Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XXVI)


La seceriș, sursa: Lady Kennard, A Roumanian Diary, 1915, 1916, 1917, New York, 1918

Utilizarea internaților la muncă

Conform reglementărilor românești, internații civili puteau fi folosiți la muncă, în agricultură, în întreprinderi industriale sau în ateliere meșteșugărești. Satele unde se găseau centrele de internare erau de regulă mici, cu resurse puține, care până în vara anului 1917 aveau să se epuizeze. Internații din clasa a III-a, în special, preferau să meargă la lucru, îndeosebi în agricultură, pentru că erau mai bine hrăniți și erau și plătiți. Internații din clasa a II-a au fost folosiți la muncă doar în vara anului 1917, la cultivarea legumelor.

Proprietarii agricoli înaintau cereri către centrele de internare, în vederea punerii la dispoziție a unor internați. Centrul și proprietarul agricol semnau un contract, cu privire la internații care urmau să fie folosiți la lucru. Pentru munca lor, internații primeau o plată egală cu cea a lucrătorilor liberi, utilizați la lucrările militare. Jumătate din suma care le revenea internaților era primită de aceștia săptămânal, iar cealaltă jumătate erau folosită de Direcția Generală de Internare pentru întreținerea comună.

Cernerea grânelor
Cernerea grânelor


În cazul celor care lucrau pe moșii, hrana era asigurată de proprietar și consta în brânză, carne, pește, fasole, varză și cartofi. Fiecare muncitor primea și un kilogram de pâine zilnic sau 1,5 kilograme de mămăligă/zi. Proprietarul era dator să dea fiecărui muncitor câte o pereche de opinci, care îi rămâneau acestuia, precum și să ofere adăpost lucrătorilor în spații închise. Hrana și adăpostirea milițienilor care efectuau paza internaților reveneau tot proprietarilor agricoli. Cinci milițieni păzeau un grup de 50 de internați aflați la lucru. De o pază strică aveau parte internații care erau folosiți în fabrici de stat sau particulare. Lucrătorilor le era interzisă părăsirea întreprinderii, în caz contrar urmând să fie retrimiși în centrele de internare. Personalul sanitar recrutat din rândurile internaților era plătit pentru munca depusă. Astfel, medicii primeau 80 de lei/lună, farmaciștii 50 de lei/lună, iar sanitarii 20 de lei/lună.

Comitetele din diferite centre au sesizat nereguli financiare, în prima parte a anului 1917, care îi afectau pe internați. În urma cercetărilor, acestea au fost rezolvate în mare parte în favoarea reclamanților. S-a dispus ca oamenii care munceau să fie plătiți săptămânal, sâmbătă seara, ceea ce pe de o parte îi stimula pe aceștia să lucreze, iar pe de altă parte elimina posibilitatea ca un comandant să își însușească banii internaților. Deși potrivit reglementărilor românești, internații care munceau trebuiau plătiți, uneori ei își primeau banii cu mare întârziere. Spre exemplu, în noiembrie 1917 erau internați care nu fuseseră plătiți pentru munca prestată în iulie același an.

În câteva locuri, internații trimiși la muncă nu au fost tratați așa cum era de așteptat, ca urmare a dezinteresului unor superiori. Din acest motiv, internații se culcau sub cerul liber și mâncau ce și cum puteau. Întrucât hrana era extrem de proastă, pentru a supraviețui, internații au fost nevoiți să-și cheltuiască puținii bani pe care îi câștigau. Nu este de mirare că acest regim a dus la îmbolnăvirea multora, care au fost retrimiși în centrele de internare.

Existau comandanți care erau atenți cu internații pe care îi aveau în grijă. Unii dintre ei au intervenit atunci când oamenii de care erau responsabili, trimiși la muncă, nu erau tratați corespunzător, și i-au rechemat în centre. Alți comandanți fie nu știau ce se întâmplă, fie erau complet dezinteresați de soarta internaților.

Moralul internaților

Luați de la rosturile lor, ținuți vreme îndelungată în centrele de internare, departe de familii și de afacerile lor, cu bunurile puse sub sechestru, cu primirea cu mare întârziere a corespondenței și a banilor, internații erau grav afectați în privința moralului. Ei considerau că internarea fusese și nedreaptă, și inutilă, de vreme ce erau interesați de propriile afaceri comerciale, care erau și în beneficiul personal, dar și al societății.

Pluguri cu abur
Pluguri cu abur


Dacă străinii au fost suspectați aprioric și în bloc încă de la începutul războiului, ceea ce și dusese la reunirea lor în centre speciale, unii dintre internați au fost arestați chiar sub acuzația de spionaj. La jumătatea lunii februarie 1917, în penitenciarul din Iași se aflau în arest preventiv mai multe persoane sub această acuzație. Reprezentanților elvețieni care au vrut să-i viziteze nu li s-a permis acest lucru. Experiențele internaților au fost extrem de dure în prima parte a anului 1917. După aceea viața lor a cunoscut o anume îmbunătățire, în contextul încălzirii vremii. Însă pe măsură ce se apropia iarna, era evident că, din cauza lipsurilor (haine, combustibili și hrană adecvată) și a aglomerației, situația internaților avea să se înrăutățească.

Regulamentele erau aplicate cu o anume relaxare în toamna anului 1917, doar în câteva centre fiind înregistrată o interpretare severă a acestora. În general tratamentul internaților era bun în acel moment. Plângerile internaților nu lipseau, unele fiind îndreptățite, altele nu. La începutul anului 1918, pe măsură ce tot mai mulți internați erau repatriați, condițiile se îmbunătățeau pentru cei rămași.

Intelectualii internați nu aveau partea de „distracții” în centrele în care se aflau. În special studenții resimțeau inactivitatea intelectuală. Existau foarte puține cărți, însă fusese autorizată citirea ziarelor românești.

După cum constatau elvețienii care au vizitat centrele de internare în 1917-1918, viața acolo a depins, în bună măsură, de calitățile pe care le aveau sau nu comandanții acestora. Unii dintre ei s-au dovedit buni organizatori, asigurând cele necesare centrelor pe care le comandau, în vreme ce alții au fost schimbați, unii dintre ei fiind cercetați de Curtea Marțială pentru nereguli. Cei mai buni s-au dovedit comandanții care, fiind din rezervă, în viața civilă erau implicați în comerț sau industrie. În schimb, cei care nu aveau contact cu viața practică lăsau de dorit, după cum se putea vedea în timpul folosit la organizarea lagărului, în utilizarea proviziilor pe care le aveau la dispoziție, controlul subordonaților, măsurile de prevedere etc.

Permisii pentru internați

Autoritățile române au decis la un moment dat că internații care erau din regiunile de internare puteau rămâne la domiciliile lor, însă se supuneau acelorași reguli ca și persoanele internate în localitate. În schimb, nu li se dădea niciun ajutor de hrană. Aprovizionarea internaților cu bunuri diverse, precum îmbrăcăminte și încălțăminte, se realiza prin comitetele de internați. Unul dintre membrii săi, însoțit de o santinelă, mergea într-unul din orașele din regiune și cumpăra cele necesare. Pentru internații din regiune sau care aveau rude în orașele din zonă se prevedea posibilitatea primirii de acolo de haine, bani etc.

Internații nu puteau părăsi perimetrul centrului, potrivit reglementărilor. Existau santinele în jurul satelor, care le indicau celor aflați acolo că nu aveau voie să depășească o anumită limită. Ținând cont de specificul satelor din Moldova, care erau întinse, și zona în care se puteau mișca internații era mare. Deși erau interzise vizitele de la un centru la altul, totuși în destule locuri comandanții interpretau regulamentul într-un sens foarte larg, astfel încât internații se puteau vizita. În alte locuri restricțiile erau sever puse în practică. Însă informațiile despre ce se întâmpla într-un centru sau altul circulau cu ușurință între internați.

Autoritățile au fost destul de îngăduitoare cu internații în privința libertății de mișcare. Potrivit celor constatate de reprezentanții Elveției în centrele din Moldova, internații au avut parte de o libertate de deplasare destul de mare. Mulți dintre ei au primit permisii pentru deplasarea în oraș, în vederea rezolvării unor probleme în interes personal. În anumite centre, ofițerii au putut fi corupți, acordând permisii internaților. Chiar reprezentantul Comisiei pentru internați a extins numărul permisiilor, recurgând la sistemul rotației. Când revenea o serie, o alta pleca în permisie. Internații puteau fi eliberați doar prin intermediul Comisiei pentru internați, cu aprobarea Ministerului de Război.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG