Linkuri accesibilitate

Maeştri şi Ucenici. I. Vasile ROMANCIUC


Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmpălarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stephane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezia vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăi şi Dvs o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.

Vasile Romanciuc: Acum mai bine de 50 de ani, fiind elev în clasa a 10-a la Edineţ, am participat la Olimpiada Republicană de Limba şi Literatura Română (vai, „limba moldovenească” pe atunci! – vedeţi, Dodon vrea să ne târâm cu o jumătate de secol în urma lumii cu minte luminată). Conform regulamentului, trebuia să prezentăm şi câteva pagini din „creaţia” proprie, pe care le citea un scriitor, invitat de onoare al Olimpiadei.

Poetul Petru Zadnipru, autorul de mai târziu al celebrei poezii Moldovenii (despre care aş zice că e soră dreaptă cu Limba noastră a lui Mateevici), mi-a citit „creaţiile” şi a „descoperit” în ele câteva versuri care i-au plăcut. După ce premianţii şi-au primit diplomele, s-a apropiat de noi, câţiva „autori care vin serios în literatură şi care, foarte curând, ne vor întrece” (zisa poetului, o ţin bine minte, că simţeam cu toţii cum încep să ne crească aripile…) şi ne-a felicitat, strângându-ne mâinile prieteneşte. În anii mei de studenţie, deveniserăm prieteni, ne întâlneam destul de des, poetul devenise „tatăl meu din Chişinău”.

Avea o bibliotecă bogată. Într-o zi, mi-a dat un volum de Lucian Blaga… De atunci, nu s-au mai dezlipit de inima mea două versuri în care văd şi acum chipul Poetului: „El caută apa din care bea curcubeul”, „contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”. Apoi, am citit – cu nesaţul celui însetat, rătăcit în pustiul cultural basarabean de atunci – tot ce se putea găsi din Blaga la noi. Pentru mine, un imberb aspirant la titlul de poet, câteva dintre „constatările” blagiene pe care Zadnipru mi le repetase de mai multe ori, considerându-le deosebit de importante pentru orice creator, au fost o adevărată „lecţie de poezie”: „Traduc în limba românească/ un cântec pe care inima mea/ mi-l spune, îngânat suav, în limba ei”; „…roua e sudoarea privighetorilor/ ce s-au ostenit toată noaptea cântând”; „Sapă numai, sapă, sapă,/până dai de stele-n apă”… O lecţie pe care o mai învăţ şi acum – când mai bine, când mai puţin reuşit…

După moartea poetului de la Sauca, soţia sa, Wanda, mi-a dat să citesc câteva pagini de jurnal, în care am găsit şi această, emoţionantă, după mine, mărturisire: „…Sunt o seamă de scriitori, oameni cu suflet mare, meritul cărora (în literatură) e mai mare prin susţinerea talentelor tinere, viguroase, decât prin propria lor creaţie…”. Sprijinul, încurajarea şi preţuirea poetului le-au simţit şi alţi colegi de breaslă din generaţia mea şi nu numai. Petru Zadnipru a fost poetul care a crescut poeţi.

Apoi, în 1974, a apărut prima mea plachetă de versuri, Genealogie. Cred că a fost… un Eşec – poate că numai două-trei poezii aş mai alege azi din ea. Dar, acest Eşec a fost, cu certitudine, „Mallarmé”-ul meu. El, Eşecul, mi-a spus limpede: „Poezie fără talent nu se poate. Dar, numai talentul nu e de ajuns… Sapă, sapă…”. Cred că adevăratul meu debut a fost volumul Citirea proverbelor…

Emilian Galaicu-Păun: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

Vasile Romanciuc: Deocamdată, nu… Nici eu, cel de ieri, nu m-aş ţine scai de mine, cel de azi – mă uit în oglindă: nu văd niciun maestru… În schimb, i-am căutat eu, şi pe unii dintre ei, cu puţin noroc, i-am şi găsit. Consultant literar la Uniunea Scriitorilor sau redactor la editură, n-am ezitat să-i susţin, dacă textele lor îmi spuneau: „E poet!”. De câţiva dintre ei sunt foarte mândru… Dacă e vorba de un tânăr autor – asta e convingerea mea! – este mai bine să greşesc susţinându-l, decât să greşesc tratându-l cu indiferenţă şi, astfel, tăindu-i aripile. Când primesc un manuscris al unui începător, nu-mi permit să las necitită nici măcar o singură pagină – ar putea fi tocmai pagina în care se vede viitorul poet…

Am avut şi am cu autorii tineri relaţii normale, prieteneşti, şi nu-i prea înţeleg pe „maeştrii” de felul celor care l-au inspirat pe Arghezi să scrie Balada maeştrilor („Cum le zici maestre în ce-aveai de spus,/ Gâtul li se-nalţă de trei ori mai sus… şi Păcală zise: – Vorba asta scurtă/ E ca mângâierea porcului pe burtă…”). Relaţia „tineri” – „bătrâni” (şi invers) e corect să fie una civilizată. Iar „maeştrii” sau cei care vor deveni „maeştri” ar face bine să nu uite un lucru simplu – au şi ei ce învăţa de la… „învăţăceii” lor. Nu toţi înţelepţii sunt neapărat bătrâni. Şi nu toţi bătrânii sunt neapărat înţelepţi…

Pe cine aş fi vrut să-l aleg pe post de „tânărul Valéry”? O întrebare dificilă, mi-e greu să aleg un singur nume. Spre bucuria mea, sunt mai mulţi tineri talentaţi, dragi inimii mele pentru scrisul lor (dacă aş face o listă, ar putea să-mi scape cineva…). Poeţi „cu cartea în mână născuţi” care, mai mult decât de „maeştri”, au nevoie de cititori. Sunt cititorul lor.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG