În secolul trecut (cum trebuie să ne resemnăm acum a numi sec. XX), a existat „stânga caviar” (la gauche caviar), intelectuali precum Philippe Sollers sau Julia Kristeva, toți urmașii spirituali ai lui Sartre și Aragon, care flirtau cu maoismul, după ce acceptaseră avansurile stalinismului, dar care în Franța erau membri în Rotary Club (ba chiar Sartre a refuzat premiul Nobel pentru literatură, ceea ce mulți au considerat a fi gestul unui „burghez râzgâiat”, adică exact contrariul a ceea ce dorea el să arate).
Despre acești „stângiști-caviar”, un politolog belgian (și fost rector al Universității Libere – ULB – din Bruxelles), Hervé Hasquin tocmai a publicat o carte care denunță negaționismul de stânga (Œillères rouges, CEP, Bruxelles, 2021), refuzul multor intelectuali occidentali ai secolului XX de a accepta realitatea crimelor de masă ale stalinismului și maoismului. Într-un interviu pentru cotidianul Le Soir în care își prezintă cartea, Hasquin nu ezită să-l numească postum pe răposatul poet Louis Aragon „o lichea” (une crapule), pentru felul în care a sprijinit stalinismul doar pentru că trăia pe spezele Partidului Comunist Francez.
Toate acestea s-au dus în neant prin dispariția fizică a reprezentanților acestui curent (deși Sollers continuă să insiste că nu regretă nimic, iar Kristeva e bănuită a fi colaborat cu serviciile secrete ale Bulgariei comuniste).
„Islamo-stângismul”
Atentatele de la Charlie Hebdo și felul în care unii intelectuali francezi și americani au încercat să diminueze rolul fundamentalismului islamic a dus la apariția expresiei „islamo-stângism” (islamo-gauchisme). Pe scurt, mulți în Franța sunt de acord cu teoria politologului Olivier Roy potrivit căruia în acele atentate avem de-a face cu o revoltă a tinerilor care luptă împotriva unui establishment, imaginar sau real, și care doar au adoptat islamul ca fațadă ideologică, pentru a-și găsi o justificare, pe când rădăcinile revoltei ar fi în altă parte.
Acestuia i se opune islamologul Gilles Kepel, care pune degetul direct pe fenomenul din ce în ce mai pronunțat al radicalizării islamului în Europa, sub influența curentelor salafiste și wahabite importate în special din Arabia Saudită. Am mai scris despre disputa dintre acești doi islamologi francezi, ca și despre „jihadismul francez” văzut ca un fenomen urban.
Iată însă că acum însăși ministra învățământului superior din Franța, aleasă și sprijinită de Emmanuel Macron, Frédérique Vidal, a devenit ținta unei întregi păruieli naționale în urma unor declarații făcute de ea la o televiziune asociată dreptei naționaliste (CNews) cum că ea, ministra, ar dori o anchetă în universități și în institutele de cercetare pentru a depista și extirpa tendințele „islamo-stângiste”. O anchetă asupra tezelor universitare, de pildă.
Fiind vorba de o fostă profesoară de facultate, cotidianul stângii intelectuale Libération n-a ezitat să pună în prima pagină titlul: Frédérique Vidal își pierde facultățile (subînțelegându-se: „mintale”). Într-un interviu de foarte mult bun simț cu același Libération, marele economist-vedetă Thomas Piketty cere direct demisia ministrei. De altfel, o petiție care cere demisia ei a fost semnată de nu mai puțin de 17.000 de universitari și cercetători. Deocamdată, însă, Macron nu s-a pronunțat și o păstrează.
Sigur că există peste tot o bună clientelă avidă de asemenea formule care nu sunt altceva decât jocuri de cuvinte mai mult sau mai puțin bine găsite, sau o formă de șperaclu intelectual de folosit în lupta ideologică (așa cum în România e la modă expresia fără noimă „sexo-marxismul”).
În cazul „islamo-stângismului” francez și al propunerii bizare din partea ministrei de anchetă în universități, asta poate desigur genera o logică a suspiciunii generalizate care ar risca să ducă la o situație în care va deveni suspect pentru un cercetător să studieze pe față islamul, sau să urmeze cursuri de arabă, așa cum în momentele de suspiciune maccarthistă maximă era suspect cineva care studia limba rusă.
Oroarea atentatelor islamiste care lovesc Franța din 2015 încoace face că fiecare caută o explicație, desigur. Dar, cum se știe din istorie, a găsi un țap ispășitor este cel mai simplu. În cazul de față acela ar fi complezența intelectualilor cu islamismul radical. Aici, Thomas Piketty se revoltă: -- „A lăsa de înțeles că unii cercetători francezi sau americani oferă arme ideologice terorismului Statului Islamic în Irak sau celui practicat de grupări ca Boko Haram în Nigeria e ridicol și periculos.”
Piketty compară ceea ce se întâmplă în Franța cu situația din India, unde partidul ultranaționalist aflat la putere, Bharatiya Janata Party (BJP) a făcut în mod oficial din minoritatea musulmană sursa tuturor relelor țării.
Un lucru e sigur: sondajele arată că alegerile prezidențiale de anul viitor, 2022, în Franța, îi vor opune din nou, ca în 2017, pe Emmanuel Macron și Marine Le Pen. În 2017, scorul a fost de 66% (Macron) contra 34% (Le Pen). Intre timp au intervenit eroziunea puterii, les gilets jaunes și pandemia. Sunt semne că de acum înainte ținta electorală a lui Macron nu va mai fi stânga, ci că el va căuta să smulgă cât mai mult de la alegătorii lui Le Pen.
Cum o spune cu mult umor săptămânalul politico-satiric Le Canard enchaîné, de acum înainte nu vom mai vorbi despre „stânga caviar” (la gauche caviar), ci despre la „gauche kebab”.
