Linkuri accesibilitate

Bogdan Aurescu, cine este și ce a făcut în ultimii 15 ani


Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu

Este de trei ani consilierul președintelui Klaus Iohannis pentru politică externă, în trecut a fost ministru de externe.

Înainte de această funcție, Aurescu a fost ministru de Externe în Guvernul PSD, condus de Victor Ponta (între noiembrie 2014 și noiembrie 2015). A sărit dintr-o barcă în alta fără probleme, pornind, poate, de la premisa că a fost perceput ca tehnocrat, ceea ce în parte, este adevărat.

Vârful carierei sale a fost procesul de la Haga pentru delimitarea platoului continental al Insulei Șerpilor, în diferendul cu Ucraina. Procesul a fost declanșat sub guvernarea Adrian Năstase, în 2004, și tot atunci, Bogdan Aurescu a fost numit Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție. Procesul a fost câștigat de România în 2009, căreia i s-a alocat aproape 80% din suprafața de 9700 de km aflată în dispută.

Între 2010 și 2011 a devenit negociator-șef al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă.

A lucrat sub diferite guverne ca diplomat, dar a fost promovat în special în cabinetele PSD...

A lucrat deci sub diferite guverne ca diplomat, dar a fost promovat în special în cabinetele PSD. De altfel, imediat după numirea sa în funcția de ministru de Externe în 2014, l-a invitat pe mentorul său Adrian Năstase, proaspăt ieșit de la închisoare unde ispășise 500 de zile pentru corupție, să-i lanseze cartea România și Curtea Internațională de Justiție încă netradusă în limba română (Romania and the International Court of Justice).

Apoi, în 2015, Adrian Năstase a fost invitat la Ministerul de Externe, ca fost șef al diplomației române, între 1990-1992, să participe la Consiliul Consultativ al ministerului, din care fac parte foștii miniștrii.

A fost prima invitație publică făcută de un fost membru al PSD pentru Adrian Năstase, care până în 2022 nu poate fi președinte al unui partid și nici nu poate fi ales în funcții publice, potrivit verdictului judecătorilor. Bogdan Aurescu a fost probabil unul dintre cei mai loiali discipoli ai fostului premier Năstase.

În 2003, Bogdan Aurescu și-a luat doctoratul în drept cu o teză despre suveranitate, pe care i-a coordonat-o Adrian Năstase, care pesemne avea un plan cu toți acești tineri care între timp au ajuns miniștri, sau chiar premier în cazul lui Ponta. De altfel ei au fost împinși spre zona politică și au fost ajutați de Năstase să ardă etapele. Chiar și Bogdan Aurescu a candidat pe listele PSD la alegerile parlamentare din 2004, la fel ca Titus Corlățean și Victor Ponta. Spre deosebire ei, însă, el nu a intrat în legislativ. Acest ghinion i-a dat lui Bogdan Aurescu șansa de a rămâne în zona tehnică a diplomației, de a se specializa și a-și demonstra competențele. A fost angajat la Ministerul de Externe în 1996, iar în 2005, deci la mai puțin de zece ani de la intrarea sa în instituție, devine secretar de stat.

Bogdan Aurescu a fost asistentul lui Adrian Năstase la Facultatea de Drept a Universității București, unde predă și acum drept international și a semnat alături de profesorul lui studii și cărți.

Aurescu are 46 de ani și pentru un diplomat și-a atins deja cele mai importante ținte ale carierei sale, înainte să vizeze un fotoliu international de mare prestigiu.

XS
SM
MD
LG