Linkuri accesibilitate

Cosmin Năsui: Viața de cuplu era și în comunism o problemă de stat


Cosmin Năsui

Un interviu cu Cosmin Năsui, curator al expoziției „Viața privată și practici sociale în Epoca de Aur”

Radio Europa Liberă: Domnule Cosmin Năsui, sunteți curatorul unei expoziții dedicate vieții private, vieții de familie, vieții erotice a românilor din perioada comunistă... Exista viață privată în perioada comunistă?

Cosmin Năsui: „E o întrebare foarte bună și cred că e chiar o întrebare de început de drum. E clar că exista, altfel nu am fi avut această explozie demografică, o creștere care nu ar fi putut fi făcută decât prin găsirea unei formule de iubire, de dragoste. Adică odată ce populația României a ajuns să crească cu patru milioane de locuitori, această cifră practic se transformă din statistică în emoție, la un moment dat. Deci categoric da, exista o viață erotică. Ea e transpusă și în viața culturală, sigur că da. Și cu atât mai mult cu cât era întotdeauna asociată politicilor publice, politicilor pronataliste care de fapt asta și-au și propus și asta au și reușit: să producă această explozie demografică a „decrețeilor.”

Radio Europa Liberă: De ce era controlul sexualității atât de important pentru puterea de atunci, puterea comunistă?

Cosmin Năsui: „Cred că e un element-cheie în această explozie a generației „decrețeilor”. Există, sigur, pe de-o parte un pachet legislativ prin care erau interzise avorturile, cei care nu voiau să fie în viața de cuplu prin căsătorie erau penalizați prin impunerea taxei de celibat, deci e clar că erau cumva amendați pentru că nu se supuneau politicii de stat, divorțurile se obțineau cu mare greutate și erau stigmatizante social. Pe de altă parte, sexualitatea familiilor era stimulată pentru crearea acestei unități, a celulei sociale, pentru perpetuarea clasei muncitoare, într-un fel sau altul, cu un număr cât mai mare de copii. Mamele eroine care aveau trei, patru, cinci sau mai mulți copii erau premiate și pensionate...”

Radio Europa Liberă: Vă întrebam la început dacă era posibilă viața privată. Tocmai la asta mă refeream: statul a reușit să acopere viața personală a fiecăruia cu o rețea atât de densă de prevederi, măsuri, decizii legislative încât nu știu în ce măsură se mai poate vorbi despre libertatea vieții private, ci doar de planificarea și ideologizarea ei. Poate că de aici și sexualitatea reprimată a unor exponate din expoziția pe care ați organizat-o?

Cosmin Năsui: „Da, categoric există unele, să le spunem, anomalii pentru că în momentul în care partidul și, mă rog, ideologia intră atât de adânc în interiorul vieții private, se recurge și la represiune. Ți se permitea să ai o viață sexuală foarte redusă, adică nu aveai întreaga cultură a imaginilor erotice pe care noi o avem astăzi pentru că atunci era cenzurată și nu putea să circule. De exemplu, un film care avea inițial două ore și ceva ajungea să fie scurtat la 40 de minute, celelalte scene considerate unele erotice, altele neconvenabile din punct de vedere politic erau înlăturate. La fel și în limbajul revistelor și al ilustrației de carte și a cărților, nu puteau exista asemenea imagini. Pe de altă parte, ca în oricare alt domeniu creativ din perioada comunismului, în artele plastice înregistrăm o duplicitate ca și în literatură, în film sau în dramaturgie, unde există o zonă de artiști care serveau regimul prin comenzile publice politice, dar pe de altă parte, în atelier reușeau să facă lucrări cu altfel de subiecte. Iată, de pildă, Ion Panaitescu, membru al Atelierului de gravură din București, loc de referință al artei grafice din ultimele două decenii comuniste, artist care, prin ciclul său Xilogravuri, lucrări dedicate celui de-al XIII-lea Congres (ciclul este din 1982) persiflează sistemul comunist prin imagini cu caracter erotic, chiar pornografic reprezentând oamenii muncii în ilare poziții de Kama-Sutra, în unele xilogravuri putând fi recunoscuți Nicolae și Elena Ceaușescu...”

Marcel Chirnoagă, Memento Mori, gravură
Marcel Chirnoagă, Memento Mori, gravură

Radio Europa Liberă: … Și le însoțește cu legende și explicații care sunt scoase practic din ideologia, documentele partidului?

Cosmin Năsui: „Și de pe pancartele de la manifestații: Să ne unim, să facem totul, deci cam așa.”

Radio Europa Liberă: România este una dintre țările care sunt în topul bolilor cu transmitere sexuală. Așadar ceva nu a funcționat pe drum, în ciuda preocupării statului pentru intimitatea cuplurilor. Nu a existat o educație care să însoțească aceste presiuni politice asupra natalității și sexualității planificate?

Cosmin Năsui: „Da, există mereu cumva niște paradoxuri pentru că atunci te uiți la sexualitate în „Epoca de aur” vezi în primul rând că exista o politică a egalității între femeie și bărbat, adică femeia capătă nu doar dreptul de a vota, ci și să ajungă în conducerea instituțiilor statului. Pe de altă parte, ai paradoxul că nu exista un dimorfism sexual accentuat cum este azi, bărbații nu aveau voie să poarte barbă, trebuiau să-și tundă pletele, fetele nu aveau voie să poarte fuste scurte. Deci tot ce ține de dimorfismul sexual era redus și atrofiat. Exista sexualitate, însă de altă natură. Sigur că tensiunile erotice, sexuale s-au acumulat, pentru că sunt pulsiuni firești, pulsiuni care nu pot fi controlate într-un sens cultural și politic, și putem observa ceea ce spuneați: practic această Revoluție sexuală întârziată, post-1990, când avem, pe de-o parte, toată zona mediatică plină până la refuz de publicații ca Infractoarea sau Iepurașul, până la revistele târzii, Plai cu boi, Playboy, Hustler, care apar cu succes de piață, cu tiraje mari care arată un interes extrem de mare pe această zonă, dar, pe de altă parte, ai și acest export al prostituției, traficul de carne vie, capitol la care România, iarăși, se situează pe niște poziții fruntașe, din păcate, alături de Bulgaria și Ucraina în Europa. Există, de asemenea, și bolile cu transmitere sexuală, cum spuneați Dumneavoastră, unde iarăși sunt cifre record. Din păcate, începutul anilor 90 arăta o altă față a exploziei demografice de după decretul 770 din 1966 (decretul interzicea întreruperile de sarcini pentru creșterea accelerată a populației, n.S.S.): orfelinatele pline de copii, o parte dintre ei infectați HIV/SIDA, exact din pricina faptului că paralel cu politicile pronataliste, fusese adoptată o politică de austeritate, de economie, de raționalizare, inclusiv de economisire a seringilor și a echipamentelor medicale. Chiar și în privința HIV, despre care comunismul nu sufla o vorbă sau spunea că este o boală capitalistă, s-au înregistrat mai puține cazuri de HIV transmis pe cale sexuală, ci mai ales de îmbolnăvire congenitală.”

Chiar și în privința HIV, despre care comunismul nu sufla o vorbă, spunea că este o boală capitalistă...

Radio Europa Liberă: Decretul care a dus la apariția „decrețeilor” a fost însoțit de alte măsuri legislative care se refereau la taxa pe celibat, la încurajarea familiei etc. E cumva acest tip de încurajare propagandistică a familiei, familie în care bărbatul este capul și femeia este pe o poziție cumva subalternă, o reluare, un reflex al imaginii perene a familiei tradiționale, așa cum o știm din poveștile lui Creangă și nuvelele lui Slavici?

Cosmin Năsui: „Iarăși ne aflăm în fața unui paradox pentru că ai pe de-o parte această rădăcină marxistă a egalității în interiorul cuplului, dintre femeie și bărbat reflectată la nivelul producției și industriei: în zona industrială, de pildă, au existat zone acaparate de forța de muncă feminină, în textile, ceramică, industria alimentară, zona industriei ușoare, tocmai pentru ca, per ansamblu, cifrele din industrie să arate că există o egalitate de șanse. De asemenea, în zona artistică, perioada comunistă dă un foarte mare rol femeii, nu doar în reprezentare ci și ca artiste. Există expozițiile mari, republicane, saloane de artă, bienale, cum s-or fi numit ele, unde raportul de participare al artistelor se ridică la 40-42 %. În dicționarele de artă din acea perioadă, dicționarul lui Octavian Barbossa, de pildă, publicat în 1975, are un număr de peste o mie două sute de artiști dintre care 450 sunt femei. Le vedem și în juriile care se constituiau pentru premii și multe dintre ele erau chiar premiate. Pe de altă parte, însă, nu se poate să nu remarci un caz paradoxal pentru țările blocului comunist: cultul personalității impune imaginea liderului Nicolae Ceaușescu, dar și pe a Elenei Ceaușescu. Deci aceasta era „Familia alfa”, cum am putea-o numi din perspectiva unei ierarhii biologice, care nu mai apare în celelalte țări comuniste... Imaginea familiei tradiționale. În celelalte țări comuniste nu există reprezentată președinta sau, mă rog, soția președintelui în iconografie. Există istorici care au analizat această dorință a ei de a fi cea mai frumoasă, făcea tratamente de întinerire, dar le interzicea altor femei din preajma ei să poarte coafuri sau ținute vestimentare mai sofisticate. Pe de altă parte apare în anii 1980 în revista Femeia, o revistă foarte importantă pentru această perioadă, o serie de reportaje realizate în zona culturală despre situația femeii. De pildă, la Cluj, la un cenaclu al revistei Femeia au fost invitate directoarea Muzeului de Artă din Cluj și directoarea Uniunii artiștilor plastici din Cluj, Ana Lupaș, care remarcau faptul că există o defeminizare la care erau obligate femeile atunci când ajungeau în funcții de conducere, pentru că, așa cum spuneau ele, o femeie în funcții de conducere trebuie să bată cu pumnul în masă ca un bărbat, trebuie să adopte o poziție de forță și problema era cât de sensibilă mai rămâne o femeie odată ce are o funcție de acest tip. Adică asta era o discuție la începutul anilor 1980.”

Radio Europa Liberă: O discuție foarte modernă, pentru că și astăzi se poate purta cam în aceiași termeni pe marginea acestui subiect. Suntem înaintea unui referendum care va avea loc nu se știe când, un referendum pe tema familiei tradiționale. El aduce în actualitate teme despre care este vorba și în expoziția dumneavoastră, desigur, dintr-o altă perspectivă. Este această perspectivă paseistă a unui familism constituționalizat, instituționalizat, impus prin lege (familia-celula de bază a societății), o moștenire a acelei perioade?

Publicații de epocă
Publicații de epocă

Cosmin Năsui: „Cred că există niște rămășițe care sunt foarte adânci mai ales că în expoziție putem vedea cum cultura ajunge să fie o față a unei politici, a unei ideologii. Lucrul ăsta trebuie analizat cu mare atenție pentru că una e să te uiți la imagini în care apare cuplul Ceaușescu pictat de artiști celebri de la Ion Bițan, la Almășanu sau Sabin Bălașa, alta este să vezi ce ar fi putut să reprezinte aceiași artiști în condițiile în care nu ar fi fost atrași de comenzi. Nu-mi dau seama cât mercantilism este și în actuala discuție pe marginea familiei, pot să spun că există o presiune culturală tot mai mare a palierului reprezentat de cei cu alte orientări sexuale, LGBT, care sigur își doresc mai multe drepturi. Au reușit să obțină câte ceva, după lungi perioade de timp, după decenii în care au fost interziși, au fost puși sub incidența acelui articol 200 (care pedepsea practicile homosexuale cu închisoare de la un an la cinci, n.S.S.) și, mai departe, toate urmările (stigmatizarea socială, marginalizarea, războiul psihologic împotriva lor) de până în anii 2000, când a fost abrogat articolul și aceste acte nu mai erau considerate de natură penală dacă erau făcute în spațiu intim. Pentru ei este în continuarea o importantă luptă, mai ales culturală, aceea de a se emancipa și din punct de vedere familial.”

Radio Europa Liberă: Dar argumentele pentru această modificare constituțională, precizarea că o familie este formată din bărbat și femei, și mă refer nu la discuția oficială, ci la controversele de pe forumuri și din stradă (ceea ce le face, zic eu, și mai importante), seamănă cu extrase din ideologia epocii comunistă în care se spune că Occidentul este de vină, că el ne-a băgat în bolgia asta infernală, el ne-a adus diavolul în cultură și în societate?

Cosmin Năsui: „Exact. Este evident și aspectul religios în afară de cel politic, pentru că există această presiune pe care o simți foarte puternic din partea bisericii ortodoxe și care exista și atunci, în perioada comunistă, deși și acest fapt e paradoxal, într-un regim care era considerat ateu, dar care ținea cont de această importantă structură din fibra românilor. Și acum, ca și atunci, Biserica ortodoxă are un cuvânt greu de spus și este interesant să vezi cum, în ciuda acestui discurs, într-un fel ciudat și inexplicabil, principalele furnizoare de prostituție la nivel european sunt țări ortodoxe ca Bulgaria, Ucraina, România.”

Istoria se repetă pentru că nu a fost învățată sau nu a fost arhivată, memorializată corect...

Radio Europa Liberă: Dacă ne uităm că sunt multe recurențe din perioada comunistă în zilele noastre, teme pe care le reluăm automat, fără prea mult spirit critic, nu se poate spune că istoria se repetă? Și, dacă se repetă, totuși ce ar trebui să învățăm din istoria asta ca să-i oprim cursul și să mergem înainte, să nu mai repetăm un scenariu care s-a dovedit falimentar?

Cosmin Năsui: „Cred că într-un fel sau altul, un răspuns legat de recurențele comuniste acum, la trei decenii după căderea comunismului, îl dă ICCMER, Institutul de cercetare a crimelor comunismului și al memoriei exilului românesc: istoria se repetă pentru că nu a fost învățată, sau nu a fost arhivată, sau nu a fost memorializată corect. Este rațiunea de existență a unui asemenea institut: de a arhiva, de a rememora aceste crime. Pentru că, atâta vreme câtă vrei să ascunzi niște orori sau vrei să le depășești întorcându-ți fața de la ele, ele vor rămâne în societate și vor reapărea în momente dificile, tensionate. Câtă vreme nu vrem sau nu putem să discutăm lucruri care țin de comunism, ne vom izbi de aceleași piedici. De pildă, acum se dezgroapă victimele comunismului, celor îngropați în gropi comune li se pune în fine o cruce la căpătâi, sunt pași importanți înainte către cunoașterea atrocităților și crimelor de atunci. Însă, pe de altă parte, există zone din identitatea culturală românească pe care încă le considerăm tabuuri, adică nu ne putem uita la lucrări de artă, la poezii, la literatură scrisă în perioada respectivă fără să le punem la zid, fără să ținem cont că ele au apărut într-un context. Că reprezintă o perioadă din istoria noastră în contextul politic respectiv care trebuie să fie explicat și înțeles ca atare. Nu poți să ai o perioadă de aproape cincizeci de ani pe care să n-o cunoști, pe care să n-o poți cartografia decât arătând cu degetul și spunând doar „Uite ce orori s-au făcut pe-atunci.” Trebuie ca lucrurile să fie puse și într-un context mai rafinat pentru că, dacă s-a făcut un Raport al crimelor comunismului ca regim politic, inventariindu-i-se atrocitățile, din punctul de vedere al procesului culturii din comunism trebuie un mult mai mare rafinament și trebuie ca lucrurile să-și găsească locul într-un Muzeu al comunismului, arătând desigur toate fațetele, pentru că altfel ele se vor întoarce, cum spuneați, într-un soi de repetiție istorică. Vom putea reașeza, nu peste mulți ani, un Lenin înapoi pe soclu, într-o piață publică, putem depune acolo și coroanele de flori aferente, dacă nu înțelegem ce s-a întâmplat atunci. În expozițiile trecute am avut, de exemplu, imaginea omagială a lui Gheorghiu-Dej sau chiar a lui Stalin (care poate fi văzut în expoziția deschisă în continuare la Muzeul județean de Istorie Brașov) iar tinerii cu vârste între 20 și 25 de ani ne întrebau cine este în imaginea respectivă. Când le răspundeam „Păi nu știu, un politician” ei ziceau „Ceaușescu?” Câtă vreme avem un asemenea răspuns venit de la un om cu educație universitară e clar că istoria se va întoarce. Adică omul ăla dacă nu știe cine e Stalin, sau cine e Ceaușescu sau nu face diferența între ei ca imagine, deși cei doi au o iconografie foarte importantă și sunt figuri importante inclusiv pentru istoria artelor din România și, mă rog, din țările fostului bloc comunist, omul acela poate să retrăiască istoria la nesfârșit.”

Ar trebui să medităm la cât de necesară este libertatea de exprimare și cât de multe au fost handicapurile artiștilor în a se putea exprima...

Radio Europa Liberă: Înțeleg că nu veți rămâne la această expoziție și că va mai urma ceva?

Cosmin Năsui: „Putem anunța așa, într-un fel de avanpremieră a avanpremierei faptul că ne preocupă să vedem cum arăta cultura de masă din perioada comunistă și probabil că următoarea expoziție va fi dedicată culturii de masă în relație cu Cântarea României și cu Cenaclul Flacăra, pentru a studia măcar două dintre aceste foarte interesante fenomene care au mers pe orizontală foarte departe, aducând un public care nu exista, creând de fapt un nou public pentru zona artistică (de profesioniști dar și de amatori, sigur) în zone rurale, în zone în care oamenii nu se intersectaseră până atunci decât cu arta populară, și atât.”

Radio Europa Liberă: Dar și în privința acestei expoziții cu viața privată în comunism va mai urma ceva?

Cosmin Năsui: „Sigur că da, va mai urma o carte, o publicație realizată cu Cristian Vasile, istoric și unul dintre cei care au redactat Raportul Tismăneanu, acea publicație necesară și importantă din 2006. Cartea care va sintetiza această expoziție va fi lansată în octombrie și va cuprinde studii, cercetări, o cronologie, dar și albumul cu ilustrații care reflectă aspecte ale vieții private și ale intersectării cu erotismul în operele de artă ale artiștilor români.”

Radio Europa Liberă: Ca o ultimă concluzie acum, ca la școală: cu ce ar trebuie să plecăm atunci când ieșim din expoziția dumneavoastră?

Cosmin Năsui: „Probabil cu câteva cazuri interesante de artiști, cum e cel al lui Ion Panaitescu. Cred că e o descoperire importantă și interesantă pentru că reflectă epoca comunistă printr-o serie de lucrări care era o frondă, o sfidare la adresa regimului. Pe de altă parte, ar trebui să medităm la cât de necesară este libertatea de exprimare și cât de multe au fost handicapurile artiștilor în a se putea exprima căci când te uiți la opera de artă îți dai seama că artistului i s-au pus niște opreliști, că nu a putut merge până la capăt. Poți să vezi limita pe care a putut s-o atingă și, pe de altă parte, poți să-ți dai seama cât e de importantă libertatea de azi, pentru că, dacă o avea atunci, realiza cu totul alte lucrări.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG