Linkuri accesibilitate

Gong JI-YOUNG. Atunci când am fost fericiţi


„Abia acum realizam că eu şi Yun-su ne oglindeam unul pe celălalt. (…) Toamna se apropia, sfârşitul anului se apropia şi el, şi nu puteam face altceva decât să ne gândim la moarte. Neliniştea e copleşitoare pentru condamnaţii la moarte…”, observă Yu-jeong, protagonista de 30 de ani a romanului coreenei Gong Ji-Young (n. 1963), Atunci când am fost fericiţi, Paralela 45, 2020. Având de ales, după cea de-a treia tentativă de sinucidere, între a fi internată într-o clinică de psihiatrie sau a o însoţi pe mătuşa sa, Sora Monica, într-o misiune de voluntariat la Centrul de Detenţie din Seul, Yu-jeong îl cunoaşte pe Yun-su, condamnat la moarte pentru omor şi viol (ea însăşi fusese violată, acum 15 ani, de unchiul ei omnipotent, ceea ce i-a lăsat sechele grave), iar această întâlnire le va schimba viaţa (veşnică, adaug în paranteză, căci deţinutul se botează, puţin înainte de execuţie) – iată, în câteva cuvinte, trama naraţiunii, dar abia intrând în mintea fiecărui personaj lucrurile devin cu adevărat spectaculoase.

Redactat pe două voci – a strălucitoarei Yu-jeong, trăindu-şi clipa la timpul prezent, cu foarte puţine incursiuni în trecutu-i traumatizant, şi a nefericitului Yun-su, rememorându-şi în scris viaţa plină de suferinţe în Carnetul albastru –, romanul abordează numeroase probleme de actualitate: violenţa în familie şi în societate, rostul – dacă există vreunul – pedepsei cu moartea în lumea contemporană, ipocrizia generalizată, puterea (criminalului) de a ispăşi şi (a victimei) de a ierta, nu în ultimul rând, a responsabilităţii pentru actele comise: „În spatele unui om care a comis o crimă inimaginabilă e un adult care l-a abuzat, care l-a tratat cu violenţă, în cel mai cumplit mod cu putinţă. (…) Violenţa duce la violenţă, iar cea din urmă duce la şi mai multă violenţă”. Nu sunt doar vorbe, numeroase istorii – care mai de care mai sângeroasă – exemplifică (fără însă a ţine morală) cele spuse mai sus. Nu violenţele însă m-au întors pe dos – chit că unele sunt de o cruzime înfiorătoare –, ci scena în care bătrâna mamă a menajerei ucise de Yun-su vine la închisoare să-l vadă: „Îmi pare rău. Am venit să te iert. Îmi pare rău. Încă nu pot să te iert. Îmi pare rău, copile. Când mă uit la tine, îmi vine în minte chipul fetei mele şi vreau să te urăsc. Îmi pare rău. Vreau doar să te iau de gât şi să te întreb de ce ai ucis-o”. Apoi, la plecare, „bătrâna şi-a şters lacrimile cu batista mototolită şi s-a întors cu faţa spre el:

- Nu muri! Până când am să te pot ierta, să nu mori!”

Şi această frază, reluată de două ori, în contexte diferite, care spune atât de mult despre natura umană: „Păcatele tale, indiferent care ar fi, nu spun totul despre cine eşti tu cu adevărat!”

4 octombrie ’21

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG