Linkuri accesibilitate

Campania „2 la sută” prinde rădăcini în R. Moldova


Campania 2% generic

Aproape 600 ONG au dorit sprijin financiar de la cetăţeni, 16.000 de plătitori de taxe au făcut asta.

Plătitorii de taxe mai au o săptămână pentru a direcţiona 2% din impozitul lor pe venit unei organizaţii obşteşti sau unui cult religios. Intrată în vigoare la finele lui 2016, legea numită convențional „​doi la sută”​ reprezintă un colac de salvare pentru ONG-urile care oferă servicii comunitare doar din granturi şi donaţii externe. În cifre, primul an în care a fost aplicată legea arată în felul următor: aproape 600 de organizaţii au fost interesate să primească sprijin financiar de la cetăţeni, 16 mii de plătitori de taxe au făcut uz de acest drept, iar în total au fost redirecţionate aproape 2,8 milioane de lei. Totuşi, cei 16 mii de cetăţeni reprezintă mai puţin de zece la sută din numărul total de contribuabili. Cum pot fi motivaţi ceilalţi?

De aproape două decenii, Asociaţa obştească „Femeia şi copilul – protecţie şi sprijin” are grijă de familiile vulnerabile în care cresc copii cu nevoi speciale, domiciliate în raioanele Criuleni şi Dubăsari. Anul trecut organizația a primit 32 de mii de lei prin intermediul mecanismului numit convențional „2 la sută”.

Directoarea executivă a asociaţiei, Victoria Secu, recunoaşte că se aştepta la o sumă mult mai modestă. Pentru a obţine acest sprijin, a trebuit să lucreze din greu pe teren ca să convingă oamenii să transfere 2 la sută din impozitul lor pe venit:

Victoria Secu, director executiv al Asociaţiei Femeia şi copilul - protecţie şi sprijin
Victoria Secu, director executiv al Asociaţiei Femeia şi copilul - protecţie şi sprijin

„Prima întrebare e: oare se merită efortul? Ştim foarte multe organizaţii care, deşi sunt foarte vizibile la nivel de ţară, nu au vrut să piardă foarte mult timp ca să promoveze acest mecanism, pentru că efortul de timp, resurse umane şi materiale este mult mai mare decât suma pe care o acumulezi. Lecţia pe care am învăţat-o este că se merită, pentru că pe lângă faptul că creştem cultura cetăţeanului de a împărtăşi valorile unor organizaţii la care este aproape, creşte în primul rând calitatea de comunicare a însăși organizaţiei, ca să fie uşor de înţeles pentru diferite grupuri ţintă.”

Organizaţia care a acumulat anul trecut cei mai mulţi bani de la contribuabili este Asociaţia veteranilor şi pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne – peste un milion de lei. Explicaţia ar fi în organizarea şi disciplina cu care sunt obişnuiţi foştii angajaţi de la interne – susţinători fideli de care nu au parte celelalte asociaţii obşteşti.

Tot anul trecut, experţii Clinicii Juridice Universitare din Bălţi s-au angajat într-o amplă campanie de informare a contribuabililor şi ONG-urilor din regiunea de nord a ţării despre legea 2%. Concluzia la care au ajuns e că 90 la sută dintre organizaţiile din teritoriu habar nu aveau cum funcţionează norma, constată directoarea instituţiei, Olesea Tabarcea:

„Când se discută la nivel de ţară de un mecanism nou este important să aflăm dacă oamenii îl cunosc şi dacă oamenii îl înţeleg. Dacă vorbim despre simplii contribuabili, aceştea nu prea înţeleg cum stau lucrurile, păi bine, iată că nici organizaţiile pentru care s-a făcut acest mecansim nu toate îl înţelegeau”.

Pliant al Asociaţiei Motivaţie
Pliant al Asociaţiei Motivaţie

Legea 2 la sută reprezintă nu doar o modalitate prin care oamenii pot sprijini financiar ONG-uri sau culte religioase, dar şi o pârghie prin care se pot implica, la propriu, în gestionarea banului public. Totuşi, pentru ca această contribuţie să poată fi transferată, ar trebui să fie întrunite anumite condiţii, explică Elena Teleuţă, inspectoare principală în Direcţia generală metodologia impozitelor şi taxelor din cadrul Serviciului Fiscal de stat :

„Declaraţia trebuie să fie depusă în termen, persoana fizică nu trebuie să aibă datorii pentru perioada anterioară depunerii declaraţiei şi impozitul pe venit care este spre plată trebuie să fie achitat până la sfârşitul termenului depunerii declaraţiei. Beneficiarul trebuie să fie inclus în lista aprobată de către Ministerul Justiţiei şi poate să facă desemnarea doar unui singur beneficiar. În cazul în care nu se întrunesc aceste condiţii, Serviciul Fiscal de Stat nu validează această declaraţie, adică nu validează desemnarea procentuală.”

Pornind de la aceste condiţii, anul trecut nu au fost validate aproape cinci mii de cereri din totalul de peste 21 de mii depuse de contribuabili, a mai adăugat Elena Teleuţă.

Chiar dacă rezultatele primului an au fost modeste, spun experţii, legea 2 la sută a reprezentat un test de maturitate pentru toată lumea: ONG-urile au învăţat să-şi facă mai transparentă activitatea, cetăţenii să sprijine financiar acţiuni de caritate, iar statul să cheltuie cu prudenţă banii publici.

XS
SM
MD
LG