R. Moldova nu va deschide, cel mai probabil, negocierile în 2024, pentru că acest an va fi dedicat proceselor tehnice, de comparare a legislației moldovene cu cea comunitară, explică Gherasimov în podcastul video al Europei Libere „Pe Agendă”.
Reprezentanții Chișinăului speră să fie invitați în iulie la Bruxelles, la o ședință interguvernamentală, care va fi startul solemn al negocierilor de aderare a R. Moldova la UE.
Care capitol va fi deschis primul?
Primul capitol de negocieri va fi, însă, deschis abia la începutul anului 2025 și va fi cel cu numărul 23 – reforma sistemului judiciar și drepturile fundamentale, care va și ultimul capitol închis.
„Până nu asigurăm independența justiției, a unei justiții curate, nu vom putea închide negocierile cu Uniunea Europeană”, afirmă vicepremiera pentru integrare europeană.
Gherasimov spune că, pentru ca R. Moldova să intre în UE până în 2030, un termen pe care și l-a setat guvernarea de la Chișinău, negocierile trebuie începute cu capitolele mai complicate, astfel încât țara să aibă timp să le pună în practică.
„Dacă o să începem să implementăm o anumită directivă mai de durată abia în 2027-2028, atunci nu avem cum să fim gata pentru aderare în 2030 și, cel mai probabil, va trebui să solicităm o perioadă tranzitorie. Însă nu o să putem explica la Bruxelles Comisiei Europene de ce am hotărât să începem implementarea unei directive mai complicate în 2028 și n-am făcut-o în 2024 sau în 2025”, explică negociatoarea-șefă a R. Moldova.
Când ar trebui să se încheie negocierile?
Calendarul intern al guvernului moldovean, care recunoaște că R. Moldova a ajuns cu o viteză accelerată în pragul negocierilor de aderare grație curajului Ucrainei de a se apăra de invazia rusă, arată că negocierile ar trebui încheiate până la sfârșitul anului 2027.
Dacă ar reuși să închidă toate capitolele de negocieri până atunci, autoritățile de la Chișinău ar avea apoi la dispoziție aproximativ 2 ani ca să ratifice acordul de aderare.
„Fiecare stat membru al UE trebuie să semneze și să ratifice acordul de aderare cu Republica Moldova”, spune negociatoarea-șefă, Cristina Gherasimov.
Ce altceva mai puteți afla din acest interviu cu negociatoarea-șefă la UE, Cristina Gherasimov:
- De ce nu au început până acum negocierile de aderare cu UE? Unde este reținerea: la Chișinău sau la Bruxelles?
- Cine face parte din echipa de negociatori moldoveni?
- Ce procese vor mai avea loc în următorii ani în R. Moldova, pe lângă adoptarea legislației europene?
- Vor avea loc la masa de negocieri a Chișinăului cu Bruxellesul reprezentanții administrației separatiste de la Tiraspol?
- Cum se înțelege Chișinău cu Kievul în tandemul de aderare la UE? Va cere R. Moldova decuplarea de Ucraina în procesul de integrare europeană?