Aceste estimări cu cel mai mare număr de migranți făcut public până acum ar fi colectate în ajun de prezidențiale, anunță portalul deschide.md. Secretarul de stat de la Ministerul de Externe, Eugen Revenco, nu le-a confirmat, dar nici nu le-a infirmat. Numărul cuprinde categoria de cetățeni moldoveni care se află în Europa în baza actelor românești, or statistica ce-i vizează ar fi fost colectată mai mult informal, a precizat funcționarul. Luând în calcul și numărul minorilor, ar rezulta acel milion de persoane plecate din țară despre care se vorbește de mult timp. Ce înseamnă Ziua Independenței pentru cei care nu-și văd viitorul în țara lor?
Emoție și speranțe, dar și multă frustrare, așa descrie sentimentele ce o încearcă în această zi Natalia Mânzăraru, o tânără care a activat în jurnalism și comunicare la Chișinău, iar în Germania, la Hamburg, gătește prăjituri la comandă și își dă frâu imaginației creative la decorarea lor. De șase ani se află în Germania împreună cu soțul ei care deține dublă cetățenie, română și moldovenească. Acolo li s-au născut cele două fiice ale lor.
Natalia nu are de gând să marcheze ziua națională din R. Moldova. Ea crede că ceea ce continuă să-i alunge pe tineri din țară este corupția, incompetența ajunsă la putere și mentalitatea sovietică ce nicidecum nu poate fi dezrădăcinată. Ultima dată a fost acasă acum trei ani. A trebuit să-și facă în regim de urgență pașaportul și chiar dacă a plătit taxele respective a trebuit să caute cunoștințe, să ofere atenții ca să-și ridice pașaportul în termenul pentru care a achitat o sumă considerabilă. Sistemul este construit în așa fel că involuntar toți participă la aceste plăți informale, spune Natalia Mânzăraru. În asemenea condiții, după părerea ei, schimbarea se poate produce doar prin soluții radicale, adică înlocuirea întregului aparat birocratic, nu știe însă dacă acest lucru este dorit cu adevărat de clasa politică.
Eu sunt supărată cumva pe R. Moldova, pentru că nu a reușit să ne țină...Natalia Mânzăraru
„Eu sunt supărată cumva pe R. Moldova, pentru că nu a reușit să ne țină..., să țină foarte multe capuri deștepte și oameni valoroși, sunt supărată pentru că atunci când mă întorc vreau repede să plec, pentru că nu mă ține nimeni acolo decât mama și casa părintească. Mă emoționez foarte mult când mi-amintesc sau când aduc vorba de Moldova. Nu a apucat să nu-mi taie rădăcinile. Să zică cineva că suntem niște lași, că nu avem suficient curaj. Nu este adevărat. În momentul în care ești în minoritate, absolut nu reușești să faci nimic”.
Cele mai recente estimări ale Ministerului de Externe de la Chișinău arată că aproximativ 20 de mii de cetățeni s-ar afla în Germania. După părerea Nataliei Mânzăraru, numărul migranților moldoveni din această țară ar fi mai mare. Cea mai numeroasă comunitate de gastarbeiteri, cum li se mai spune migranților de muncă, s-ar afla în Rusia, arată aceleași date estimative, peste 350 de mii de cetățeni cu drept de vot, urmează Italia cu aproape 130 de mii și Canada și SUA cu câte 50 de mii.
Contabilizând realizările și eșecurile țării, Tatiana Nogailîc, lidera unei asociații de moldoveni stabiliți în Italia, spune că nu prea are ce sărbători, asta după ce ani în urmă comunitatea se mobiliza și marca în vreun fel ziua națională. Cel mai trist, constată ea, e că după 20 de ani de trimis remitențe acasă pleacă din țară în masă și copiii celor care cândva își luau lumea-n cap în căutarea unei bucăți de pâine.
„Din păcate, noi acum ne aflăm în această criză mondială, în această pandemie, care este primul motiv care ne stopează să ieșim, să ne adunăm comunitatea, să sărbătorim, dar într-al doilea rând, și cel mai important, este că eu, personal, nu sărbătoresc fiindcă mi-am dat seama după 20 de ani în Italia că noi nu suntem independenți, având armata a 14-a pe teritoriul R. Moldova, având un președinte nepreședinte, având o migrație în masă a tinerilor noștri, a celor pentru care părinții s-au spetit și le-au școală, le-au dat studii. Noi depindem de banii care vin din remitențe, depindem de banii care vin din afara țării, nu producem nimic, pământurile le-am abandonat”.
Silvia Bagrin din Lărguța, Cantemir, ar fi trebuit să fie profesoară de română și italiană, astăzi muncește în Italia. Până la pandemie a lucrat într-un restaurant, acum își câștigă existența făcând curat într-un hotel. Paralel face voluntariat în domeniul sanitar din Rimini, deci a văzut criza în Italia din interior. Spune că nu se lasă bătută atunci când se confruntă cu prejudecățile conaționalilor că virusul nu există sau că măștile ar fi nocive, încearcă cu răbdare să îi convingă de contrariul, totuși o deranjează inconștiența moldovenilor uneori până la absurd și iresponsabilitatea lor. Pentru Silvia, plecată din țară de opt ani, R. Moldova a involuat, iar la acest lucru au contribuit în egală măsură clasa politică, sărăcia și neîncrederea oamenilor.
Eu sper că într-o zi o să pot veni acasă, să-mi pot aduce aportul la dezvoltarea țării, la creșterea țării noastre...Silvia Bagrin
„Nu trebuie să sărbătorim doar într-o zi a anului Ziua Independenței. Noi trebuie să contribuim câtuși de puțin putem în fiecare zi la independența țării noastre, că dacă ne aducem aminte doar astăzi, nu aducem niciun aport, dacă încercăm să contribuim în fiecare zi prin diferite fapte și lucruri, asta e adevărata independență a R. Moldova. Eu sper că într-o zi o să pot veni acasă, să-mi pot aduce aportul la dezvoltarea țării, la creșterea țării noastre”.
Pentru Tudor Cojocariu, devenit migrant în urmă cu un an în Irlanda, după mai mulți ani petrecuți la București, plecarea familiei lui la Dublin este legată de oportunitățile de angajare și și de perspectivele de viitor pe care și le dorește pentru copilul lor. Privind spre Moldova, tânărul zice că viitorul arată incert.
„Cred că urmează să o marcăm cumva, dar tot așa pe jumătate precum este sărbătoarea de azi pe jumătate un succes, cu tristețe mai mult din cauza acestui succes parțial sau a acestui eșec de a nu fi dus până la capăt în 29 de ani de independență dezideratele exprimate atât de frumos și bine structurat în Declarația de independență”.
Atât pentru Tudor Cojocariu, cât și pentru Tatiana Nogailâc cuvântul acasă nu mai înseamnă un spațiu geografic anume, mai ales că astăzi sunt munci care pot fi făcute de oriunde te-ai afla în lume. Prin urmare acasă înseamnă familia pe care o ai în preajmă și limba pe care o vorbești cu oamenii dragi.
