În partea de sud-est a județului Dorohoi au existat mai multe centre de internare: Podriga, Știubieni, Săveni, Vlăsinești, Hănești și Adășeni.
Centrul Podriga. În satul Podriga – astăzi în comuna Drăgușeni, județul Botoșani – se afla un centru de internare, unde, conform unei statistici din 1917, erau 1.082 de internați. Dintre aceștia, 928 erau „străini”, cetățeni români, 748 dintre ei de etnie bulgară, iar 180 de etnie turcă. Erau și 154 de cetățeni străini, dintre care 130 din Imperiul Otoman, etnici turci, iar 24 din Bulgaria (14 bulgari și 10 turci). Într-o altă situație, de la 10 decembrie 1917, erau trecuți 1.058 de internați. Numărul celor aflați la Podriga avea să scadă în ritm alert, la 2 februarie 1918 regăsindu-se doar 224, dintre care 116 turci și 108 bulgari.
Centrul Știubieni. Acest centru era pe teritoriul comunei Știubieni, situată la nord-vest de localitatea Săveni. O situație care datează din 1917 dezvăluie că la Știubieni erau 1.169 de internați. Dintre aceștia, 677 erau „străini”, cetățeni români, dintre care 646 bulgari, 18 turci, 12 albanezi și un evreu. Cetățenii străini erau în număr de 492, repartizați astfel: 291 din Bulgaria (280 de etnici bulgari, șapte turci, trei greci și unul cu naționalitate neprecizată), 200 din Imperiul Otoman (196 turci, trei greci și unul cu etnie neprecizată), unul din Austro-Ungaria (un etnic evreu).
În scriptele centrului Știubieni se aflau 1.153 de internați în prima jumătate a lunii decembrie 1917. Erau repartizate la munci agricole 313 persoane, pe diferite moșii: 185 la Roman, 82 la Știubieni, 15 la Liveni, 12 la Săveni, 11 la Tăutești, șase la Havârna, doi la Ibăneasa. Alții erau dispăruți (63) sau la închisoare (opt). În centrul propriu-zis se aflau 469 de internați: 280 erau improprii pentru muncă, 114 erau buni pentru lucru, iar 75 erau menținuți pentru corvezi. O lună și jumătate mai târziu, la 2 februarie 1918, în centrul de internare Știubieni se aflau 718 internați, dintre care 374 bulgari și 344 turci.
Centrul Săveni. Săveni era un centru administrativ (aici își avea sediul plasa Bașeu, din județul Dorohoi) și comercial, cu o importanță evidentă într-o zonă accentuat rurală. Centrul de internare a oferit condiții de cazare proaste în faza inițială, iar mortalitatea a fost mare între internați. O statistică din 1917 ne arată că la Săveni erau 1.342 de internați. „Străini” – cetățeni români erau 851, repartizați astfel din punct de vedere etnic: 549 de bulgari, 264 de turci, 24 de români, nouă greci, patru sârbi, un albanez. Cetățenii străini erau 491 la număr, dintre care 390 proveneau din Imperiul Otoman (308 etnici albanezi, 57 de turci, 11 bulgari, 11 greci, trei cu naționalitate neprecizată), 94 din Bulgaria (70 de bulgari, 11 turci, 10 români, un grec, doi cu naționalitate neprecizată), șapte din Austro-Ungaria (doi maghiari, doi evrei, doi români și un german). Numărul internaților era în scădere, la 10 decembrie 1917 înregistrându-se doar 929 de internați.
La 16 martie 1918, la Săveni se aflau 573 de internați. Dintre ei, în centru erau atunci 312, la muncă erau 211 (173 la calea ferată Băcești-Roman), 13 în permisie, 40 evadați. Din punct de vedere al cetățeniei, erra vorba de 250 de turci, 246 de bulgari, 74 de austrieci și de trei germani. Internații prezenți în centru aveau o mină bună. Pentru munca prestată ei câștigau 1,50 lei/zi, însă viața era scumpă, de vreme ce un litru de lapte se vindea cu doi lei, iar un ou cu 30 de bani. Internații evrei solicitau permisiunea de a pleca acasă, pentru a putea sărbători Paștele evreiesc.
Centrul Vlăsinești. Pe teritoriul comunei Vlăsinești a funcționat un centru de internare încă din primele luni de război. Internații aflați acolo au fost folosiți la muncile agricole chiar în toamna anului 1916. Carol Hinck, arendașul moșiei Brăteni, din comuna Mihălășeni, făcuse o cerere pentru a putea primi muncitori agricoli dintre internații civili. La 22 septembrie 1916, între centrul de internare și arendaș a fost încheiat un contract, prin care i-au fost puși la dispoziție 140 de muncitori agricoli, care acceptaseră să meargă la lucru pe moșia amintită. Muncitorii erau luați din centrul de internare pentru perioade de câte 20 de zile lucrătoare și duși pe moșia Brăteni. Ei erau folosiți la diferite munci agricole, sub pază, pentru care erau plătiți cu doi lei/zi, la Direcția Regiunii de Internare, primeau hrană, opinci și adăpost.
La Vlăsinești erau în 1917, după cum ne arată o situație numerică, 1.630 de internați. „Străinii” cu cetățenie română erau în număr de 1.174, dintre care 1.164 etnici bulgari, patru albanezi, trei turci, un evreu, un grec și un român. Cetățenii străini erau 456, dintre care 316 din Imperiul Otoman (292 de albanezi, 16 turci, trei evrei, trei greci și doi bulgari), iar 140 din Bulgaria, etnici bulgari. Numărul internaților a crescut, la 10 decembrie 1917 înregistrându-se 1.966 de persoane. Ulterior scăderea a fost accelerată. Astfel, la 2 februarie 1918, în centrul de internare erau doar 823 de internați, dintre care 425 bulgari, 394 turci, doi germani și doi austro-ungari.
Centrul de la Vlăsinești a fost vizitat de reprezentanții Elveției la 16 martie 1918. În acel moment în evidențe figurau 818 internați, dintre 359 erau plecați la lucru la calea ferată Băcești-Roman, 307 se aflau în centru, iar 66 evadaseră. Pentru 668 dintre ei avem și datele legate de cetățenie: 369 erau bulgari, 297 turci, iar doi austrieci. Internații stătuseră în bordeie, dar în martie 1918 cei care se aflau în centru locuiau în sat, lucrau la „o fermă frumoasă”, precum și pe moșiile învecinate. Oamenii erau bine echipați în acel moment de către regiunea de internare, la prețuri favorabile (o pereche de botine bune costa 35 de lei). Erau înregistrate câteva cazuri de scabie în rândurile lor. Alimente puteau fi cumpărate din sat: un litru de lapte costa 1,50 franci, un ou 20 de centime. Comandantul lagărului era locotenentul Filetti. Acesta venise de la Băcești, județul Roman, de unde ar fi cerut să fie schimbat, întrucât era nemulțumit de tratamentul la care erau supuși oamenii săi din partea unui antreprenor din zonă.
Centrul Hănești. În centrul Hănești, aflat în satul cu același nume, la sud de Săveni, se găseau la un moment dat, potrivit unei situații din 1917, 1.269 de internați. Dintre aceștia, 1.231 erau „străini” cu cetățenie română (1.157 de bulgari, 73 de turci și un austriac). Alți 38 erau cetățeni străini: 32 din Imperiul Otoman (etnici albanezi), cinci din Bulgaria (patru bulgari și un turc), iar unul din Austro-Ungaria (etnic român). Dacă la 10 decembrie 1917 erau 1.250 de internați, aproape două luni mai târziu, mai precis la 2 februarie 1918, se aflau acolo 1.126 de internați, dintre care 1.026 bulgari, 96 turci, doi germani și doi austro-ungari.
Centrul de la Hănești a fost vizitat de elvețieni la 16 martie 1918. Internații aflați în scripte erau 287 (270 de bulgari și 17 turci), dar efectiv prezenți doar 102. Oamenii aveau o mină bună, erau bine îmbrăcați, locuiau în bordeie și în sat. Pentru munca lor câștigau 1,20 lei/zi.
Centrul Adășeni. La sfârșitul anului 1917, în centrul aflat în localitatea Adășeni erau înregistrați 1.077 de internați, pentru ca la 2 februarie 1918 numărul celor aflați acolo să coboare la 434, dintre care 222 de bulgari și 212 turci.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
