Marea majoritate a celor care formau pătura înstărită din Basarabia în perioada interbelică: antreprenorii, intelectualii, funcționarii din Basarabia fie s-au refugiat în 1940 și 1944, odată cu ocupația sovietică, în total peste 330 de mii de persoane, fie au fost deportați. Persoanele mai înstărite și/sau cu studii erau văzute ca un pericol de către puterea sovietică. O categorie socială care le-ar fi putut opune rezistență. Foarte puțini din cei care au format clasa de mijloc în interbelic au rămas în viață în Basarabia și au putut transmite amintirile lor urmașilor. Cei mai mulți dintre urmașii deportaților de atunci sunt azi în România. Iar Cătălin Ștefănescu este unul dintre ei. În copilărie adormea auzind pe fundal poveștile despre viile familiei, magazinul și restaurantul din Chișinău sau casa arătoasă cu orgă.
Bunica lui Cătălin Ștefănescu s-a născut la Chișinău într-o familie de dvoreni. Mama lui și încă șase unchi și mătuși tot la Chișinău s-au născut. Iar în 1944, atunci când armata sovietică a revenit în Basarabia, s-au refugiat în dreapta Prutului și s-au stabilit la Govora, lângă Râmnicu Vâlcea.
Deși în casă se vorbea cu multă mândrie despre Basarabia, în afara casei, copilul Cătălin nu vorbea despre originile sale.
În acest episod din „Laboratorul social” Cătălin Ștefănescu ne împărtășește din memoria familiei sale din Basarabia, dar și din ceea ce a însemnat pentru el relația cu originile sale basarabene într-o Românie în care Basarabia devenise un subiect tabu.
Și tot cu această ocazie vorbim și despre relația dintre românii de pe o parte și alta a Prutului, despărțiți forțat în urma ocupației sovietice și afectați atât de represiunile din perioada comunistă și propaganda sovietică, cât și de traume mai vechi.
„Laboratorul social” poate fi găsit și pe Apple Podcasts și YouTube. Peste hotare, podcastul este accesibil și pe Spotify.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
