Linkuri accesibilitate

Ce legătură are securitatea ţării cu tutela SIS-ului?

La protestul de duminică din Chișinău, 6 decembrie 2020
La protestul de duminică din Chișinău, 6 decembrie 2020

Această trecere frecventă a SIS-ului dintr-o subordine în alta dă impresia că trăim într-o ţară bizară, bananieră, în care cei de la putere schimbă mereu regulile jocului în interes personal.

Ce legătură are securitatea ţării cu tutela SIS-ului?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:34 0:00
Link direct

Aşadar, socialiştii, ajutaţi de coechipierii lui Ilan Şor şi de fostul comunist-democrat-promoldova-ist Sergiu Sârbu, au trecut SIS-ul din subordinea Preşedinţiei în cea a Parlamentului. E lesne de presupus că nu făceau asta dacă Dodon învingea în alegerile prezidenţiale. Dar Dodon a pierdut şi neliniştea s-a strecurat în PSRM. De-a dreptul grotesc e că anul trecut, în 2019, după evadarea lui Plahotniuc, SIS-ul trecuse de la Parlament la Preşedinţie, iar ironia sorţii e că au pus umărul la schimbarea aceea chiar colegii Maiei Sandu din ACUM, pe atunci parteneri ai socialiştilor. Iar dacă mă gândesc mai bine, a mai fost o schimbare a tutelei SIS-ului, în 2016. Această trecere frecventă a SIS-ului dintr-o subordine în alta dă impresia că trăim într-o ţară bizară, bananieră, în care cei de la putere schimbă mereu regulile jocului în interes personal.

Întrebarea care se impune e următoarea: dar cum are de câştigat securitatea ţării şi a cetăţenilor de pe urma schimbării tutelei SIS-ului? Chiar cum? SIS-ul începe a munci mai bine dacă deasupra lui apare Parlamentul în loc de Preşedinte? Munca acestei instituţii devine imediat mai eficientă? Cei din SIS devin mai profesionişti când li se schimbă tutela? O să vă spun ce cred eu. Cred că securitatea noastră nu are nimic de câştigat de pe urma acestor modificări. Pur şi simplu, nişte conducători ai tranziţiei vor să aibă o pârghie a puterii la îndemână, o pârghie care să le furnizeze informaţii despre oponenţi.

Te uiţi la această luptă acerbă pentru SIS, şi te întrebi: asta trebuie acum să ne intereseze pe noi, cetăţenii, în miezul pandemiei? Politicienii dornici de SIS se gândesc oare la sănătatea noastră? E atât de stupidă şi jenantă lupta asta de la o parte. Şi ţi se face ruşine că trăieşti într-o asemenea ţară. Şi îţi trece prin minte gândul că mai bine ţara asta nici nu ar exista…

  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

This item is part of
XS
SM
MD
LG