Linkuri accesibilitate

Ca niciodată, americanii se vor culca în noaptea alegerilor fără a afla rezultatele


Anul acesta după toate probabilitățile, rezultatul alegerilor americane ar putea fi aflat la o zi sau mai multe după ce scrutinul se încheie.

Americanii sunt obișnuiți să afle cine le va fi președinte în seară scrutinului, că parte a spectacolului electoral televizat. Anul acesta însă, datorită numărului foarte mare de alegători care vor vota prin poștă, lucrurile vor sta, după toate probabilitățile, altfel.

Ca niciodată, americanii se vor culca în noaptea alegerilor fără a afla rezultatele
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:21 0:00
Link direct

Și această situație are precedente. În 2018, guvernatorul de la vremea respectivă din Florida, republicanul Rick Scott părea să fi cîștigat alegerea pentru Senat, în ziua scrutinului, după numărătoarea voturilor exprimate în secțiile de votare. Dar voturile prin poștă erau în special în circumscripții dominate de democrați și-atunci, de teamă că rezultatul va fi diferit, Scott a început să susțină că alegerile ar fi trucate, propunând chiar la un moment dat că numărătoarea să fie oprită. Nu au fost trucate și până la urmă Rick Scott a câștigat.

Anul acesta situația poate fi potențial chiar mai gravă, pentru că din cauza virusului, mult mai mulți alegători preferă să voteze prin poștă. Mai mulți dintre aceștia vor fi democrați, pe baza sondajelor, ceea ce înseamnă că în ziua votului, republicani ar putea fi în frunte. Un recent articol din Axios anticipa chiar că în ziua alegerilor președintele Trump ar putea avea un avans copleșitor, care însă să fie înșelător sis a fie pus în revers, ceea ce a atras imediat un mesaj tweeter prezidențial anticipând „alegeri trucate”.

Câteva fenomene sunt de luat în considerare. Ținând cont de rezervele președintelui, autoritățile electorale vor fi mult mai stricte, căutând erori care pot duce la anularea mai multor voturi prin poștă decît de obicei. Un recent sondaj arată că 31% dintre democrați și doar 11% republicani plănuiesc să voteze prin corespondență. Regulile cu privire la dată când buletinele de vot trebuie să ajungă pentru a fi luate in considerare variază de la stat la stat. Fapt este că, după toate probabilitățile, americanii se vor culcă in noaptea alegerilor fără să știe cine a câștigat.

XS
SM
MD
LG