Pe fondul exasperării crescânde a Washingtonului față de ceea ce percepe ca lipsă de sprijin din partea aliaților europeni în atacul asupra Iranului și menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz, au apărut în ultima vreme speculații potrivit cărora președintele Donald Trump ar intenționa să retragă Statele Unite din NATO.
Nu s-au făcut asemenea declarații când cei doi s-au întâlnit la Casa Albă pe 8 aprilie.
Însă amenințarea persistă, la fel ca și criticile americane la adresa alianței.
Cu toate acestea, se pare că există o cale prin care NATO să rămână intactă și relevantă, inclusiv prin menținerea cheltuielilor pentru apărare și prin implicarea mai activă a europenilor în Orientul Mijlociu.
Riscurile lui Rutte
Călătoria transatlantică a fostului prim-ministru olandez prezenta din start anumite riscuri.
De câteva zile, Trump îi critica aspru pe aliații SUA, acuzând țările europene că au comis „o greșeală extrem de stupidă” și afirmând că „NATO nu a făcut absolut nimic” în ceea ce privește Iranul.
De asemenea, el a reiterat amenințările legate de planurile sale politice privind Groenlanda, speriind și mai mult Bruxelles-ul, în timp ce secretarul de stat Marco Rubio a menționat că Washingtonul își va „reexamina relația cu NATO” odată ce campania împotriva Iranului se va încheia.
Criticile au continuat după întâlnirea dintre Trump și Rutte, președintele postând pe Truth Social că „NATO NU A FOST ALĂTURI DE NOI CÂND AM AVUT NEVOIE DE EL, ȘI NU VA FI ALĂTURI DE NOI DACĂ VOM AVEA DIN NOU NEVOIE DE EL. AMINTIȚI-VĂ DE GROENLANDA, ACEA BUCATĂ DE GHEAȚĂ MARE ȘI PROST ADMINISTRATĂ!!!”
După câteva zile, Trump a postat din nou, cam în aceeași notă, că „NATO nu ne-a ajutat cu nimic”.
Și totuși, la Bruxelles, la cartierul general al alianței, domnea după vizita lui Rutte peste ocean un sentiment de ușurare.
Retragerea sau redistribuirea trupelor americane?
O sursă familiarizată cu discuțiile, care a dorit să rămână anonimă, a declarat că „s-a simțit o ușurare că [Trump, Rutte] nu au emis ulterior un comunicat de presă comun și nici nu au organizat o conferință de presă în cadrul căreia am fi fost supuși unei flagelări și mai dure în public.”
Altcineva a spus că vizita a avut rezultate „amestecate”.
„Nu e grozav, dar putea fi și mai rău; a fost, fără îndoială, o ocazie utilă pentru Trump de a-și descărca frustrările”, au adăugat ei.
Faptul că întâlnirea a avut loc la doar o zi după anunțarea unui armistițiu de două săptămâni în Iran a fost, de asemenea, considerat o „coincidență fericită”, întrucât călătoria lui Rutte fusese planificată de ceva vreme.
Mai nou, se crede că în loc să opteze pentru o retragere completă a Statelor Unite din alianță – măsură care ar necesita o majoritate de două treimi în Senatul SUA, ceea ce este puțin probabil –, se pare că Washingtonul ar putea lua în considerare retragerea trupelor SUA din țările considerate „necooperante” în ceea ce privește Iranul.
Dar asta este ceva la care majoritatea aliaților europeni se așteptau oricum, întrucât reducerile suplimentare ale efectivelor militare americane erau discutate în cadrul alianței militare deja de câteva luni, deși nu fuseseră prezentate cifre concrete.
În Europa se află aproximativ 70.000 de soldați americani, repartizați la 30 de baze, care sunt utilizate atât ca mijloc de descurajare, cât și pentru a sprijini operațiuni precum cele din Orientul Mijlociu.
Faptul că Washingtonul are nevoie de această prezență înseamnă că majoritatea capitalelor europene consideră că soldații din SUA vor rămâne pe loc, chiar dacă în număr redus.
„Statele Unite nu vor pleca, dar vor juca un rol secundar în Europa – deși, în multe privințe, deja o fac”, a declarat un diplomat european pentru RFE/RL, adăugând că problema nu ține atât de mult de „prezența trupelor pe teren”, cât de personalul precum ofițerii de informații, domeniu în care „există deja o anumită lacună”.
Un NATO mai european?
Rutte a încercat însă să prezinte lucrurile într-o lumină pozitivă.
Considerat la Bruxelles drept „cel mai bun sfetnic al lui Trump”, într-un sens nu întotdeauna măgulitor, vizita în Statele Unite i-a oferit șefului NATO încă o ocazie de a-l lăuda pe președinte.
Într-un interviu acordat CNN după întâlnirea de la Casa Albă, el a declarat că a fost „o discuție foarte deschisă și sinceră, dar și o discuție între prieteni buni”. El a recunoscut, de asemenea, că președintele era „în mod evident dezamăgit de mulți aliați NATO, și îi înțeleg punctul de vedere”.
Deși unii diplomați europeni au sugerat că nu toate capitalele UE erau mulțumite de anumite afirmații ale lui Rutte – în special de ideea că în cadrul organizației nu există o opinie generală conform căreia războiul ar fi ilegal – iar alții s-au simțit incomod când acesta a refuzat să comenteze recenta amenințare a lui Trump de a „distruge o întreagă civilizație”, cea persană, ei au considerat totuși că întâlnirea s-a desfășurat cât se poate de bine.
Ulterior, într-un discurs ținut la Fundația și Institutul Prezidențial Ronald Reagan pe 11 aprilie, Rutte a prezentat viziunea sa asupra direcției de urmat în perspectiva următorului summit NATO de la Ankara, din iulie, respingând totodată sugestiile potrivit cărora alianța ar fi în declin.
„Vreau să fiu clar: această alianță nu înseamnă «a fluiera trecând pe lângă cimitir», cum s-ar spune în Statele Unite”, a spus el. „Aliații recunosc, și eu recunosc, că ne aflăm într-o perioadă de schimbări profunde în cadrul alianței transatlantice. Europa își asumă o parte mai mare și mai echitabilă din sarcina de a-și asigura apărarea convențională. Și de aici nu va mai fi cale de întoarcere – și nici nu ar trebui să fie.”
El a subliniat că, atunci când avioanele rusești au încălcat spațiul aerian estonian în toamna trecută, avioanele de vânătoare italiene, finlandeze și suedeze au fost cele care le-au respins. Iar când dronele rusești au invadat teritoriul polonez anul trecut, un avion de vânătoare F-35 olandez a fost cel care a deschis focul asupra lor.
NATO în Orientul Mijlociu?
Un diplomat NATO a remarcat că „la Ankara vor fi numai zâmbete, iar discuțiile se vor reduce la un singur lucru – banii, iar în privința asta stăm bine”.
Însă, pe viitor, nu va mai conta doar cât cheltuiesc europenii pentru apărarea lor. Ei trebuie să-și dovedească utilitatea pentru Washington și dincolo de granițele propriului continent.
După ce a făcut senzație refuzul Spaniei de a permite Statelor Unite să utilizeze bazele sale în cadrul campaniei din Iran, NATO s-a grăbit să sublinieze că majoritatea celorlalți aliați au încercat să ofere sprijin.
Cel mai important este faptul că Germania, Portugalia și Marea Britanie au permis Washingtonului să le utilizeze bazele militare. De asemenea, Franța a aprobat prezența avioanelor americane pentru misiuni de sprijinire a partenerilor din Golf.
Într-un al exemplu, golful Souda de pe insula grecească Creta a fost folosit de portavionul USS Gerald R. Ford pentru realimentare, aprovizionare și reparații, înainte ca acesta să se îndrepte spre Split, în Croația, pentru lucrări suplimentare de întreținere.
NATO va dori să popularizeze cât mai multe astfel de exemple în viitor.
Deși Trump nu a formulat nicio cerință concretă în cadrul discuției cu Rutte de la Washington, oficialii NATO recunosc că fiecare aliat în parte va trebui să-și intensifice eforturile.
Oana Lungescu, fostă purtătoare de cuvânt a NATO, care lucrează în prezent ca cercetătoare la Institutul Regal pentru Studii de Apărare și Securitate (RUSI), a declarat pentru RFE/RL că s-ar putea întâmpla lucruri mai concrete înainte sau în timpul reuniunii de la Ankara.
„Deși în acest moment nu se discută despre o misiune NATO, Rutte joacă un rol-cheie în culise, coordonându-se cu premierul britanic [Keir] Starmer și cu președintele francez [Emmanuel] Macron, pentru a forma o coaliție a celor dispuși să asigure securitatea Strâmtorii Ormuz odată ce ostilitățile vor înceta și pentru a realiza o planificare militară prudentă”, a afirmat ea.
„Aliații ar putea, de asemenea, să analizeze modalități de a include stabilizarea Orientului Mijlociu pe ordinea de zi a summitului NATO de la Ankara din luna iulie, invitând Ucraina și parteneri din regiunea Golfului și din zona Indo-Pacificului, dintre care mulți sunt deja implicați în coaliția voluntară care se conturează.”
Ce urmează pentru Ucraina?
Apoi mai este și problema Ucrainei, despre care mulți aliați europeni ai NATO se tem că va fi uitată pe fondul războiului cu Iranul.
„Ar fi trebuit să spunem «ajutați-ne în privința Ucrainei și noi vă vom ajuta în privința Iranului»”, a declarat un diplomat european pentru RFE/RL sub condiția anonimatului, adăugând că „am ratat o ocazie acolo”.
Există încă temerea că Statele Unite ar putea să-și retragă sprijinul crucial în materie de schimb de informații în această zonă, dar și că sistemele de apărare aeriană de care Kievul are nevoie disperată vor fi redirecționate în altă parte în cazul în care conflictul ar fi reluat în Orientul Mijlociu.
Linas Kojala, directorul Centrului de Studii Geopolitice și de Securitate din Vilnius, a declarat pentru RFE/RL că acesta este exact echilibrul pe care Rutte va trebui să îl mențină pe măsură ce se apropie summitul de la Ankara, în condițiile în care umbra Moscovei planează puternic asupra statelor membre din estul alianței.
„Rutte înțelege perfect că Europa nu poate fi în siguranță fără ca SUA să joace un rol esențial, cel puțin în viitorul apropiat”, a spus el. „Nu este vorba doar de ce ar face SUA dacă s-ar invoca articolul 5 [cel care spune că un atac asupra unui membru este atac împotriva tuturor], ci de menținerea SUA ca o componentă esențială a descurajării, începând de la nivel strategic și până la capacitățile convenționale. Pentru statele din prima linie, din estul Europei, acest lucru este existențial, așa că escaladarea retoricii de tip „ochi pentru ochi” nu este o cale de urmat.”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
