Strategii NATO se află în acest moment în plină derută. Într-o serie de postări pe Twitter luni seara, Donald Trump a părut mai întâi că ar anunța o retragere din Siria, așa cum dăduse deja de înțeles că ar putea decide, apoi a amenințat deodată, din senin, cu distrugerea economiei Turciei dacă Ankara decide să intervină în Siria împotriva kurzilor, până acum aliați cu occidentul.
Adevărul este că retragerea americană ar putea duce la destabilizarea întregii regiuni și că în câteva cuvinte Donald Trump a zdruncinat echilibrul instabil al forțelor care se înfruntă în nordul Siriei. Prin această decizie de retragere bruscă din Siria Trump face, de altfel, ca mulți aleși republicani să se întoarcă împotriva lui, exact în momentul în care se anunță o tentativă de demitere, de impeachment, iar el avea nevoie de fiecare sprijin.
Ulterior s-a vădit că nu ar fi vorba de o reală retragere a forțelor SUA și că acestea se vor redesfășura mai degrabă în interior, însă strategii NATO și ai țărilor europene implicate în conflict, în special Franța, rămân pe moment într-o nesiguranță totală în legătură cu ceea ce va urma, totul depinzând aparent de unul sau altul din impulsurile imprevizibile ale președintelui SUA care poate să anunțe oricând pe Twitter o altă decizie majoră fără să se fi consultat cu apropiații săi din administrație.
La Ankara, tăcerea este cvazi-totală. Ministerul turc al apărării a confirmat doar, marți, că e gata să intervină pentru a-și asigura o regiune tampon între frontiera turcă și regiunea autonomă a kurzilor din Siria. Germania și Franța și-au exprimat însă de îndată îngrijorarea în legătură cu asta.
Tensiunile dintre Trump și Erdogan pluteau încă de anul trecut, de când Turcia a decis să cumpere rachete rusești. Carta fondatoare a NATO nu a prevăzut o asemenea situație în care un membru al Alianței ar încălca avertismentele tuturor celorlalți și s-ar apropia militar de o putere potențial ostilă, cum face acum Turcia lui Erdogan cu Rusia lui Putin.
Turcia a cumpărat așadar un întreg sistem rusesc de rachete sol-aer S-400, iar primele componente au fost livrate deja. Nu există însă un sistem de sancțiuni în cadrul NATO, pentru că nimeni nu prevăzuse o asemenea situație, iar acum europenii așteaptă ca Statele Unite să aplice eventuale sancțiuni Turciei.
Un asemenea târg cu Moscova constituie prima abatere serioasă a Turciei de la regulile NATO în ultimele șase decenii de când Turcia e membru în Alianță.
Erdogan o face, în ciuda tuturor avertismentelor, și pentru că a păstrat ranchiună împotriva aliaților occidentali, un resentiment personal, Erdogan fiind convins că occidentalii nu l-au sprijinit în momentul loviturii de stat eșuate din 2016, în vreme ce i s-a părut că el ar fi beneficiat de sprijinul lui Putin.
Turcia este un membru important al NATO, datorită poziţiei sale strategice pe flancul sudic al Alianţei şi apropierii sale geografice de Rusia, şi a avut un rol-cheie în lupta împotriva grupării Stat Islamic în zona irakiano-siriană.
Turcia a jucat un rol important în NATO în timpul războiului rece. Turcia a intrat în NATO în același timp cu Grecia vecină și se consideră că doar faptul că ambele țări fac parte din aceeași organizație a împiedicat, de-a lungul anilor, un conflict militar între ele.
Am mai scris de ce nu sunt întemeiate spaimele că Turcia s-ar pregăti să iasă din NATO: E adevărat, de îndată ce Moscova i-a livrat lui Erdogan primele elemente ale rachetelor S-400, Turcia a fost exclusă din programul american al avioanelor de luptă F-35, piloții turci care se antrenau în SUA au fost trimiși acasă, iar Turcia nu mai poate cumpăra armament american. Dar Turcia are a doua armata din NATO, baza militară de la Incirlik adăpostește armament nuclear american, Turcia e singura țară musulmană din NATO și controlează trecerea strategica prin Bosfor spre Marea Neagră.
Apoi conceptul însuși de alianță sau de parteneriat implică un număr de angajamente şi constrângeri politice reciproce, pe când relația ruso-turcă e pur pragmatică. Turcia depinde apoi la rândul ei de NATO, care îi oferă garanții de securitate, precum rachetele Patriot de la frontiera cu Siria.
Tensiunile Turciei cu UE în legătură cu forajele din Cipru
Tot marți, Turcia a mai făcut un gest care riscă, de data aceasta, să o aducă într-o situație de conflict cu Uniunea Europeană. Un vas turcesc a început să foreze pentru petrol în largul Ciprului, țară insulară membră în UE, din care Turcia ocupă militar jumătatea de nord.
Atât UE, cât și NATO, depind însă de Turcia pentru menținerea stabilității în Orientul Apropiat...
Ciprul a descoperit importante zăcăminte de gaz în apele sale teritoriale, iar Turcia, care ocupă tot nordul insulei încă din 1974, nu recunoaște apele Ciprului si a început la rândul său să foreze, trimițând chiar și nave militare în zone în care operează firme occidentale cu care Ciprul a încheiat contracte. Pentru moment, UE a suprimat o parte din ajutoarele de preaderare acordate Turciei, țară candidată, a cerut Băncii Europene de Investiții să nu mai acorde împrumuturi Turciei și a înghețat contactele la nivel înalt cu Ankara.
Dacă Turcia își continuă activitățile, alte sancțiuni vor urma, atât din partea UE cât și a SUA. Atât UE, cât și NATO, depind însă de Turcia pentru menținerea stabilității în Orientul Apropiat, UE mai ales pentru că Turcia este cea care s-a angajat, contra plată, să blocheze valul de refugiați spre Europa.
Deocamdată, însă, ceea ce preocupă pe toată lumea sunt tensiunile dintre SUA și Turcia, principalele forțe din NATO în termeni numerici și fără a căror cooperare în cadrul Alianței întregul edificiu al Orientului Apropiat riscă să se prăbușească.
