Linkuri accesibilitate

Blocul ACUM, în capcana PD-PSRM?


Liderii Blocului ACUM Andrei Năstase şi Maia Sandu
Liderii Blocului ACUM Andrei Năstase şi Maia Sandu

O noua tentativă de a convoca plenul legislativului a eşuat la două luni de la prima şi singura şedinţă a actualului Parlament.

La exact două luni de la prima şi singura întrunire a Parlamentului ales pe 24 februarie, Blocul ACUM i-a acuzat în mod direct pe socialişti că ar fi coalizat neformal cu democraţii lui Vlad Plahotniuc. Ei îi invitaseră să repornească împreună şedinţele legislative, iar socialiştii nu au dat curs invitaţiei, numind iniţiativa drept „​populistă”. Totuşi, ACUM pare hotărât să-şi continue tentativele de a ajunge la o înţelegere cu socialiştii, dar nu exclude nici că va organiza noi proteste.

Blocul ACUM, în capcana PD-PSRM?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:46 0:00
Link direct


Incompatibilitatea între socialişti şi Blocul ACUM este atât de mare încât mulţi analişti spun că aceste formaţiuni nici nu ar fi trebuit să încerce să se apropie. O dovadă că prin aceste tentative să stabilească un dialog, Blocul ACUM ar fi intrat de fapt într-o capcană – o spun aceşti analişti – este şi răspunsul pe care-l obţin de fiecare data de la socialişti.

Iată ultimul exemplu. Blocul ACUM, care optează pentru alegeri anticipate, însă doar după revenirea la sistemul electoral vechi şi „deoligarhizarea” statului, i-a invitat azi pe socialişti să-l sprijine ca să convoace Parlamentul, să-i numească conducerea şi să voteze împreună pachetul de deoligarhizare. Socialiştii, care cred că e nevoie mai întâi de o coaliţie, s-au opus din nou.

Reacţia ce a urmat din partea liderilor ACUM e că comportamentul socialiştilor nu arată altceva decât că ar lucra mână în mână cu democraţii.

„Am sperat că sunt şi alţi deputaţi care vor să lucreze în interesul oamenilor care i-au ales. Noi credem că demontarea sistemului corupt este posibilă. L-am auzit ieri pe noul preşedinte al Ucrainei anunţând măsuri îndrăzneţe. Vedem încercările consecvente şi curajoase ale armenilor de a curăţa justiţia. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi”, a declarant Maia Sandu.

„În prezent, de facto, există o alianţă neasumată compusă din parlamentarii PD, PSRM şi partidul Şor, majoritate care a făcut nefuncţional forumul legislativ. Noi suntem transparenţi şi i-am chemat aici să discutăm exact ce ne-au cerut. Ne spun în comunicatele de presă că sunt dispuşi să aleagă structura Parlamentului, Păi, să vină la Parlament. Unde se fac majorităţile? Că doar nu prin tufari, restaurante şi baruri”, a spus la rândul lui Andrei Năstase.

Cu toate aceste concluzii, liderii Blocului au anunţat că rămân în continuare deschişi dialogului cu PSRM.

Socialiştii le răspunseseră, însă, încă de dimineaţă că găsesc „populistă” propunerea şi că „în lipsa unui acord, şedinţa riscă să devină un circ”.

Numai că concluzia multor observatori e că Blocul ACUM ar fi acceptat de bună voie un joc extrem de periculos, singurul obiectiv al căruia e să-l discrediteze în ajun de anticipate, ceea ce convine deopotrivă democraţilor şi socialiştilori.

Astfel de avertismente a formulat de mai multe ori bunăoară jurnalistul de la DW, Vitalie Călugăreanu:

„În momentul acesta, principala schema pe care merge Dodon-Plahotniuc e compromiterea Blocului ACUM şi declanşarea anticipatelor, iar ulterior în campanie – împărţirea electoratului între „răul cel mic”, adică PD, şi tancurile ruseşti, pe care vrea să le aducă Igor Dodon.”

Însuşi Dodon, care invocă tot mai frecvent anticipatele drept cel mai probabil deznodământ al actualului blocaj politic, a pomenit şi efectul devastator al discuţiilor cu socialiştii când a explicat de ce crede că Blocul ACUM va fi dezavantajat de eventualul scrutin.

Previous Next

XS
SM
MD
LG