Linkuri accesibilitate

Bugetul pentru 2020 adoptat în prima lectură, cu tot cu „deficitul enorm”


Legislativul în ședință plenară. 19 septembrie 2019
Legislativul în ședință plenară. 19 septembrie 2019

Deputaţii Blocului ACUM cred că guvernul Chicu a trișat, anunțând disponibilitatea banilor ruşi şi belaruşi pentru nevoile proiectelor de infrastructură ale Chişinăului.

Guvernul Chicu şi-a prezentat astăzi în faţa deputaţilor proiectul de buget pe anul viitor, prilej pentru Blocul ACUM să critice ceea ce deputaţii din acest bloc politic cred a fi un „deficit enorm” lipsit de surse de finanţare. Cum şi-au apărat socialiştii planurile bugetare şi guvernul pe care l-au învestit în urmă cu o lună?

Proiectul este, în mare parte, opera fostului guvern al Maiei Sandu, dar înainte ca documentul să fi ajuns în parlament, acel guvern a căzut, iar noul executiv socialist a majorat cheltuielile sociale şi cele pentru investiţii (în special în drumuri) într-atât încât s-a ajuns la o sumă-record de 7,4 miliarde de lei deficit.

„Este o cifră care ne dă frisoane”, a spus de la tribuna parlamentului un deputat al opoziţiei.

Iată însă câteva prevederi esenţiale ale proiectului, prezentate în faţa deputaţilor de ministrul finanţelor, Sergiu Puşcuţa.

Sergiu Pușcuța
Sergiu Pușcuța

„Prevedem indexarea pensiilor de două ori pe an, suport pentru persoanele cu venituri mici în perioada rece a anului, sprijin mai mare pentru veteranii războiului de pe Nistru şi acordarea suportului unic cu prilejul sărbătorilor de iarnă în cuantum de 700 de lei. Din proiectele de infrastructură, cele mai importante sunt programul de dezvoltare a infrastructurii drumurilor cu sprijinul Federaţiei Ruse în mărime de 1 miliard 300 milioane lei, programele din sectorul drumurilor finanţat de BERD şi BEI, în valoare de 1 miliard 250 milioane lei, programul de reabilitare a drumurilor locale finanţat de Banca Mondială în mărime de 540 milioane lei. Astfel, vom avea venituri de 44 miliarde lei şi 51 de miliarde lei cheltuieli şi un deficit în sumă de 7,4 miliarde lei.”


După o vizită la Moscova şi înainte de a aduce acest buget în faţa parlamentului, premierul Ion Chicu a anunţat că Federaţia Rusă ar fi gata să ofere anul viitor un credit R. Moldova. Condiţiile creditării nu au fost anunţate nici atunci, dar nici astăzi, în dezbaterea din legislativ, ceea ce a determinat opoziţia, aşa cum se poate vedea din declaraţia deputatului Partidului Acţiune şi Solidaritate, Igor Grosu, să conchidă:

Igor Grosu
Igor Grosu

„Eu înţeleg că suma asta pur şi simplu e desenată în proiect, pentru că nu avem nimic clar în raport cu împrumutul din Federaţia Rusă.”

În general, deputaţii Blocului ACUM cred că guvernul Chicu a trişat, anunţând disponibilitatea banilor ruşi şi belaruşi pentru nevoile proiectelor de infrastructură ale Chişinăului. Deputatul Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, a sugerat că anunţul despre creditul rus ar fi o stratagema, la care guvernul ar fi apelat pentru a crea impresia că are alternative banilor occidentali, pe care cel mai probabil nu-i va primi din cauza stopării reformelor.

„Recent am auzit mai multe „basme” de la „tehnocraţii” noştri despre creditele din Rusia, China, împrumuturi de pe pieţele internaţionale… Şi dacă aceşti parteneri externi vor refuza să finanţeze acest guvern electoral, ce vom face?”


De aceeaşi părere este deputatul PAS, vicepreşedintele legislativului, Mihai Popşoi: „Avem dubii că această „reformă mică a justiţiei”, cum a fost recent poreclită, va avea loc într-un mod care să satisfacă partenerii europeni, ca ei să desburseze aceşti bani.”

Iată cum i-a răspuns Vladimir Golovatiuc, proaspătul şef socialist al comisiei buget şi finanţe:

Noi suntem hotărâţi să urmăm cu stricteţe foaia de parcurs a asocierii...
Vladimir Golovatiuc, PSRM


„Asta s-ar putea întâmpla dacă R. Moldova va stopa reformele. Dar noi nu vom înceta realizarea reformelor. Noi suntem hotărâţi să urmăm cu stricteţe foaia de parcurs a asocierii.”

Nu este prima oară când socialiştii sunt nevoiţi să răspundă unor acuzaţii că, urmărind să-i asigure liderului lor neformal, Igor Dodon, o victorie uşoară la prezidenţialele de anul viitor, vor izola R. Moldova şi o vor „băga în colaps”. Declaraţiile au primit în cele câteva săptămâni ale guvernului Chicu şi câteva confirmări, de exemplu atunci când premierul a anunţat, pe lângă alte câteva proiecte sociale agreate cu FMI, şi două văzute drept populiste şi nesustenabile, cum ar fi ajutoarele de sărbători sau pensiile pentru urmaşi, prima fiind o continuare a ideilor democraţilor, iar cea de-a doua măsură – un proiect de suflet al preşedintelui Igor Dodon.


Nu este clar dacă aceste măsuri au acoperire financiară sau au fost negociate și cu Fondul Monetar Internațional. Săptămâna trecută, într-un interviu cu Europa Liberă, premierul Ion Chicu declara: „Interesele țării, cetățenilor și businessului vor prevala chiar și asupra unei potențiale stopări a colaborării noastre cu Fondul Monetar Internațional”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG