„Georgia on my mind” este un vechi standard de jazz al Americii anilor 1930. Și NATO are Georgia apăsătoare în amintire, dar este vorba de Georgia din Caucaz, post-sovietică, nu de Georgia americană a lui Hoagy Carmichael. NATO ar dori foarte mult să scape de promisiunea făcută lui Mihail Saakașvili, la summitul de la București din 2008, că într-o zi, curând, Georgia va adera la Alianță și că este pregătită pentru aceasta.
Au trecut 11 ani de la acea promisiune… NATO s-a grăbit foarte mult atunci, în entuziasmul anilor 2000, când încă plutea moștenirea liniștitoare a atitudinii pro-occidentale a lui Elțîn. NATO s-a grăbit să ofere promisiunea de aderare mai multor țări, printre care Georgia, căreia în anul 2008, în acel summit de la București, i s-a promis într-un mod astăzi numit iresponsabil de către unii în NATO că într-o zi, fără să se dea un termen precis, ea va deveni membru al Alianței.
În acel moment, toată lumea uitase, când s-a făcut acea promisiune, că o țară nu poate intra în NATO, dacă nu are rezolvate toate problemele de conflict de frontieră. Or, cele trei țări care se simt cele mai amenințate de NATO, cu excepția balticilor, și anume: Ucraina, Georgia și Moldova sunt trei țări cu parte din teritoriu ocupat (sigur, Moldova s-a declarat neutră).
Ucraina, Georgia și Moldova sunt trei țări cu parte din teritoriu ocupat...
Georgia are două entități administrative ale teritoriului său (Abhazia si Osetia de Nord) care s-au declarat independente si sunt protejate militar de Rusia. Și totuși, NATO i-a promis Georgiei că va intra în Alianță.
Scurtul război ruso-georgian din august 2008 a pus capăt acestui vis. Indiferent cui revine responsabilitatea declanșării ostilităților, rezultatul este că Georgia a pierdut, Rusia a ocupat Osetia de Sud, iar tancurile rusești se află de atunci încoace la doar 60 km de Tbilisi, capitala Georgiei.
În principiu, Carta NATO nu permite ca Alianța să primească un membru care are părți din teritoriu ocupate. E o buclă logică așadar în promisiunea făcută Georgiei, pentru că ar trebui ca NATO să intervină preventiv înainte de a primi un membru ca Georgia, deoarece, odată primit, există obligația de a interveni militar. S-a intrat într-o buclă diplomatică din care nu se poate ieși prin vorbe goale.
Unii strategi și experți sugerează acum că o țară ar putea totuși intra în NATO fără a beneficia de acel articol 5 care îi apără automat teritoriul.
Cel care a venit cu această idee e fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, pornind de la ideea că în timpul Războiului Rece, când Germania de Vest era membru în NATO, Germania de Est, DDR, comunistă, era ocupată de URSS, așa încât NATO nu putea s-o apere.
Numai că NATO actual a doborât din zbor ideea. Pe data simbolică de 11 septembrie, reprezentantul special NATO pentru Caucaz și Asia Centrală, James Appathurai, scria pe Facebook că „NATO nu discută o asemenea idee, iar contextul securitar internațional actual nu este favorabil pentru așa ceva.”
Rasmussen, se spune, nu ar fi făcut o asemenea propunere dacă era acum secretar general. Ba chiar, e posibil ca Georgia nici să nu figureze pe agenda viitorului summit NATO, care se va ține la Londra pe 3 – 4 decembrie. Se va discuta atunci mai degrabă despre planul de a primi Macedonia ca al 30-lea membru, pentru a stabiliza Balcanii.
Iar după primirea Macedoniei, NATO va rămâne un club închis pentru o vreme poate îndelungată. Discuțiile se vor duce despre abandonarea tratatului nuclear INF și despre întărirea capacității de apărare a Europei, nu despre slăbirea ei printr-o ipotetică primire a Georgiei, care va rămâne doar pe mințile strategilor Alianței: „Georgia on my mind”.
