Linkuri accesibilitate

Armenii și azerii: identități reale și imaginare


Stepanakert, capitala regiunii separatiste Nagorno-Karabah

Azerbaidjanul este mai laic, mai „secular” decât Turcia lui Erdogan, ba chiar și decât Armenia, care caută să prezinte înfruntarea cu Azerbaidjanul ca pe un conflict între creștinătate și islam și oferă în permanență o imagerie religioasă, cu preoți și călugări înarmați cu kalașnicoave în numele credinței.

Unul din marile paradoxuri ale conflictului armeano-azer este acela că Azerbaidjanul turcofon, puțin vizitat și puțin cunoscut în afara spațiului ex-sovietic, este o societate relativ seculară, împietrită în drumul post-comunist spre modernitate, dar cu o identitate mai complexă decât s-ar bănui la prima vedere.

În Iran trăiesc mai mulți azeri decât în Azerbaidjanul propriu-zis...

Este o complexitate confesională, ba chiar și etnică și confesională. Azerii sunt singurii turcofoni șiiți, rezultat al lungii lor conviețuirii cu persanii. Cultura lor este de altfel de factură iraniană, iar în Iran trăiesc mai mulți azeri (peste 15 milioane) decât în Azerbaidjanul propriu-zis (10 milioane).

Limba azeră este, dintre toate limbile turcice din fosta URSS, ce mai apropiată de turca din Turcia, într-așa măsură, încât în primii ani de după independență, în deceniul 1990-2000, a avut loc o lungă dezbatere în legătură cu identitatea națională și anume: dacă azerii sunt pur și simplu turci ca cei din Turcia sau un popor aparte (precum uzbecii, kirghizii, uigurii din China etc.).

O identitate șiită, iraniană

Iranul nu a fost niciodată încântat de naționalismul azer, motiv pentru care Teheranul sprijină în ascuns Armenia. Pentru iranieni, azerii joacă, simetric, exact rolul pe care îl au kurzii în Turcia: o minoritate masivă, inasimilabilă, cu o identitate precisă.

Azerii se mândresc cu limba lor, o limbă turcă veche ce nu a fost obligată să treacă prin procesul de curățare artificială a vocabularului de termenii persani șterși din turca din Turcia de către cărturarii militarizați ai lui Atatürk. Azera și turca sunt însă practic aceeași limbă, diferența principală fiind aceea că în Turcia Atatürk a impus curățarea limbii de vocabularul arabo-persan, în vreme ce în Azerbaidjan limba a păstrat fondul vechi, împrumutând în schimb rusisme pentru termenii moderni – tren, avion etc…

Grafitti cu portretul lui Mustafa Kemal Ataturk, la Istanbul
Grafitti cu portretul lui Mustafa Kemal Ataturk, la Istanbul

Fiind majoritar șiiți, precum iranienii și spre deosebire de turcii din Turcia (cu excepția minorității Alevi, care e în realitate cripto-șiită), azerii au produs celebrul ordin sufi militarizat al kîzîlbașilor („capete roșii”), care au întemeiat Iranul șiit și dinastia iraniană a Safavizilor.

Se poate chiar spune că renașterea Iranului modern, care s-a eliberat de ocupația arabă, s-a datorat turcilor șiiți din ceea ce e azi Azerbaidjanul, ba chiar unul din cei mai mari poeți sufi de limbă persană a fost Nizami din Ganja, acest din urmă oraș fiind cel bombardat recent de armenii din Karabah.

Într-atât de legat este Azerbaidjanul de istoria Iranului, încât vreme de milenii s-a crezut (ba chiar această teorie există și astăzi) că locul nașterii lui Zarathustra este Azerbaidjanul de azi, datorită abundenței petrolului și a focurilor spontane, din pământ.

Numele țării, creată artificial de Stalin și comuniști, Azerbaidjan, nu este însă turc, ci trimite probabil la Atropatena, cum era numită regiunea în Antichitate. Trebuie precizat însă că nici armenii și nici azerii nu sunt „caucazieni” propriu-ziși. Azerii sunt turcofoni, se știe, veniți relativ recent în regiune. Armenii, la rândul lor, sunt indo-europeni. Chiar dacă sunt acolo din antichitate, limba armeană (și cu atât mai puțin azera) nu are nimic de-a face cu vreuna din cele trei familii de limbi locale (reprezentate de pildă, pentru a da un exemplu din fiecare familie, de georgieni, cerchezi și ceceni).

Baku și modernitatea

În Imperiul țarist, Baku a fost multă vreme cel mai cosmopolit oraș al Rusiei, în primul rând datorită petrolului, exploatat parțial de britanici și alți occidentali. Acolo și-au făcut averea frații Nobel, prin firma Branobel (братьев Нобель "Nobel Brothers"), iar orașul avea să construiască, în jurul fortăreței persane mediale, o superbă centură de clădiri occidentale de tip Art Nouveau, în vremea când Erevanul, în arida parte armenească a imperiului, era doar un târg oriental.

Sondele de petrol ale Nobel Brothers, în apropiere de Baku
Sondele de petrol ale Nobel Brothers, în apropiere de Baku

Azerii turcofoni erau însă inferiori atunci și nu profitau de mana petrolului, așa cum populația de rând nu profită nici astăzi, sub dinastia Aliev. Rușii îi numeau pe azeri „tătari”, dar elita acestor musulmani șiiți din Imperiul țarist era tot ce ieșise mai sofisticat din lumea musulmană ocupată de Rusia. Baku avea o viață intelectuală înfloritoare, avea tipografii și bănci, iar bolșevicii în ilegalitate și Stalin însuși aveau să profite de complicitatea sindicaliștilor și revoluționarilor din Baku.

Și astăzi, în mod paradoxal, Azerbaidjanul este mai laic, mai „secular” decât Turcia lui Erdogan, ba chiar și decât Armenia, care caută să prezinte înfruntarea cu Azerbaidjanul în jurul Karabahului ca pe un conflict între creștinătate și islam și oferă în permanență o imagerie religioasă, cu preoți și călugări înarmați cu kalașnicoave în numele credinței.

Orașul vechi și „turnurile-flacără” de la Baku
Orașul vechi și „turnurile-flacără” de la Baku

Rivalitatea este veche

Cele două țări nu au încheiat niciodată o pace autentică după căderea URSS-ului, iar tensiunile au rămas permanente. În 2012, de pildă, Armenia a rupt temporar relatiile diplomatice cu Ungaria după ce Budapesta a trimis in Azerbaidjan un ofițer azer condamnat în Ungaria la închisoare pe viață pentru asasinarea în 2004 a unui ofițer armean. Cei doi se aflau la Budapesta pentru a urma cursuri de engleză în cadrul Parteneriatului pentru Pace al NATO.

Condamnat în 2006 la închisoare pe viață fără drept de eliberare anticipată (crima fusese deosebit de oribilă, cu un topor), asasinul militarului armean, un anume Ramil Safarov, a fost inexplicabil trimis în Azerbaidjan după condamnarea din Ungaria, iar acasă președintele Ilhan Aliev l-a grațiat și eliberat în aceeași zi. În Azerbaidjan, Safarov, asasinul cu toporul, a devenit un erou național pentru că omorâse un armean.

La anunțul știrii, Armenia a rupt atunci de îndată relațiile diplomatice cu Ungaria. Cazul a pus însă în lumină diferența flagrantă de tratament, din partea occidentului, când vine vorba de unele țări autocratice, dar de la care pot fi obținute avantaje materiale și strategice. Azerbaidjanul e un mare producător de petrol, iar Europa, Rusia și Statele Unite se află de mai bine de două decenii într-o cursă pentru controlarea, cel puțin parțială, a tranzitului resurselor energetice, într-un soi de Nou Joc, cum a fost cel din sec. al XIX-lea.

Regimul azer e autoritar și dinastic - Ilham Aliev a moștenit puterea de la tatăl său Haidar Aliev -, iar mulți analiști politici îl compară în mod direct cu regimul sirian.

Armenia rămâne în schimb foarte săracă și izolată geografic, singurul ei atù fiind un lobby influent în multe țări occidentale, precum Franța, unde un important ambasador cultural armean a fost marele cântăreț Charles Aznavour.

Neputința comunității internaționale

Ce trebuie reținut din acest conflict este neputința comunității internaționale și faptul că cele două părți se situează pe poziții ireconciliabile. Conflictul datează din anii 1980, de la sfârșitul URSS-ului, și are la origine decupajul teritorial.

Stalin, care înțelegea foarte bine regiunea, provenind el însuși de acolo, din Georgia, a dat Karabahul Azerbaidjanului, așa cum a practicat un decupaj teritorial bizar și în Asia Centrală, anticipând, ba chiar de multe ori chiar provocând conflictele viitoare.

În acest conflict, fiecare din cele două părți caută să se răzbune pe istorie. Este un război teritorial al memoriei, tipic pentru perioada post-sovietică. Este și un război prin intermediari între marile puteri regionale care sunt Turcia și Rusia și poate fi anticipat momentul când va fi implicat și Iranul. Cum am spus, 15 milioane de azeri trăiesc în Iran, mai mulți decât în Azerbaidjanul propriu-zis.

Turcia lui Erdogan este acum direct implicată, așa cum este peste tot în regiune, în toate conflictele. E revelator că în 2004, Turcia putea clama, fără exagerare, că are "zero probleme cu vecinii". Șaisprezece ani mai târziu, Ankara are probleme cu toți.

Israelul, la rândul său, furnizează armament sofisticat Azerbaidjanului, dar relațiile Israelului cu Turcia lui Erdogan au devenit execrabile în ultimii ani.

Rusia e însă cea care complică situația pentru Ankara. Rusia are un drept de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU. Turcia avansează în regiune într-un teritoriu care e controlat de Moscova și care e văzut de acolo ca aparținând „străinătății apropiate” («Ближнее Зарубежье»).

Pe teren, adăugând la Karabah teritoriile care îl separă, pe hartă de Armenia propriu-zisă, armenii ocupă actualmente aproape o șesime din teritoriul Azerbaidjanului: 14%. Armenii pun în evidență principiul internațional al autodeterminării: cel care a funcționat în cazul Sudanului de Sud și care a făcut ca Kosovo să devină independent.

Imagini video din prima linie a războiului armeano-azer din regiunea Nagorno-Karabah
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:59 0:00

Importanța Caucazului de Sud pentru Europa

Stabilitatea Caucazului de sud este foarte importantă pentru Uniunea Europeană, datorită faptului că regiunea respectivă este culoarul prin care trec conductele ce aduc gazul și petrolul din Azerbaidjan spre Europa. Asta implică dorința de a avea un regim politic stabil în Azerbaidjan și așa se face că toată lumea, inclusiv Rusia, încă din vremea lui Elțîn, politică urmată și de Putin, a închis ochii în fața regimului autocratic ereditar de la Baku.

Într-adevăr, răposatului Haidar Aliev i-a urmat fiul său, Ilham Aliev, singurul asemenea regim, teoretic o republică, în care s-a mai petrecut o asemenea tranziție de la tată la fiu fiind Siria.

Apoi, conductele cu hidrocarburi din Azerbaidjan spre Europa trec prin Georgia, traversând întreaga țară, prin apropierea capitalei, Tbilisi, până la marea Neagră. Țară de tranzit pentru energie, Georgia are o frontieră lungă atât cu Armenia, cât și cu Azerbaidjanul.

Poziția de forță a Armeniei: culoarul Lacin

Armenia se află într-o poziție de forță care nu e evidentă din simplele relatări de presă, așa cum sunt repercutate ciclic. Pe hartă, Karabah este, într-adevăr, o enclavă muntoasă în interiorul Azerbaidjanului, înconjurată din toate părțile de teritoriu azer. În realitate, întreaga bandă de teritoriu cu relief fragmentat dintre Karabah și Armenia este ocupată de Armenia de mai bine de un sfert de secol.

Ceea ce a fost la origine doar un coridor militar, o șosea ca un cordon ombilical, numită „culoarul Lacin”, prin care forțele locale primeau ajutor militar din Armenia la începutul anilor 1990, s-a lărgit până la a lipi cu totul regiunea separatistă de Armenia propriu-zisă. De altfel, primul președinte al Karabahului proclamat independent, Robert Kociarian, a devenit după aceea președintele Armeniei.

Erevanul îl acuză pe Erdogan de amestec în conflict. Ankara a promis Azerbaidjanului sprijinul său total, poziția oficială fiind aceea că Turcia și Azerbaidjanul sunt „o singură națiune în două țări”. Moscova, în schimb, care întreține relații cordiale atât cu Armenia, cât și cu Azerbaidjanul și care este în realitate arbitrul regional, rămâne de fapt mai apropiată de Armenia.

Ambele țări sunt membre în alianța militară dominată de Rusia: Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (Организация Договора о Коллективной Безопасности, ODKB).

La fel, lucru mai puțin cunoscut, pe lângă sprijinul Rusiei, Armenia se mai bucură și de cel, tacit, al Iranului. Iranul are o masivă comunitate azeră în nord și nu vede deloc cu ochi buni perspectiva unui Azerbaidjan puternic și revendicativ. Apoi, mai intervine aici, din partea Iranului, și impulsul sistematic de a ajuta orice inamic din zonă al Turciei.

Europa și gazul din Azerbaidjan

Uniunea Europeană visează de două decenii să pună la punct rețele directe de aducere a gazului din Azerbaidjan, ca să nu mai depindă de Rusia, însă până acum cursa a fost pierdută în favoarea SUA și a Marii Britanii.

Deja în anii 1990, UE a investit sume uriașe pentru a repara infrastructurile din Azerbaidjan și Georgia (proiectele TRACECA și INOGATE), sperând să convingă regimul azer să accepte o apropiere de Europa și un transport direct al gazelor.

În schimb, Azerbaidjanul a acceptat contraoferta americană, în virtutea căreia principala conductă azeră traversează Turcia și merge până la Marea Mediterană.

Cum l-am intervievat pe Heydar Aliev (în tren)

Pe răposatul dictator Heydar Aliev l-am intervievat in timpul alegerilor din noiembrie 2000. Mai fusesem de multe ori în Azerbaidjan, făcând reportaje despre persecutarea presei și a opoziției politice. Mă întâlnisem cu caricaturiștii de la revista satirică Ceșme (Fântâna, Cișmeaua), arestați, persecutați, băgați în închisoare pentru atentat la siguranța statului. Aliev, bătrânul KGB-ist viclean, avea metode de manipulare psihologică la care o momâie rigidă precum Ceaușescu nu s-ar fi gândit. De pildă, după întemnițarea cutărui jurnalist, Aliev mergea personal să o viziteze pe mama acestuia… — “De ce feciorul tău face asemenea lucruri? De ce contesta autoritatea bătrânilor? Cred ca s-a rătăcit, anturajul e de vina… Hai ca ți-l eliberez, dar pune-l pe calea cea buna...“ Toate aste fapte mărinimoase transmise la televiziunea de stat.

Liderul sovietic Iuri Andropov (stânga) și Heidar Aliev (dreapta), Moscova, 1983
Liderul sovietic Iuri Andropov (stânga) și Heidar Aliev (dreapta), Moscova, 1983

Dictatură patriarhală, pe fundal de contracte de dimensiuni galactice cu Shell și Chevron, și British Petroleum, si Lukoil… Am acoperit alegerile din 1996 și din 2000 și de fiecare data am urmărit in detaliu manipularea nu doar rece, dar si asasină. De fiecare data au avut loc atentate cu bombe in metroul din Baku… Prilej pentru Aliev să impună starea de urgență, controlul asupra presei si asupra partidelor politice. Metoda urmata ulterior (daca nu fusese cumva inspirata) de FSB-ul rusesc.

Mergea cu un tren blindat, de-a lungul si de-a latul Azerbaidjanului...

In 2000, când l-am intervievat, Aliev era in plina campanie electorala. Mergea cu un tren blindat, de-a lungul si de-a latul Azerbaidjanului (mai puțin in Karabahul muntos ocupat de armeni, desigur) si in fiecare halta si gara unde se oprea, populația il primea sacrificând in fața lui zeci sau uneori sute de oi…

Reportajul filmat, comandat de Uniunea Europeană, pe care l-am făcut atunci nu a fost difuzat niciodată… La Bruxelles, comanditarii UE, care aveau mari speranțe în reportaj, au fost oripilați de faptul că Aliev pășea prin băltoace de sânge de oaie, că l-a făcut să aștepte jumătate de zi pe Șevardnadze ca să inaugureze un pod între cele două țări, Azerbaidjan și Georgia, pod plătit cu bani UE, dar mai ales pentru că interviul a avut loc în tren, în pijama…

Dar si pentru că Aliev, în pijama, recita următorul catren, din mintea lui, despre libertate… Căci orice azer e poet (la urma urmei, unul din cei mai mari poeți sufi de limbă persană, Nizami, era un azer din Gandja), așa că Aliev mi-a recitat: “Libertatea e o femeie care a dormit în cearșaful vostru o mie de ani… Dar unde, o, unde, oameni, vă e bărbăția?“

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG