Președintele american Joe Biden o primește joi, la Casa Albă, pe cancelara germană Angela Merkel, aflată la sfârșitul mandatului. Cei doi politicieni se cunosc bine, din perioada celor două mandate de vice-președinte ale lui Biden dar acum, în timp ce Joe Biden se află la începutul primului său mandat prezidențial, Merkel se pregătește să se retragă din viața politică activă după alegerile generale germane din septembrie, la care nici nu mai candidează.
În timpul discuțiilor de la Casa Albă se așteaptă să fie subliniate continuitatea și stabilitatea relațiilor germano-americane, care au trecut prin patru ani foarte tensionați în timpul administrației Trump.
Joe Biden, pe de altă parte, vrea acum să refacă relațiile de cooperare strânsă cu aliații tradiționali ai Statelor Unite, cum este Germania.
Biden s-a întâlnit cu Merkel în marginea summitului G7 din Anglia luna trecută, lăudându-o după aceea drept liderul european pe care îl admiră cel mai mult. De asemenea, el a scris pe Twitter că legăturile dintre SUA și Germania „sunt mai puternice ca niciodată”.
În cursul întrevederii de joi de la Casa Albă, este de așteptat să se discute despre pandemia de coronavirus, China, și conducta de gaz Nord Stream 2 care va aduce gaze naturale din Rusia în Germania, prin Marea Baltică.
Acest proiect rămâne un subiect de dispute între Washington și Berlin. Deși Biden a renunțat la sancțiunile impuse asupra firmelor participante la acest proiect, care fuseseră impuse de administrația Trump, administrați nu a contenit că critice proiectul. Pentru că mărește dependența energetică a Europei Occidentale de Rusia, reducând totodată veniturile Ucrainei, pe care țara le obținea din taxele pe tranzitul de gaze rusești.
Contra-argumentul cancelarei Merkel este că proiectul este doar un mijloc de a face afaceri cu Rusia și o chestiune de suveranitate națională. Ea a mai subliniat că Ucraina va rămâne o cale de tranzit pentru gazele naturale chiar și după finalizarea conductei.
China va fi, de asemenea, un subiect de discuție. Germania are legături comerciale puternice cu China, dar a criticat, de asemenea, istoricul drepturilor omului de la Beijing. Merkel a insistat asupra necesității de a coopera cu China în probleme globale, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice și combaterea pandemiei coronavirusului.
Dar speră să evite o situație în care Germania sau Uniunea Europeană ar putea fi forțate să aleagă între China și Statele Unite.