Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XI)


Prizonieri Centrali reveniți din pădurea Bârnova la Șipote, 1918. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111)

Mulți dintre prizonierii de la Șipote au fost detașați în anii 1916-1918 la lucru în diferite locuri, printre cele mai importante numărându-se lagărele de muncă situate la Bârnova, Socola și Galata. Informațiile despre aceste lagăre provin în mare parte din raportul alcătuit de doctorul René Guillermin și căpitanul Walther v. Stockar, după vizitele lor din 12 februarie 1918, în cazul primelor două lagăre, și din 2 martie același an, în cazul celui de-al doilea. De asemenea, documentele românești oferă informații utile.

Lagărul de muncă Bârnova

La circa zece kilometri sud de Iași se găsea o pădure întinsă, exploatată de Administrația domeniilor. Aici funcționa un lagăr de muncă, unde la 30 ianuarie 1918 erau 336 de prizonieri, dintre care 34 subofițeri și 302 soldați. În privința cetățeniei, 292 erau austro-ungari, 26 germani și 18 turci. Dintre acești prizonieri, 250 depindeau administrativ de lagărul Șipote, iar 86 erau detașați din lagărul Bârlad.

Prizonieri Centrali reveniți din pădurea Bârnova la Șipote, 1918
Prizonieri Centrali reveniți din pădurea Bârnova la Șipote, 1918


Lagărul era situat în pădure, pe o înălțime, și era format din 14 barăci sau colibe, potrivit unei relatări, în realitate bordeie din crengi și acoperite cu pământ bătătorit. Fiecare dintre acestea adăpostea între 20-25 de oameni. La extremitățile colibei erau câte două ferestre minuscule. Ferestrele celor mai multe bordeie erau acoperite cu scânduri, întrucât sticla lipsea. Un coș deschis, însă neprotejat împotriva ploii, asigura aerisirea și o palidă lumină în bordei, în timpul zilei. Paturile erau formate din scânduri puse la stânga și la dreapta culoarelor, dar fără saltele de paie, rogojini sau pături. Rufăria lipsea, hainele prizonierilor erau uzate și rupte, încălțămintea se prezenta și ea în stare proastă.

Apă era în cantitate insuficientă, adusă cu un butoi tras de cai de la o sursă aflată la mai puțin de un kilometru. Baie sau duș nu existau. Prizonierii nu aveau paraziți la începutul anului 1918. Rufele erau fierte în apă clocotită, întrucât o etuvă arsese în ianuarie același an. La 300 de metri de bordeie existau latrine, însă improprii; era vorba de o simplă groapă acoperită cu câteva scânduri.

Exista o bucătărie deschisă, care era mare și curată, dar hrana era puțină și mereu aceeași, cafea îndulcită și 150 de grame de fasole. Pentru munca lor, prizonierii câștigau între 13 și 15 lei pe lună, pe care îi cheltuiau integral pentru a-și suplimenta hrana. Oamenii nu erau prea slăbiți, în schimb erau anemiați, mai ales că hrana primită nu era suficientă pentru munca la pădure pe care o prestau, apreciată drept una foarte grea. Duminică și miercuri după-amiază prizonierii erau liberi.

În 1917, maiorul Compenage, comandantul lagărului, și locotenentul Sorapape ar fi traficat alimentele puse la dispoziție de guvernul român pentru hrana prizonierilor. Elvețienii au trimis la Bârnova, la 16 februarie 1918, cantități importante de alimente. Era vorba de 54 de lăzi mari, în care se aflau făină, mazăre, fasole, griș, tăiței, fructe uscate, legume, orz, marmeladă, zahăr, conserve de cârnați și de carne, lămâi, sare, dar și săpun, rom, tutun și țigări.

O infirmerie rudimentară era amplasată într-o baracă întunecoasă. Un medic venea în lagăr o dată la două zile, iar un sanitar german prizonier era în permanență acolo. O cadă de lemn era adusă pentru baie atunci când la infirmerie era primit un nou bolnav. Săpun era suficient, însă nu și apă. Medicamentele și pansamentele nu lipseau. Existau doar câțiva bolnavi spre mijlocul lunii februarie 1918. Aceștia primeau de trei ori pe zi cafea îndulcită, câte 750 grame de pâine/zi, care de două ori pe săptămână era înlocuită cu mămăligă.

Relele tratamente împotriva prizonierilor nu erau sistematice în februarie 1918, cum se pare că fuseseră înainte, însă câțiva jandarmi „îi pălmuiesc cu prea mare ușurință”, notau elvețienii. Unul dintre cei mai violenți jandarmi era un anume Fortuna. Și în lagărul de la Bârnova, și în altele, ca de altfel și în Armata Română s-a folosit carcera ca mijloc de pedeapsă. Era vorba de „un fel de cabine având dimensiunea unui coșciug ridicat și în care omul pedepsit nu poate să stea nici așezat, nici culcat”. Pedepsele la carceră variau în funcție de delict. În perioada în care comanda o deținea maiorul Compenage, în 1917, unii prizonieri au fost ținuți la carceră și câte trei nopți, iar în timpul zilei erau duși la muncă.

Ofițeri români în lagărul Șipote, 1918. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111)
Ofițeri români în lagărul Șipote, 1918. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111)


Căpitanul Protopopescu, care deținea comanda lagărului Bârnova în februarie 1918, era corect cu oamenii și a interzis folosirea carcerei drept mijloc de pedeapsă. Mai mult, L. Catargi, membru al Comisiei Prizonierilor de Război, a dispus demolarea carcerei la 12 februarie 1918, când îi însoțea pe reprezentanții Elveției. Tot Catargi a dat dispoziții pentru dublarea remunerației prizonierilor, iar subofițerii prizonieri să nu lucreze, ci să supragheze munca echipelor. Tot din ordinul său, prizonierii au fost grupați potrivit criteriului limbii vorbite.

Lagărul de muncă Socola

În timpul Primului Război Mondial, la patru kilometri sud-est de Iași, la Socola, a fost construită o gară de triaj, pentru nevoile logistice ale armatei ruse din România. La construirea gării, a liniilor ferate și barăcilor au fost folosiți și prizonieri Centrali. În toamna anului 1916 au fost aduși de la Șipote circa 500 de prizonieri. În iarna grea din 1916/1917, jumătate dintre ei au fost trimiși la spital și nu au mai revenit la Socola. Unii s-au reîntors la Șipote, mulți ar fi murit, 30 dintre ei ar fi evadat.

Barăcile pentru prizonieri erau construite din lemn, având un acoperiș din paie și pământ bătătorit. Fiecare baracă putea adăposti 200 de oameni. De o parte și de alta a culoarului central se aflau două etaje cu scânduri, care erau folosite drept paturi, fără împletituri și pături. Fiecare baracă avea patru sobe din pământ refractar. Era vorba de barăci bune, inconvenientul principal constând în faptul că erau întunecoase. Hainele și încălțămintea prizonierilor erau bune; rufărie era suficientă.

Prizonierii de la Socola primeau o hrană apreciată drept bună de către elvețieni: 800 de grame de pâine, care era înlocuită de două ori pe săptămână cu mămăligă. Se adăugau cartofi, ulei. Carnea lipsea din decembrie 1917. Făceau excepție opt prizonieri care lucrau pentru un comitet rus și care erau foarte bine hrăniți. Apă exista din abundență la Socola. Rușii își luaseră căzile de baie când plecaseră, dar lavabourile erau suficiente. WC-urile erau primitive, practic câteva scânduri așezate deasupra unei gropi puțin adânci, fără cabină.

Starea de sănătate a prizonierilor era bună. Ei aveau o mină bună, nu erau nici slăbiți, nici anemiați. Câțiva bolnavi erau internați în spitalul din Iași. Paraziți nu existau în lagăr.

La 12 februarie 1918 se aflau acolo 238 de prizonieri, dintre care 231 austro-ungari și șapte germani. Ei munceau de la 9:00 până la prânz și de la 13:30 la 18:30; erau plătiți cu 70 de bani/zi. Duminica era zi de odihnă.

Nu exista serviciu religios pentru prizonieri, în schimb aceștia aveau câteva cărți la dispoziție. Puteau circula liber în gara și antrepozitele din Socola. Corespondența era „ca peste tot”, adică nesatisfăcătoare.

Elvețienii au folosit 30 de prizonieri de la Socola pentru descărcarea a nouă vagoane cu alimente primite de la București și destinate celor aflați în diferite lagăre. Și prizonierilor de la Socola le-au fost date țigări, tutun și alimente.

Lagărul de muncă Galata

La Galata, la patru kilometri sud-vest de Iași, se afla o fermă mare, unde în martie 1918 lucrau 30 de prizonieri detașați de la Șipote. Unii dintre ei erau la Galata de șapte luni. Captivii erau români din Transilvania și maghiari. Cu toții arătau bine. Lucrau la câmp și la îngrijirea animalelor, sub supravegherea unui sergent, captiv și el. Pentru munca lor primeau un leu pe zi. Se făcea diferență între români și maghiari, celor dintâi lăsându-li-se toți banii, pe când celor din urmă le erau reținuți 50 de bani/zi pentru lagăr. Directorul exploatării le acorda prizonierilor în mod frecvent un supliment de salariu sau tutun.

Încărcarea alimentelor în gara Iași pentru prizonierii de la Bârnova, 1918. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111)
Încărcarea alimentelor în gara Iași pentru prizonierii de la Bârnova, 1918. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111)


Cazarea prizonierilor era apreciată drept satisfăcătoare, la fel ca și a argaților; dispuneau de saltele de paie și de pături bune. Hainele și încălțămintea erau și ele bune. Duminica era zi de odihnă și pentru îngrijirea personală.

Existau mai multe reclamații ale prizonierilor, în martie 1918, împotriva modului în care erau tratați de un jandarm român. În urma plângerilor, prizonierilor li se propunea să fie retrimiși în lagărul de la Șipote, dar aceștia preferau să rămână la Galata.

***

Mai mulți prizonieri austrieci, cadeți, au lucrat la o fabrică din Iași în timpul războiului. Se pare că tratamentul lor dăduse naștere unor nemulțumiri. La începutul lunii martie 1918 ei au fost reîntorși în lagărul de la Șipote.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG