Linkuri accesibilitate

Campania electorală: Ce este dincolo de promisiuni și lozinci?


Anatolie Golea, Vasile Botnaru, Vitalie Cazacu

Europa Liberă: Bine v-am găsit doamnelor și domnilor. La microfon este Vasile Botnaru moderatorul emisiunii ”Punct și de la capăt”. În trei decenii de independență, fără îndoiala, alegatorul a devenit altfel, mai sofisticat, mai pretențios nu îl ei cu te miri ce. Cu zăhărelul sau cu un slogan de expert care spune „Dă-mi votul, și eu îți rezolv problemele”. Acum alegatorul are nevoie de argumente, de motivație, de ținte electorale clare și mai ales, uneori el , alegătorul își amintește dacă tu politicianul, ți-ai onorat promisiunile.

Punct și de la capăt: Vasile Botnaru în dialog cu Anatolie Golea și Vitalie Cazacu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:45:05 0:00

Europa Liberă: Complicate vremuri pentru partide, alegătorului este mai țâfnos. Înainte de vreme îi spuneai ”Votează-ne pe noi că noi știm cum” și asta era suficient. Acum au de furcă cu un alegător sceptic, năduhos, care caută nod în papură și ceva în papornița. Voturile costă scump la propriu și la figurat.

Cum a fost înainte de vreme, cu ce slogane promisiuni era suficient să vină politicienii ca să cucerească inimile și capul, creierele alegătorilor? Discutăm cu doi jurnaliști care au fost martori ai acestor schimbări, Anatolie Golea și Vitalie Cazacu.

Anatolie, în sloganele de azi, dacă te uiți la modul general, e loc de ingeniozitate, polittehnologie. În câteva cuvinte ce ai spune, sunt manipulatorii, sunt sincere, au umor cum era înainte. Dacă un partid putea să-și spună Furnica, îți dai seama acolo trebuia ca să deduci că sunt harnici ca furnica.

Acum e ”Родина в опасности!” (Patria este in pericol!), pericol.

Anatolie Golea: ”Într-adevăr, sloganele partidelor, lozincile cu care merg partidele în alegeri s-au simplificat într-un fel urmărind această campanie electorală. Am impresia că este o criză de idei, deși toate partidele marea majoritate, cel puțin, au polittehnologi, și tehnologii, și consultanți, și sociologi plătiți și mai puțin plătiți și sondaje la comandă, și pentru uz intern, și de tot felul.

Anatolie Golea
Anatolie Golea

Pe de o parte, s-ar părea că tehnologiile au avansat pentru că 20 de ani în urmă sau 30 de ani în urmă, dacă se făceau câteva sondaje, nu prea erau credibile și lumea nu se obișnuia să se conducă de sondaje. Acum avem sondaje foarte multe. Este o iluzie că sondajele formează opinia publică, dar ceea ce ține de programe electorale, lozinci, argumente, slogane aici este mare criză. În genere, după mine, o campanie anemică contrar așteptărilor că va fi ceva, ”Wow!”. Miza este foarte mare, trebuie să fie o luptă crâncenă. Vedem deocamdată niște mesaje destul de simpliste, în mare parte populiste. Pe de o parte axate pe geopolitică, pe de altă parte, pe lupta cu corupția, mai nu știu ce. Și unii, și alții încearcă să pedaleze pe populismul de altădată cu salarii de nu știu cât... ”

Europa Liberă: Da poate funcționează? De ce să se complice să plătească mai mult și mai sofisticat dacă?

Anatolie Golea: ”Vedeam că nu prea funcționează, alegerile prezidențiale au demonstrat că nu prea funcționează. Unele partide au rămas de 3 ani, nu au conștientizat că se schimbă generațiile, că vine altă generație, care este mult mai informată, mult mai pregătită, mult mai citită, nu în sensul de literatură clasică. Ce anume de...”

Europa Liberă: Mai familiarizată.

Anatolie Golea: ”Mai familiarizată cu ceia ce se întâmplă în jur, cine candidează, cine ce promite, cine a cui spoiler este...”

Radio Europa Liberă: Și mai ales aici vreau să fac o paranteză. Comercialul a mers mult înainte, acum reclama comercială, sloganele sunt atât de ingenioase, uneori la fel de simpliste care zice ”Vino la noi și ia un credit.”, de exemplu, sau sunt lucruri chiar la limită, chiar îi mai jos de centură. Comercialul lucrează bine și când colo politicul vene cu lucruri din beton.

Anatolie Golea: ”Da, de fapt au rămas 3 săptămâni până la alegeri, timp foarte puțin, deci a rămas practic ieșim pe...”

Europa Liberă: Și încă nu ai văzut turații din astea…

Anatolie Golea: ”Și încă nu am văzut turațiile campaniei. Practic, nu am văzut publicitate la televizor. Nu am văzut bil board-uri prin oraș, masiv, așa...”

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Europa Liberă: Slavă Domnului, era să le doboare furtuna.

Anatolie Golea: ”Pe de o parte Slavă Domnului, pe de altă parte eu zic că fost o idee foarte bună. Nu știu a președintei Maia Sandu sau a consilierilor care au stabilit data alegerilor pentru 11 iulie. Campania a coincis totalmente cu campionatului Europei la fotbal. Marea problemă pentru noi ziariștii va fi că finală va fi pe 11 la 10 seara, exact atunci când se fac totalurile alegerilor, dar pe de altă parte mie îmi place pentru că fotbalul a cam umbrit campania, cel puțin, pentru cei care sunt microbiști, dar este o mare parte a societății. Tu nu ești, nu?”

Europa Liberă: Eu am imunitate la fotbal, așa că da... Vitale, dumneata ce ai putea să spui, despre de unde am plecat și unde am ajuns cu slogane și cu promisiuni.

Vitalie Cazacu: ”Am observat pe parcursul anilor că tot ce rămâne stabil în campaniile electorale este că programele, în majoritatea cazurilor, majoritatea partidelor, cumva fac un ”copy paste” dintr-un program în altul și înțeleg de ce. Pentru că sunt foarte puțini oameni care citesc aceste programe electorale. Dacă o să vă uitați atent, nu știu dacă ați citit programele electorale la... În actuala campanie... ”

Europa Liberă: M-o ferit Dumnezeu.

Vitalie Cazacu: ”Da, și Slavă Domnului, deci nu s-au îngrijit măcar să redacteze puțin textele sau să pună niște virgule unde trebuie sau să exprime, cât de cât, coerent în programe.”

Vitalie Cazacu,
Vitalie Cazacu,

Europa Liberă: Vitalii, eu dacă aș fi din partid, aș spune ”Domnule, dar ce să schimb programul, dacă drumul tot așa e prost, dacă economia e proastă, ”Не початый край” (Cornul abundenței).”

Vitalie Cazacu: ”Și atunci se lucrează cu slogane, cu anumite lozinci, cu anumite idei care cumva trebuie să prindă.”

Europa Liberă: De exemplu, Vitalie, uite, înainte vreme era suficient și am zis.Vine gospodarul, gospodarul se întoarce!” și asta ca și cum e de la sine înțeles gospodarul o să facă ordine. Acum deja iarăși...

Anatolie Golea: ”Da, dar gospodarul a luat 2% atunci, Vasile.”

Europa Liberă: Nu a funcționat.

Anatolie Golea: ”Da, atunci când se întorcea luat doar 2% la alegeri.”

Europa Liberă: Cu haina pe umăr ca un agronom.

Anatolie Golea: ”Da, era stilul ăsta cu haina pe umăr numaidecât, cu sacoul pe...”

Europa Liberă: Sau Mănușa roșie vă amintiți care tot nu a funcționat.

Anatolie Golea: ”Dar, vezi că le ținem minte sau ceasul lui Mircea Snegur, ”fără 5, 12”. Vă amintiți?”

Europa Liberă: Când Cenușăreasa se transformă invers. Vitalie, dă niște exemple de slogane care...

Vitalie Cazacu: ”Un exemplu care m-a impresionat pe mine sau care mi s-a părut un pic haios, a fost sloganul lui Serafim Urecheanu ”Serafică fără frică”, dacă vă amintiți. Dar și un joc și era o chestie. Mai puțin a funcționat, dar mi s-a părut foarte ”cool cum zic tinerii. ”

Europa Liberă: Da el l-a plătit pe atunci, nu?

Anatolie Golea: ”El l-a plătit, dar nu prea a funcționat.”

Vitalie Cazacu: ”De exemplu, un site a făcut un top a sloganurilor pe parcursul anilor sau parcursul timpului de Independență a Republicii Moldova la alegerile locale. De exemplu, în Chișinău în cazul dat erau niște slogane destul de interesante, cum ar fi: ”Schimbarea spre bine de la liberali vine”, sau ”Orașul tău - casa ta - familia ta”, sau ”Are ceva în plus”. Dacă vă mai amintiți era un celebru candidat la funcția de primar a Chișinăului pe nume Viaceslav Iordan.”

Europa Liberă: Da și el are ceva în plus? Adică el avea ceva de spus suplimentar la tot ce spun alții, dar s-au făcut bancuri pe chestia asta așa.

Vitalie Cazacu: ”Da s-au făcut bancuri multe și chiar am avut ocazia să privim niște filmulețe interesante”

Anatolie Golea: ”Mai ales după ce a fost filmat cu două domnișoare.”

Vitalie Cazacu: ”Un alt site a făcut un top al sloganurilor sau al ideilor din motto-uri din diverse campanii electorale. De exemplu, mie mi se pare că sloganul „Moldova fără sărăcie”, daca vă amintiți, al PLDM a funcționat destul de bine și atunci în alegerile din 2010 partidul luat cam 30 la sută. Ceea ce era destul de mult pentru un partid de dreapta, dar nu grație sloganului. Grație altor factori. Mie mi se pare că a fost un slogan bun.

Europa Liberă: Dar acum, Vitale, acum sunt lucruri care îți plac și care sunt mai convingătoare? Iarăși vă întreb e mai mofturos alegătorul, vrea lucruri mai elaborate, mai argumentate, mai motivate sau se lasă manipulat de o chestie așa mai generală.

Vitalie Cazacu: ”Eu cred că nu se lasă manipulat. Acum am impresia pentru mine ca și consumator de informație electorală. Am impresia, cum spunea Anatol că este o situație, nu atâta anemică cât habarnică sau să zic așa. Făcând sondajele acestea, dacă știți se fac niște sondaje interne, care nu măsoară doar capacitatea partidului de a obține niște voturi, dar măsoară și starea de spirit a populației.

Acum oamenii votează dacă era în trecut mai mult votul ăsta legat de orientarea spre est sau spre vest, acum s-a suprapus pe toată chestia asta faptul că oamenii s-au săturat de acest bâlci al deșertăciunilor sau nu știu cum să-i zic ca să fiu mai corect. Deci toată fosăiala, forfota asta electorală care era în trecut, deși a dispărut acum, Anatol a observat corect, ea a dispărut pentru că în partide se știe că nu prea are sens și nu prea are rost.

Știți că un partid cu nume de hulubaș sau de ceia ce exprimă hulubul a făcut niște acțiuni ca să fie mai vizibil, niște acțiuni destul de... Partidul PACE mă refer, niște acțiuni un pic mai ieșite...”

Europa Liberă: Mai trăsnite și cum o funcționat?

Vitalie Cazacu: ”Din câte știu eu nu a funcționat...”

Europa Liberă: Eu cred că te referi la sicriu ăla din care iese Moldova.

Vitalie Cazacu: ”Și aruncatul cu verde de briliant. Din câte știu eu, nu știu cât sunt de adevărate, dar chiar asta a provocat o anumită reticență a publicului față de acest partid care se vrea un pic mai Jirinovski.”

Europa Liberă: Bine, dar mai devreme Usatîi, despre Usatîi se spunea că el oleacă vrea gloria lui Jirinovski. Și a funcționat. Verifica, de exemplu, portbagajul ca să nu plece hoții.

Anatolie Golea: ”Păi să vedem cum funcționează și de data asta, pentru că...”

Europa Liberă: Apropo, scuză-mă te rog, el a găsit foarte ingenioasă denumirea partidului. Vrei nu vrei tu rostind cuvântul ”Partidul nostru”, ca și cum te asociezi la acest partid. A dat lovitura, da deja ai un slogan.

Anatolie Golea: ”Da, și ca răspuns la acest partid al lui, ceilalți de pe stânga au lansat un alt partid ”Ai noștri”, ”Наши”, au făcut congres sâmbătă. Dar Renato Usatîi care într-adevăr e ingenios, mai ingenios decât alții trebuie să recunoaștem, a anticipat acest lucru. Că ei mizau că în campanie vor fi ”Ai noștri” și ”Partidul nostru”, ”Наши” și ”Наша партия” și dânsul a mers și de data asta pe numele său ”Blocul Renato Usatîi” ceia ce nu este foarte ingenios, dar va fi recunoscut în buletinele electorale.”

Europa Liberă: Apropo pionier fost Braghiș, ”Alianța Braghiș” a contat pe faptul că el este atât de cunoscut că lipești numele lui și va funcționa ca locomotivă.

Acum m-ai adus în tema asta. În ce măsură personalitățile, ai spus de Serafică fără frică, unde a mai funcționat ca locomotivă personalitatea, numele? De exemplu, atunci când a fost disputa între Lucinski și Diacov, respectiv persiflarea, când apăruseră placatele alea cu Diacov în brațe la Lucinschi și se vorbea după asta că l-a scăpat din brațe și tot așa.

Anatolie Golea: ”Este bine știut că partidele de fapt se identifică cu liderul și în mare parte toate partidele sunt axate pe promovarea imaginii, deci pe transfer de imagine dacă vreți, transferul de la un lider la altul. La alegerile primarului, de exemplu, sau invers. În campanie prezidențială, am văzut cum președintele de atunci Igor Dodon a încercat să-și facă transfer de imagine de la Ion Ceban, invers într-un fel de jos în sus, pentru că ratingul lui Ceban la acel moment era poate mai înalt decât al lui Igor Dodon.

În această campanie, am văzut chiar săptămâna aceasta, că Curtea de Apel urmează să examineze o sesizare a comuniștilor și socialiștilor pentru utilizarea imaginii președintelui Maei Sandu în campania electorală a partidului PAS. Nu știu cu ce se va termina, dar este acest lucru. Deci PAS încearcă să utilizeze imaginea președintelui care are un rating foarte înalt. Pe de altă parte, îi ajută și cei din stânga, oponenții, pentru că ei nu critică atât partidul cât critică președintele țării și transformând, am mai vorbit despre acest lucru, transformând alegerile parlamentare în turul 3 al alegerilor prezidențiale.”

Europa Liberă: Avem un coleg care odată la 2 zile scrie, numaidecât, un text desenându-i Maei Sandu ținta pe frunte, dar eu am impresia că îi faci un serviciu enorm cu aceste critici.

Vitalie Cazacu: ”Asta voiam să spun și eu. ”

Anatolie Golea: ”Și îi face și partidului pentru că transformi alegerile parlamentare în turul 3 alegerilor prezidențiale pe care le-ai pierdut. Nu știu cât este de logic, asta este, dacă să vorbim despre lideri. Cineva spunea că noi în Republica Moldova, până nu demult, am avut 3 lideri haioși care vorbesc cu poporul în limba acestui popor, în limbajul mai bine zis cunoscut. Ăștia au fost Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu și Renato Usatîi în diferite perioade.”

Europa Liberă: Da și Dodon încearcă, la cea mai recentă întâlnirii cu reprezentanții minorităților naționale, ce am văzut eu în reportaj, când iese și spune că «Этим правым до лампочки!» (Pe aceștia de pe dreapta îi doare in cot!). Eu am rămas cam perplex cu acest ”до лампочки”, cam de mahala.

Anatolie Golea: ”Problema lui Igor Dodon este că la dânsul aceste expresii, glume sunt pregătite și asta se vede.”

Europa Liberă: Adică nu sunt improvizații ca la Voronin.

Anatolie Golea: ”Improvizațiile sunt rarisime și atunci când sunt ele prind, dar sunt foarte puține, a prins știu că nu-ți place, Vasile, ”Пейте чай и не дергайтесь!” (Beți ceai și nu va agitați!). Ăsta a fost improvizație și a prins. Celelalte nu prind, ele sunt pregătite.”

Europa Liberă: Culmea este că atunci eu n-am înțeles, multă lume m-a întrebat ce a fost atunci în faza aia. Eu am încercat să dezghioc, dar expresia că mă întrebau șefii mei care nu știu rusa și eu le-am spus limbajul tot al bandițeilor ” Не дергайся!” (Nu te agita!).

Anatolie Golea: ”Da, la Vladimir Voronin aceste expresii vin de la sine. Asta e limbajul lui și ele prind vă amintiți cu ”На***н с пляжа!” (Afara cu el!) sau cu altele. Este adevărat că sunt și mai puțin reușite.”

Europa Liberă: Sau etichetele care le punea el, unora.

Anatolie Golea: ”Da, este adevărat și inclusiv despre Dodon, și despre Iordan, și despre mulți alții. Este adevărat că uneori dă în bară. Ultima expresie cu copiii smoliți, a fost nevoit să recunoască și să-și ceară scuze chiar în public. Deci asta este comportamentul liderilor, dar sigur că în acest sens, Vladimir Voronin este mai atrăgător pentru...”

Europa Liberă: Deci de asta l-au luat locomotivă?

Anatolie Golea: ”De asta și l-au pus locomotivă. Părerea mea este că, puțin a întârziat deja. Nu a fost în Parlament. Lumea știe ce vârstă are și nu știu în ce măsură va funcționa, dar în continuare partidele încearcă să se axeze pe imaginea liderilor. În această campanie noi nu vedem slogane bune, serioase care să se memorizeze. Iată ceea ce a spus Vitalie.”

Eu n-aș pune mare accent pe sloganuri sau pe mesaje

Europa Liberă: Dar și ingenioase. Eu asta vă întrebam dacă în ziua de azi, în secolul 21, când pe bună dreptate contăm pe o generație care este conectată la circuitul ăsta global de informații. Ei se alimentează cu alte standarde și tu vii cu chestiuni de acestea eventual patriotarde. Am impresia că nu poți să-i determini. Vitale, uitându-ne la ceea ce circulă astăzi, să ne întoarcem înapoi, ce îți amintești din istoria alegerilor, că a mers, cum ai spus consumator de informație electorală fiind, ce crezi că a mers foarte bine?

Vitalie Cazacu: ”Eu n-aș pune mare accent pe sloganuri sau pe mesaje, pe stil. Probabil totuși, până la urmă funcționează cum spunea Anatol, funcționează efectul ăsta al persoanei care stă în fruntea partidului sau a unor persoane care...”

Europa Liberă: PLDM, de exemplu a avut noroc, de Filat sau dimpotrivă?

Anatolie Golea: ”La acel moment, cu siguranță.”

Vitalie Cazacu: ”PLDM la acel moment da, pe urmă dimpotrivă e normal.”

Europa Liberă: Apropo, am auzit că stejarul a fost ales în ultimul moment, se mergea cu alt simbol.

Vitalie Cazacu: ”Noi la vremea aceea descoperisem că stejarul acela arată exact ca explozia unei bombe nucleare, dacă vă amintiți.”

Europa Liberă: Da și a fost o bombă verde.

Vitalie Cazacu: ”A fost o bombă verde, dar vă amintesc de campania de după 2000 sau din 2009, când umbla toată lumea cu diferite discuri cu filmulețe din astea. Da erau pe bandă rulantă, eu am privit, cred că vreo zece și filmulețe ”De ce s-a întâmplat?”. Deci au funcționat foarte bine. O altă acțiune a domnului Filat...”

Europa Liberă: Te referi la filmulețe cu..?

Vitalie Cazacu: ”Cu evenimentele din 9 aprilie, dacă țineți minte, după asta a fost iar campanie, filmulețele acestea circulau în toată țara. Erau trimise cu autobuze că nu prea era acces atunci vremea ceia. Nu avea toată lumea acces la internet.

O altă chestie care după mine a funcționat când, iarăși partidul, deci a fost foarte ingenios al vremea aceea partidul PLDM. Când venea cu niște pancarte în fața președinției ”Ți-au mai rămas 28 de zile până pleci” și până la urmă așa s-a întâmplat asta, totuși funcționează în subconștient, în mental etc.. Până la urmă, s-a întâmplat că a plecat Voronin. ”

Anatolie Golea: ”Da, deci cu acțiunea iarăși a lui Renato Usatîi cu semnalizarea ”Claxonează!”, ceia ce făcea în campania electorală. A funcționat foarte bine când pe diferite trasee încercau să dea semnal că președintele trebuie să plece.

Acum cu părere de rău într-adevăr noi constatăm că nu avem chiar sigle electorale. Sigle electorale așa dacă te întreabă ad-hoc care este sigla cutărui sau cutărui? Nu poți să-ți amintești imediat. Bun, în perioadă despre care vorbim, până la 2000 sau imediat după 2000, aceeași rândunică se memoriza. Rândunica, furnică și așa mai departe. Eu, de exemplu, îmi amintesc sloganul care funcționa, nu știu în ce măsură aprins la acel moment. Partidul lui Valeriu Matei care se numea Partidul Forțelor Democratice, dar atunci era Congresului Țăranilor și Intelectualilor tot o denumire foarte interesanta, ingenioasă și simbolul electoral cucoșul și din toate televizoarele, era sloganul ”Ascultați ce spune Moșu, oameni buni, votați cucoșul!”

Un lucru interesant care nu au fost remarcat la comuniști, sigla este secera, ciocanul și cartea. Cartea a dispărut​

Europa Liberă: Dar pe vremea aceia dacă mai bobinam înapoi, dacă vă amintiți, nu știu cum s-a întâmplat la agrarieni, clar partidul cel mai conservator, a ajuns redactor-șef Manea și se numea ziarul lor ”Pământ and oameni”. And-ul acela făcea deliciu ca o chestie de modernizare.

Anatolie Golea: ”Cu ”Oameni buni, votați cucoșul!”, după mine a mers foarte bine, mai puțin cu acest Congres al Intelectualilor și Țăranilor, pentru că era un fel de ”Пролетарии всех стран, обьединяйтесь!” (Proletari din toate țările, unițivă!). Sau, chiar dacă vreți și cu actualul bloc al, cum li se mai zice, bloc al comuniștilor și foștilor comuniști. Pentru că socialiștii sunt și un lucru interesant care nu au fost remarcată la acest bloc al comuniștilor și socialiștilor, sigla electorală a fost compusă din două sigle. Din steluță socialiștilor și secera și ciocanul a comuniștilor pe mijloc. Și a ieșit steluța bolșevicilor sau soldaților care luptau în războiul civil cu sute de ani în urmă, pe de o parte. Pe de altă parte un lucru interesant care nu au fost remarcat la comuniști siglă de fapt este secera, ciocanul și cartea. Cartea a dispărut, deci într-un fel eu țin minte atunci când ei argumentau de ce și cartea pentru că este țăranii proletariatul și intelectualitatea.”

Europa Liberă: Marc Tcaciuc.

Anatolie Golea: ”Acum dacă Marc Tcaciuc, și-a făcut, și a tras un partid cartea a dispărut.”

Vitalie Cazacu: ”Vreau să fac o paranteză, apropo de Marc Tcaciuc, uitați-vă ce slogan au ei ”Congresul Civic este Partidul Majorității”. Nu aș zice că este simplist, total neinspirat.”

Europa Liberă: Ei au încercat să culeagă din toate eșantioanele politice, din toate grupurile sociale, nemulțumiții. Și-au compartimentat programul lor pe 5 probleme sau cât iau ei foarte mari acolo de rezolvat.

Anatolie Golea: ”Da, e tradus din rusă ”Партия большиства” (Partidul majorității) și în română sună mai prost. Ei, de altfel, au mai multe lozinci destul de inspirate și o campanie destul de bună, după mine, pentru un partid care este în prima campanie. Voi ați zis că nu ați citit programele partidlor.”

Europa Liberă: Nu în măsura în care să...

Vitalie Cazacu: ”Eu am făcut tentative.”

Anatolie Golea: ”Nici eu nu prea le am citit, dar noi la INFOTAG unul dintre corespondenți a încercat să analizeze programele și a scris un material mare de analiză. Eu l-am citit cu plăcere și interes. Am constatat că unele partide nici nu au program de fapt, au niște lozinci, niște teze pe trei păginuțe sau chiar și mai puțin. Altele au tractate de 51 de pagini, fiecare domeniu și nu știu cine le citește. Aici este mare dilemă de fapt, pe de o parte program electoral trebuie să fie, pe de altă parte dacă noi nu prea le citim cine le citește.”

Europa Liberă: Anatol, dar când tu din cutie poștală ai scos, ca și mine probabil, o foaie volantă A4 pe două părți tipărită. Românește și rusește și într-o parte este roșu, și într-o parte negru și comuniștii and socialiștii spun așa ”Noi suntem cei care vrem să construim economia. Cei de dreapta vor să o distrugă”. Pe tine, nu te ofensează că tratează în halul ăsta ca un alegător primitiv care trebuie să îi crezi că vezi doamne dreapta distruge, dar pe alții?

Anatolie Golea: ”Pe mine da, pe alții, probabil este... ”

Cuba în centrul Europei​

Europa Liberă: Sau când spun ei că ăștia vor să dea sub conducerea americanilor și a românilor Republica Moldova.

Anatolie Golea: ”Păi, eu asta vorbeam de la bun început din startul emisiunii, în prima intervenție, mesajul continuă să rămână destul de primitiv, cum era cu 20 - 30 de ani în urmă și el prindea, funcționa. Comuniștii în 2001 au venit masiv la putere anume datorită acestor promisiuni, pentru că au jucat, au încercat să...”

Europa Liberă: Cuba în centrul Europei.

Anatolie Golea: ”Cuba în centrul Europei, promisiunea care au realizat-o cu părere de rău, despre antireformă administrativ teritorială. Și noi vedem acum aceleași lucruri. ”Nu vom permite partidelor de dreapta să facă reformă administrativ teritorială!”, deși acest lucru îl spunea Ion Chicu, bravo lui, că nu a renunțat la mesaj în campanie electorală, nu a mers pe cale populismului. Ce spune oameni buni, dacă nu facem asta, nu prea avem șanse.”

Europa Liberă: Cum a fost școlile, Voronin era conștient că trebuie să reducă școlile, dar n-a îndrăznit pentru că asta i-ar fi tăiat tocmai audiența.

Anatolie Golea: ”Au făcut-o alții. Acum președintele Igor Dodon, când era președinte, ”Domnule Chicu, nu se poate, nu mergem pe asta”. Acum spune că uite mesajul ăsta e prost și-l atribuie Maiei Sandu și partidelor de dreapta. Sunt niște speculații ieftine care nu prea funcționează. Eu ziceam de la început că nu au prins valul, că electoratul s-a schimbat, mentalitatea se schimbă. Oamenii sunt mai informați de ceea ce se petrece în jur în politică și nu cred promisiunilor.”

Vitalie Cazacu: ”Uitați-vă ce se întâmplă în ultimele campanii electorale, tot ce au făcut oponenții doamnei Sandu și partidului ei au făcut în favoarea doamnei Sandu și partidului ei. Eu consider că Partidul Socialiștilor sau stânga socialistă a făcut-o președinte pe Maia Sandu. Acum o să facă probabil să-i dea majoritatea în Parlament PAS-lui. Pentru că ceia ce spunea Anatol cu chestiunea asta, cu tot tam-tam-ul legat de PAS că utilizează imagine Maiei Sandu spune și ultimului om, că da PAS-ul este partidul, Maiei Sandu.”

Europa Liberă: Adică ei pun semnul egal între dânșii?

Vitalie Cazacu: ”Da ei pun să arată că uite da, într-adevăr, asta este partidul Maiei Sandu.”

Europa Liberă: Tot așa cum îi cu diaspora, că ei vor să pună un gard între alegătorul paralel și alegătorul băștinaș intern. Dar de fapt, fac exact invers.

Vitalie Cazacu: ”Știți foarte bine, aveți oameni apropiați în diasporă, majoritatea oamenilor din diasporă sunt foarte motivați să vină la aceste alegeri. Toți spun că vin, aici eu n-am auzit așa mobilizare așa sau așa dorință de a merge.”

Europa Liberă: Eu nu știu cine i-a sfătuit, dar ei cred că afirmând că diaspora trebuie să stea acolo și să nu să se amestece în treburile noastre interne. Ei de fapt vor să pună un gard între mine și fiica mea, care e la Paris.

Vitalie Cazacu: ”Corect, asta spuneam.”

Anatolie Golea: ”Dar mai bun mesaj mobilizator decât decizia CEC a fost greu de inventat, indiferent o să rămână 139, deci nu mai pot 146 sau 162 sau 190, gata. Efectul și l-au făcut. Eu chiar credeam, eram sigur, că în aceste alegeri nu vor fi 250.000 de alegători în diasporă. Vor fi mai puțin pentru că este vară. În alegerile prezidențiale întotdeauna mobilizarea este mai înaltă decât la parlamentare, deși ar trebui să fie invers. Suntem țară parlamentară, dar la noi întotdeauna personalitățile contează. Președintele este țarul, tătuca, regele care ne conduce și lume iese mai masiv la alegeri prezidențiale, dar acum, din ceea ce văd activismul la alegeri, va fi destul de înalt, inclusiv în diasporă. Probabil vom avea același activism ca și la prezidențiale, deși sigur, chiar dacă este pandemie și nu știu ce lumea mai pleacă. Alegerile vara sunt contraindicate de fapt.”

Europa Liberă: Voiam să vă mai întreb, iarăși despre un mesaj foarte specific, preluat clar de la Putin care de mulți ani spune ”Россия должна встать с колен” ( Rusia trebuie să se ridice din genunchi). Să bată cu pumnul în masă, să participe la...

Anatolie Golea: ”Păi, aici este ieșirea din sicriu, nu?”

Europa Liberă: Da ieșirea din secriu. Deci dacă funcționează acest mesaj care spune alea Putin ”Родина в опасности!” (Patria este în pericol!). Dușmanul este la poarta cetății, trebuie să o apărăm și iată, răii. A funcționat?

Vitalie Cazacu: ”Eu cred că nu. Unde poate fi, unde este loc de mai rău? Majoritatea populației sau bună parte din populație, o bună parte din rudele, cunoscuții noștri au plecat, au mai rămas destul de puțini oameni aici în Republica Moldova. Știți, funcționează, dar...”

Anatolie Golea: ”Da, selectiv asupra unor categorii de populație mai funcționează asupra altora nu pentru că se încearcă, deci ca și cel care merge la fund să se apuce de ultimul pai. Uite asta a funcționat. Hai să încercăm cu aceiași reformă administrativ teritorială, stai că n-a realizat-o încă nimeni și nu sunt forțe, nu este voință politică pentru a realiza. ”Nu! Noi nu o să permitem, noi trebuie să apărăm de unioniști!”, pe de altă parte promovându-i pe acești unioniști. Am văzut cum s-au înregistrat unele partide la Comisia electorală Centrală prin votul cui și cum și în ce fel. După mine partidele sunt într-o derută acum. În mare parte partidele sunt în derută. Ei nu mai știu ce să arunce alegătorilor.”

Oamenii nu prea studiază listele partidelor​

Europa Liberă: Nu mai au vreascuri.

Anatolie Golea: ”Nu mai au vreascuri să pună pe foc. Programele nu se citesc, chiar dacă ele există, pentru că dacă s-ar citi programele, aceiași socialiști, eu chiar mă mir, vreau de mult să discut cu cineva din socialiști problema, a trecut așa că am neobservat la începutul acestui an, când Partidul Socialiștilor a adoptat un nou program și s-au declarat partid conservator de dreapta. Conservatorii sunt de „dreapta de obicei” și continuă să meargă cu mesajele de stânga, dar ele nici de stânga nu sunt, pentru că clasic de stângă sunt orientare socială și așa mai departe se merge pe geopolitică, pe alte lucruri. Oamenii nu citesc programe.

Oamenii nu prea studiază listele partidelor. Mie îmi pare că unele partide au liste destul de slabe, listele de candidaților, adică stau eu alegătorul și programele nu întotdeauna citesc. Știu că n-are rost, dar listele le studiez, pentru că programul oricum nu va fi realizat, dar omul persoana va fi în Parlament și eu mă uit, studiez aceste liste. Cu părere de rău oamenii nici listele nu prea se studiază, acum se fac modificări. Am înțeles că e destul de esențiale la unele partide în liste, ele rămân neobservate de alegători. Din păcate, deci se merge pe un mesaj simplist ca în cântecul ăsta românesc ”Votați cu noi, votați cu noi”, cam așa.”

Vitalie Cazacu: ”Luați buletinul și...”

Europa Liberă: Și de la Caragiale, „Dar eu cu cine votez?”. Să-mi spuneți o explicație plauzibilă. De unde acest interes sporit a numi pentru Ministerul de interne, PACE a zis că are deja ministru și i-a pus în sarcină să adune echipa și în ziua de 12 iulie sunt prezinte la lucru și imediat l-a provocat pe fostul ministru Jizdan, care o ieșit și el cu o listă de promisiuni. Cornul abundenței de dimineață deschis.

Anatolie Golea: ”Iată mie mi-a scăpat chestia asta.”

Vitalie Cazacu: ”În parlamentele din legislaturile trecute erau foarte mulți jurnaliști, acum sunt foarte mulți polițiști și de asta, normal, ministerul de interne a devenit un fel de...”

Europa Liberă: Dar acesta este contingentul cel mai disciplinat și mai influent. Așa și-a făcut socoteală sau ei sunt de meserie și...

Vitalie Cazacu: ”Teoretic da, dar practic habar n-am.”

Anatolie Golea: ”Nu știu eu aș explica asta prin faptul că liderii respectivi vin de acolo din sistem și ei probabil ar vrea să revină în sistem. Știu că prin acest sistem s-au făcut foarte multe lucruri. Ne amintim exact 2 ani în urmă, iunie 2019. Ce făcea ministerul de interne cum organiza cetățenii în corturi, pe la toate instituțiile. Ne amintim și de personalitatea liderului partidului PACE. Întrebați-i pe Pavel Grigorciuc și alții, și ei o să vă povestească multe lucruri interesante despre aceste personaje.”

Europa Liberă: Da nu se pregătesc și ăștia, care se dau democrați, de evenimente așa nu prea plăcute. Și că Alexandru Grigorievici încearcă să fortifice sectorul asta. Nu vă pune pe gânduri că ei se așteaptă la proteste?

Vitalie Cazacu: ”Știți, polițiștii tot vin cumva dintre noi. Probabil s-a încercat. Iată Anatol spunea de 2019, s-a încercat în 2009. Da, cumva funcționa, dar atunci știți că era o mână de cum să zic ”de fier”. Eu cred că nu, nu se încearcă lucrul ăsta, doar că se lucrează haotic, cumva. Prind o temă încearcă cumva să o scoată în față și noi acum stăm și ne gândim da de ce oare ei fac treaba asta.”

Anatolie Golea: ”Eu vreau să cred că, nu este, nu există aceste riscuri de a reveni la ceia ce a fost pe timpul lui Plahotniuc, care oricum stătea în spatele la ceea ce se întâmpla și în structurile de forță. Vreau să cred că aceste riscuri nu există.”

Europa Liberă: Apropo trucurile lui Plahotniuc, iarăși, au funcționat? Autobuzul ăla luxos cu care au mers democrații, boitul porților...

Anatolie Golea: ”Zic că autobuzul acela circulă și astăzi. l-a vopsit în altă culoare și mai circulă. Iau spart parbrizul recent în weekend.”

Europa Liberă: Deci Plahotniuc, ca om influent, a avut idei inspirate sau a cumpărat idei inspirate?

Anatolie Golea: ”Iată Plahotniuc a avut idei inspirate și bani, și lucra o cămările întreagă de polittehnologii și sociologi, și tot ce vreți pentru dânsul. Este adevărat că nici pe dânsul nu l-a ajutat prea mult.” dacă iese.

Europa Liberă: Ca și ăla cu limbile pe care le cunoaște. Ciobanul zice la ce i-au servit?

Anatolie Golea: ”Dacă e să calculăm costul unui vot obținut de Partidul Democrat, de exemplu, în 2019, chiar și declarat, dar nedeclarat vă dați seama și oricum nu e...”

Europa Liberă: Anatol, adevărul este că i-a costat nu numai pe ăștia democrați și pe noi ne costa Arena Chișinăului o plătim noi.

Anatolie Golea: ”Păi toate lucrurile acestea, nu numai asta, toate sunt plătite din noi și drumuri bune 1, 2, 3 și nu știu care că oricum n-avem drumuri bune. Dar sloganul lozincă este ”Drumuri bune 1 2 3”. De fapt, partidele le promovează din banii noștri.”

Europa Liberă: Aici punem punct și virgulă. Și eu dacă am îndrăznit să compar cu mesajele comerciale, mai dau un pont, poate mai au timp politicienii. Experiența de promovare a vaccinurilor, a luptei cu COVID-ul. Asta e proaspătă, asta s-a văzut și dacă în România maneliștii au ajuns să promoveze vaccinurile, preoții au acceptat deja cu juma de gură cumva să recomande vaccinarea înseamnă că se poate lucra ingenios să se ajungă la un consumator de mesaje, mai ales că dorința lor este tare mare, să meargă în Parlament și pentru asta au nevoie să dea lovitura în ziua de 11 iulie.

Până atunci, ne mai întâlnim și mai vorbim despre modul în care vă alimentează și eventual încearcă să vă manipuleze pe, dumneavoastră alegătorul, pe curând.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG