Aşadar, socialiştii, ajutaţi de coechipierii lui Ilan Şor şi de fostul comunist-democrat-promoldova-ist Sergiu Sârbu, au trecut SIS-ul din subordinea Preşedinţiei în cea a Parlamentului. E lesne de presupus că nu făceau asta dacă Dodon învingea în alegerile prezidenţiale. Dar Dodon a pierdut şi neliniştea s-a strecurat în PSRM. De-a dreptul grotesc e că anul trecut, în 2019, după evadarea lui Plahotniuc, SIS-ul trecuse de la Parlament la Preşedinţie, iar ironia sorţii e că au pus umărul la schimbarea aceea chiar colegii Maiei Sandu din ACUM, pe atunci parteneri ai socialiştilor. Iar dacă mă gândesc mai bine, a mai fost o schimbare a tutelei SIS-ului, în 2016. Această trecere frecventă a SIS-ului dintr-o subordine în alta dă impresia că trăim într-o ţară bizară, bananieră, în care cei de la putere schimbă mereu regulile jocului în interes personal.
Întrebarea care se impune e următoarea: dar cum are de câştigat securitatea ţării şi a cetăţenilor de pe urma schimbării tutelei SIS-ului? Chiar cum? SIS-ul începe a munci mai bine dacă deasupra lui apare Parlamentul în loc de Preşedinte? Munca acestei instituţii devine imediat mai eficientă? Cei din SIS devin mai profesionişti când li se schimbă tutela? O să vă spun ce cred eu. Cred că securitatea noastră nu are nimic de câştigat de pe urma acestor modificări. Pur şi simplu, nişte conducători ai tranziţiei vor să aibă o pârghie a puterii la îndemână, o pârghie care să le furnizeze informaţii despre oponenţi.
Te uiţi la această luptă acerbă pentru SIS, şi te întrebi: asta trebuie acum să ne intereseze pe noi, cetăţenii, în miezul pandemiei? Politicienii dornici de SIS se gândesc oare la sănătatea noastră? E atât de stupidă şi jenantă lupta asta de la o parte. Şi ţi se face ruşine că trăieşti într-o asemenea ţară. Şi îţi trece prin minte gândul că mai bine ţara asta nici nu ar exista…
