosc între ei, informația este diseminată. Trăim în condițiile în care un post incomod poate fi exclus din fluxul publicitar, un partid incomod poate fi oprit să poată colecta bani într-un cont bancar, când un om incomod ajunge la închisoare, iar unui avocat incomod i se pot intenta 15 învinuiri. Or, la noi, un artist incomod poate să nu mai fie invitat la concerte, ceea ce îl va afecta din plin în sens financiar. Deci artiștii trăiesc în condițiile în care văd ce se întâmplă cu cei incomozi și ei, probabil, aleg o cale mai puțin periculoasă, calea mai apropiată de putere, siguranța.
Pasha Parfeni: „Cred că fiecare decide pentru sine, să fie mai aproape de putere sau să urmărească unele interese proprii, inclusiv, cum ai zis, o fac cei care colaborează, ei există și, păi...”
Europa Liberă: Există peste tot.
Pasha Parfeni: „Peste tot, sunt foarte mulți în societatea noastră. Dar pe lângă aceasta, am comunicat cu unii artiști care împreună cu alți colegi încearcă să fie neutri în situația creată, iată. Și ei simt la fel toată falsitatea situației, și ei vor la fel să plece, înțelegeți. Sunt sigur că există așa o categorie de oameni care dintr-un anumit motiv, pur și simplu, înțelege cum trebui să stea lucrurile, dar cât sunt ei gata să riște și să sacrifice... Înțelegi, asta e, această frică există nu știu de ce la noi, dar din cauza ei ne este teamă să facem primul pas...”
Europa Liberă: Apare întrebarea dacă vom reuși ceva fără ca un număr mai mare de oameni să înțeleagă că e nevoie de riscat cu ceva și cred că trebuie de sacrificat ceva, ceea ce în mare măsură, Pașa, ai demonstrat-o personal, ți-ai sacrificat o parte, o parte consistentă din profituri, așa cum, pur și simplu, ai fost deconectat de la toate contractele de stat. Nu mai ești invitat la concertele organizate de minister.
Pasha Parfeni: „Păi, pentru mine acesta este un mare paradox, o întrebare care rămâne pentru mine fără răspuns. Înțelegem că, în principiu, am demonstrat-o cu exemplul propriu că se poate de făcut așa, nu vei fi împușcat, adică, nu pățești nimic”.
Europa Liberă: Păi da, așa este…
Pasha Parfeni: „Vreo 20-30 de oameni ca mine și cred că fără mari eforturi, critica adusă nedreptăților acestui regim ar fi mai multă”.
Europa Liberă: Mai eficientă, da.
Pasha Parfeni: „Da, mai eficientă”.
Europa Liberă: Role models.
Pasha Parfeni: „Dar nu știu de ce aceasta nu s-am întâmplat, acest echilibru al puterilor nu s-a produs”.
Europa Liberă: Vreau să întreb aici aceasta. Ziceai de colaboraționism. El, cu siguranță, există peste tot, în orice domeniu – în politică, în sectorul de stat, în jurnalism, în lumea artei – peste tot există colaboraționiști. Care este impresia voastră, reieșind din cele ce se întâmplă în ultimul timp, colaboraționiștii devin din ce în ce mai mulți sau, de fapt, mult mai mulți oameni înțeleg că cei care mai înainte erau neutri ei deodată încep să prindă la curaj și să ocupe o poziție activă în societate.
Virgil Pâslariuc: „Cred că este clar faptul că puterea atrage în primul rând oportuniștii, da, pe cei care consideră că este mai bine să fii... mai bine să nu ai conflicte, că este mai bine, să zicem, să ai așa, ei o numesc neutră, dar ceea ce numesc ei poziție neutră, este, în principiu, un fapt de legitimare a acestei puteri. Căci atunci când tu în calitatea ta de intelectual, de om cu inteligență trebuie să dai direcții în societate, trebuie să spui lucruri, să zici lucrurilor pe nume, trebuie să fii cumva moral, trebuie să lupți pentru unele orientări morale și valori într-o societate care este normală. Și când trădezi aceste valori... Da, apropo, este o lucrare cunoscută a unui celebru scriitor francez, Julien Benda, încă în anii douăzeci el scria despre trădarea intelectualilor, care în loc să fie imparțiali, în loc să vorbească în numele unor valori umane, ei intră în politică și încep să fie parțiali. Și aceasta el numea drept trădare a intelectualilor, căci ei nu zic lucrurilor pe nume. Era timpul devenirii ideologiei fasciste, când, apropo, intelectuali nemți, filosofi etc. acceptau fascismul, nazismul ca pe o...”
Cred că este clar faptul că puterea atrage în primul rând oportuniștii...
Europa Liberă: Ei mulți l-au susținut...
Virgil Pâslariuc: „Da și l-au susținut, ei, în loc să vorbească despre faptul că nu acceptă acele valori, că acestea contrazic unele valori, idealuri și norme, ei au tăcut... Apropo, în URSS era la fel, e ceea ce zicea Vîsoțki: «Toate nu sunt cum trebuie, băieți», striga el. Ei au legitimat astfel regimul”.
Europa Liberă: L-au fundamentat, da.
Virgil Pâslariuc: „Exact, i-au creat un fundament”.
Europa Liberă: Căci, de fapt, e vorba de oameni care servesc drept model pentru societate.
Virgil Pâslariuc: „Da”.
Europa Liberă: Vorbind la general, unui artist, intelectual, unui om care este un exemplu pentru mulți, lui îi cerem mai mult, căci el are o responsabilitate socială mai mare.
Pasha Parfeni: „Nu doar o responsabilitate socială, ci și o forță, ar putea o anumită parte dintre ei și nu doar artiști și intelectuali, dar ei pur și simplu se subapreciază, consider eu”.
Virgil Pâslariuc: „Nu putem afirma că ei au o mai mică responsabilitate socială, dar, da, în principiu, vorbim anume despre aceasta, căci ei... Știați că termenul de corupție are rădăcini latinești, corupere înseamnă cumpărare, degradare morală în primul rând a societății și nu e neapărat să fie una materială, contează depărtarea de unele valori morale. Și când vorbim despre carne în conserve și hrișcă este la fel o acțiune de corupere ca și banii. Oamenii sunt aduși în așa o stare când sunt într-adevăr săraci, mizerabili etc. și ei nu mai privesc valorile ca pe ceva important. Ei pot fi corupți și societatea consideră aceasta drept ceva normal”.
Europa Liberă: Pentru că atunci când lupți cu sărăcia, când arde casa, nu te mai preocupă parfumul, înțelegeți. Și oamenii aduși la limita sărăciei...
Virgil Pâslariuc: „Căci cei care îi corup i-au și adus în acea stare. Pentru că în loc să folosească acei bani publici pe care trebuie să îi investească, să zicem, în bunăstarea societății, ei îi fură... De ce nu este criticat primarul de Orhei, căci ne întrebăm de unde sunt aceștia banii tăi, bani pe care i-ai furat din bancă, și acești bani care deja sunt ai tăi, cu ei te declari drept cel care hrănește etc. Adică, de unde ai luat acești bani? Sunt banii făcuți de tine sau i-ai luat de la oameni și îi întorci ca pe o pomană. Apare întrebarea pusă de mulți oameni care le reproșează acelor artiști care merg la acele concerte, care cumva nu privesc partea morală, de unde se iau toate acestea, de unde are el aceste posibilități. Sau să luăm un alt politician care își permite să cumpere artiștii și apoi să afirme că au cântat gratuit”.
Europa Liberă: Da, gratuit.
Virgil Pâslariuc: „Gratuit, deși știm că este vorba de o piață, că ei costă, că nu își permit să coboare prețul. Înseamnă că ei undeva mint, ei mint”.
Europa Liberă: Vreau să vă asigur că nu există concerte gratuite.
Virgil Pâslariuc: „În mod absolut”.
Pasha Parfeni: „Încă o dată vreau să zic”.
Europa Liberă: O clipă, este important. Filip Kirkorov, despre care Igor Dodon zicea de multe ori că a venit la el acasă în vizită gratuit și nu a luat bani, toate sunt false. Am discutat cu unii, jurnaliști care au investigat onorariile, onorariile reale ale tuturor cântăreților de frunte din Rusia, păi, Filip Kirkorov, gratuit, scuzați, nu va face un pas...
Virgil Pâslariuc: „Desigur, ei au o piață, ei nu pot”.
Europa Liberă: Și în afară de avion personal nu se acceptă nimic, nici vorbă nu poate fi despre un altfel de zbor obișnuit, acolo e charter. E o chestiune scumpă.
Virgil Pâslariuc: „Și problema e pe ce bani, pe bani publici sau e pe bani nedeclarați, a? Sau de altundeva. Iată această minciună care...”
Europa Liberă: Știți cum se întâmplă, există oamenii de faceri prieteni pe care îi poate ruga cineva de la guvernare, cineva va transfera, poate nu de pe contul companiei care e înregistrată în Moldova ș.a.m.d. Adică... și noi rămânem cu...
Pasha Parfeni: „Știți ce facem în mare acum?”.
Europa Liberă: Ce?
Pasha Parfeni: „Prin tot ce zicem, ce discutăm noi ridicăm prețul fidelități artiștilor, adică noi îi, adică ei, știți, nu există artiști care să nu aibă un preț ridicat pentru anumite concerte politice”.
Europa Liberă: Ah, adică concertele politice sunt plătite mai bine.
Pasha Parfeni: „Desigur, adică dublu. Adică aș putea, nu aș vrea mult să insist, dar eu, da...”
Europa Liberă: Adică, de fapt, pentru această legitimare sunt gata...
Pasha Parfeni: „Pentru ca omul să plece la Orhei, el probabil a dublat, poate a și triplat, căci e o ocazie specială să mergi la Orhei. Cu siguranță, un onorar dublu sau triplu. În cazul lui Filip Kirkorov și eu cred la fel, una e un concert simplu, oamenii au venit să aplaude și alta e...”
Europa Liberă: Și alta e să umbli printre straturile cu căpșuni, ha-ha”
Pasha Parfeni: „Oare chiar cineva nu înțelege ce scopuri sunt urmărite. Toate sunt mai mult decât clare”.
Virgil Pâslariuc: „Adică este clar, toată imaginea aceasta”.
Pasha Parfeni: „Noi, pur și simplu, ridicăm prețul artiștilor care...”
Europa Liberă: Păi, eu de ce revin la condamnare, de ce vă întrebam. Îmi amintesc că acum trei, patru, cinci ani în urmă, când cineva din jurnaliști își permitea să se exprime critic la adresa jurnaliștilor din holdingul principal sau își critica colegii, adesea, eu personal eram apostrofată în legătură cu faptul că nu trebuie de scos gunoiul din casă, că nu este corect. Acum după câțiva ani, când am ajuns la situația în care în ajunul Zilei Independenței, poliția, care este plătită din impozitele noastre, în care au fost investiți milioane de bani europeni, îl apără pe Illan Șor cu paza sa, și nu presa, iar presa este agresiv respinsă, iată pe acest fundal eu văd o mișcare în presa liberă, să zicem lucrurilor pe nume, desigur, presa liberă este o mică insuliță într-un ocean mare, de pe această insuliță a presei libere s-a ridicat un val puternic când oamenii care ocupau o poziție neutră care considerau că jurnaliștii trebuie să rămână în afara contextului politic, că nu trebuie jurnaliștii să se exprime fățiș, căci noi doar ne facem treaba, noi, pur și simplu relatăm, vă povestim...
Oare chiar cineva nu înțelege ce scopuri sunt urmărite???
Pasha Parfeni: „Există o astfel de categorie de jurnaliști care au trecut?”
Europa Liberă: Există o categorie de jurnalişti care cu trei-patru ani în urmă erau neutri, mult mai depărtaţi de toate procesele politice, iar acum au devenit foarte activi. Apropo, acelaşi lucru îl observ şi în rândul societăţii civile, deoarece nu-mi amintesc ca încă patru ani în urmă liderii unor ONG civile mari să scheme atât de activ oamenii la proteste. Adică, înainte reprezentanţii societăţii civile, jurnaliştii nu chemau pe nimeni să iasă la proteste. Iar acum acest lucru se întâmplă. Nu zic acum dacă este corect sau incorect...
Virgil Pâslariuc: „Nu cred că este ceva normal, deoarece în ultimul timp observăm în societatea noastră că puterea a trecut de foarte multe linii roşii. De obicei, ne întrebăm: unde este acea linie interzisă? Şi ei arată că asemenea linii sunt foarte multe. Este clar că atunci când temperatura de fierbere a societăţii se ridică atât de artificial înainte de alegeri, ei acum încearcă să schimbe cumva acele poluri ca oamenii să nu înţeleagă, unde este adevărul şi minciuna, care sunt informaţiile „fake”. Acum ne aflăm în epoca post-adevărului. Deci, ei încearcă să sugereze că totul este relativ, că nu există nici un fel de repere morale, că ar fi moral să fii amoral, ei permanent fac referinţe la Machiavelli, chiar dacă, apropo, Machiavelli cultivă o cu totul altă idee despre bine şi rău. Deci, ei vor să demonstreze că ceea ce fac ei este, de fapt, firesc, că lupta pentru putere poate să treacă orice limită, orice parte morală şi să devină amorală. Dar acest lucru nu este normal pentru societate, deoarece societatea explodează”.
Europa Liberă: Dar îmi puteţi explica ce fel de argumente ar trebui să aibă atunci intelectualii sau artiştii cu o atitudine civică activă pentru ca poziţia lor să arate slabă. Deoarece dacă vom privi ceea ce se întâmplă, dacă ne vom ridica deasupra lucrurilor şi vom privi imaginea de sus, la noi are loc un protest de proporţii, în Parlament se află alesul poporului Constantin Ţuţu care cu patru ani în urmă era învinuit de omor, dar mai târziu, datorită legăturilor sale cu partidul de guvernare, a ieşit cu basma curată, vina fiind luată de altcineva. Acest om stă în parlament, iar în Piaţă protestează o profesoară cu o experienţă de muncă de 45 de ani, să zicem, Maria Ciobanu, care recită din Eminescu şi plânge pe scenă. Deci, la noi lucrurile s-au inversat cumva. La noi alesul poporului este Constantin Ţuţu, el reprezintă puterea, ajunge în Parlament cu o maşină de lux, trece acolo prin acele garduri, este păzit de poliţiștii care sunt plătiţi din banii noştri. Şi sunt cei care protestează: Maria Ciobanu sau orice alt intelectual, Pasha Parfeni, de exemplu care cântă pe scenă. Cum trebuie să se comporte în această situaţie liderii, artiştii, intelectualii pentru ca poziţia lor să nu fie percepută ca o poziţie a celui slab, deoarece dacă eşti atât de deştept, de ce eşti atât de sărac.
Pasha Parfeni: „Nici nu este vorba aici despre bogăţie sau sărăcie. Să luăm, de exemplu, fenomenul migraţiei: dacă la început lumea pleca din ţară, într-adevăr, din cauza sărăciei, din considerente economice, acum pleacă oamenii înstăriţi care nu mai pot trăi în atmosfera unei minciuni totale. Orwell scria că libertate este atunci când omul poate spune că doi plus doi va fi patru. Permanent ni se spune că doi plus doi va fi cinci, zece şi aşa mai departe, iar noi trebuie să o considerăm drept un adevăr. Deşi vedem că aceasta nu este adevărat. Şi aici nu este vorba doar despre intelectuali. Orice cetăţean liber cu drepturi şi responsabilităţi ar trebui să aibă o poziţie civică şi să spună lucrurilor pe nume: că sunt persoane alese din banii noştri, deoarece ei nu s-au născut aristocraţi, că ei nu au niciun privilegiu, sunt oameni aleşi în poziţii publice în care ei să lucreze pentru popor. Dar când ei spun minciuni jenante spunând că la noi în ţară totul este bine, că tot mai puţini oameni pleacă din ţară, că nivelul de viaţă creşte, că viaţa la noi a devenit mai bună, mai veselă – acesta este discursul lor”.
Europa Liberă: Viaţa a devenit mai veselă.
Pasha Parfeni: „Cum zicea tovarăşul Stalin...”
Europa Liberă: La ei, poate, a devenit mai bine, mai vesel. Înseamnă că nu mint!
Pasha Parfeni: „Într-adevăr, dar unde este acea Moldova despre care ne povestiţi. Veniţi în faţa oamenilor şi veţi vedea că aşa ceva nu există, că ei nu văd realitatea din spatele acelor parbrize întunecate ale mașinilor. Mă tem că ultimul stadiu este când ei cred în propriile aberaţiile”.
Europa Liberă: Cred că da, este vorba despre sindromul Stockholm când începi să justifici faptele agresorului. Pasha, dacă ne vom întoarce la acei intelectuali care au decis să spună lucrurilor pe nume, cum pot ei acţiona din poziţia de putere şi să nu fie un grup mic de oameni care luptă cu regimul de guvernare, care critică puterea?
Pasha Parfeni: „Câţi oameni fac parte din acel grup mic?”
Europa Liberă: Nu ştiu, acum vorbesc despre...
Pasha Parfeni: „Nu este chiar un grup mic. Bineînţeles, drept metodă poate fi considerată ignorarea persoanei, dorinţa sau nedorinţa de a-i da mâna, dar nu ştiu cât de eficient este aceasta concret în mediul de interpreţi. Cred că trebuie să vină un anumit moment, când...”
Europa Liberă: Bine, atunci când ieşi pe scenă...
Pasha Parfeni: „Deoarece s-a trecut de atâtea linii roşii, încât, scuzaţi, băieţi, cum se mai poate? Lor înşişi le este greaţă de toate acestea. Ei înşişi vor să plece”.
Europa Liberă: În calitate de artist tu ieşi în scenă, vii la proteste, cânţi din voce şi la chitară, ceea ce ai făcut de mai multe ori, chiar săptămâna trecută în cadrul unui miting de proporţii un cântec de-al tău a sunat ca un imn al diasporei. De altfel, reacţia protestatarilor a fost una foarte bună. Cum te simţi atunci când ieşi în scenă în faţa oamenilor. Deoarece dacă vom privi felul în care vorbesc despre aceste proteste posturile de televiziune din ţară, reiese că acolo s-a adunat un grup mic de... Cum ne numesc acolo?
Virgil Pâslariuc: „Un grup de activişti...”
Europa Liberă: ...Un grup de activişti, câteva sute de persoane. Te simţi aşa cum se spune despre noi, despre tine, sau, totuşi, apari pe scenă de pe poziţia forţei tale?
Pasha Parfeni: „Evident, de pe poziţia unei forţe. Apropo, de acel exemplu pe care Virgiliu... În general, atunci când omul își permite luxul să spună că doi plus doi este patru, este minunat.
Virgil Pâslariuc: „Este un om care nu se teme...”
Pasha Parfeni: „Cred că atunci când spui cinci sau şase începi să îmbătrâneşti, degradezi din cauza minciunii. Nu poţi trăi în minciună cu toată familia ta, cu mama sau cu tatăl tău, cu prietenii. Această minciună permanentă, această ipocrizie distruge, de la ele îmbătrâneşti mai tare decât de la, să zicem, alimentaţie nesănătoasă”.
Europa Liberă: Ce trebuie de făcut, în general, dacă trebuie de făcut, poate, ar fi bine, pur şi simplu, să aştepţi ca aceasta să se întâmple în mod firesc, ca un astfel de exemplu al intelectualilor cu o poziţie civică cea mai activă să devină unul foarte molipsitor? Aceasta se întâmplă atunci când unii oameni cunoscuţi pentru susţinerea lor activă a puterii actuale, obţin premii naţionale. Anul acesta am reuşit să obţinem un premiu pentru Viorel Mărdare doar pentru că a pornit o mare presiune socială asupra acestei comisii de stat. Dar printre acei care au luat acest premiu sunt şi acei care nu ies din studiourile de televiziune şi care de dimineaţa până seara ne vorbesc despre cât de bine ne este acum...
Virgil Pâslariuc: „Da, acum vorbesc despre Premiul Nobel, adică nu din partea statului...”
Europa Liberă: Da, din partea hotelului Nobel şi nu din partea statului.
Virgil Pâslariuc: „Da, aceasta într-adevăr există acum. Nici nu este posibil acum de ascuns că ei obţin aceste premii în urma unor dividende politice. Deoarece dacă un artist la un moment dat începe să vorbească de bine despre partidul de guvernare, el deodată primeşte...”
Europa Liberă: Intră în lista scurtă.
Virgil Pâslariuc: „Un poet ordinar pe care nimeni nu-l cunoaşte, obţine premiul pentru nişte opuri politice...”
Europa Liberă: De exemplu, Traian Vasilcău.
Virgil Pâslariuc: „…Să nu dăm numele pentru că nu este atât de important. Acum în societate are loc un proces de politizare. Acelaşi lucru a fost la noi cu 30-40 de ani în urmă. Acum ne întoarcem în acelaşi imperiu care, apropo, s-a ruinat din cauza unei mari minciuni”.
Europa Liberă: Care ar trebui să fie rolul intelectualilor în procesele care au loc în Moldova acum înainte de alegeri? Trecem la totalurile emisiunii.
Virgil Pâslariuc: „Intelectualii trebuie să vorbească, să adopte o poziţie civică, să se implice în procesele sociale. Ni se spune că nu trebuie să facem politică. De ce? Politica este arta de organizare a societăţii. Se consideră că anume o bună organizare a societăţii poate să ducă la prosperitate şi democraţie. Deci, intelectualii, într-adevăr, trebuie să spună lucrurilor pe nume şi să adopte o poziţie civică, să vorbească de pe poziţia unor valori general umane”.
Europa Liberă: Apropo, argumentul „nu vă băgaţi în politică”, într-adevăr, se foloseşte foarte des ca ceva condamnat.
Virgil Pâslariuc: „În regimurile dictatoriale, într-adevăr, se spune: faceţi orice în afara politicii. Este un semn al dictaturii”.
Europa Liberă: Este treaba noastră. Pasha, care este rolul intelectualilor, artiştilor în ceea ce se întâmplă în ţară şi înainte de alegeri care sunt foarte aproape, deja în februarie.
Pasha Parfeni: „Cred că am putea vorbi despre creşterea rândurilor noastre. Vara societatea a fost mai puţin activă. Ei au adoptat ultimele proiecte de legi. Vine toamna şi iarna când societatea este mult mai activă. Dacă toţi cei care spun lucrurilor pe nume se vor consolida, cred că am putea face mişcări corecte. Trebuie să consolidăm şi să ne ţinem unul de altul. În ultimii doi ani avem exemplele unor acţiuni civice de succes, când societatea liberă a dictat. Cred că trebuie să ne consolidăm foarte clar, să ne susţinem reciproc, să ne solidarizăm. Cred că acesta ar fi planul pentru următoarea jumătate de an”.
Europa Liberă: A fost artistul Pavel Parfeni şi istoricul Virgil Pâslariuc. Vă mulţumesc pentru această discuţie. Să ne dea Dumnezeu mai mulţi intelectuali cu o poziţie civică activă. Iar noi ne vom vedea şi ne vom auzi exact peste o lună pe undele postului de radio „Europa Liberă”.
