Linkuri accesibilitate

Cehii marchează 50 de ani de la auto-imolarea lui Jan Palach (FOTO/ VIDEO)


La Praga
La Praga

Rectorul Universității Caroline din Praga, Tomáš Zima, a spus că mesajul lui Palach este că libertatea și democrația nu trebuie considerate ceva de la sine înțeles și trebuie apărate mereu.

Cehii marchează miercuri, 16 ianuarie 2019, 50 de ani de când studentul Jan Palach și-a dat foc în centrul Pragăi, în semn de protest față de invadarea Cehoslovaciei de către trupele țărilor din Tratatul de la Varșovia în august 1968.

În vârstă de 20 de ani, studentul la Facultatea de Filosofie a murit după trei zile la spital. În scrisoarea găsită la locul faptei, în fața Muzeului Național, el a spus că a vrut să trezească societatea din starea de apatie și disperare în care se găsea la mai puțin de jumătate de an de la invazie.

Vorbind în ajun pe treptele facultății frecventate de Palach, rectorul Universității Caroline din Praga, Tomáš Zima, a spus că mesajul lui Palach este că libertatea și democrația nu trebuie considerate ceva de la sine înțeles și trebuie apărate mereu.

În mesajul lui de audio, din ianuarie 1969, Palach a cerut desființarea cenzurii instaurate după invazia sovietică și a avertizat că după cel vor urma și alte „alte torțe umane”.

50 de ani de la gestul disperat al lui Jan Palach
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:02 0:00

Vorbind miercuri la un miting de comemorare în centrul Pragăi, fosta colegă de facultate a lui Palach, Jana Spiklová, a amintit că de pe patul de spital Palach i-a rugat pe colegii săi de facultate care urmau să se auto-imoleze să renunțe la gest, organizând mai bine grevă generală. Cu toate acestea, Jan Zajíc, elev din orașul Sumperk, i-a imitat sacrificiul, murind la 25 februarie 1969, în aceeași piață centrală din Praga, la vârsta de 18 ani.

Înmormântarea lui Jan Palach a prilejuit ultimul mare protest la scară națională împotriva ocupației sovietice, înainte ca societatea cehoslovacă să se adâncească în procesul de „normalizare”, adică revenirea la regimul neliber dinaintea Primăverii de la Praga.

Noii guvernanți pro-ruși de la Praga au făcut tot ce au putut să șteargă amintirea sacrificiului lui Palach, inclusiv prin îndepărtarea în 1973, fără acordul familiei, a rămășițelor sale pământești dintr-un cimitir central de la Praga, unde au revenit abia în 1990.

Cea de a 20-a aniversare a gestului lui Palach a prilejuit în ianuarie 1989 o săptămână de proteste împotriva regimului comunist

Cea de a 20-a aniversare a gestului lui Palach a prilejuit în ianuarie 1989 o săptămână de proteste împotriva regimului comunist, prevestind prăbușirea lui în Revoluția de catifea, câteva luni mai târziu.

Amintindu-și de „săptămâna Palach” din 1989, fostul dizident anticomunist devenit apoi ministru Alexandr Vondra a apreciat într-o emisiune a televiziunii publice cehe, marți, că protestele din ianuarie 1989 au prilejuit cristalizarea disidenței cehești.

Presa cehă notează că dintre politicienii de frunte ai Cehiei de astăzi a participat personal la manifestările oficiale comemorative de miercuri doar președintele Senatului, Jaroslav Kubera. Premierul Andrej Babiš se află în vizită în Asia, iar președintele Miloš Zeman a expediat prin trimiși o coroană de flori, tăinuind însă spre care anume din locurile care păstrează memoria lui Palach.

Au convocat adunări proprii de comemorare pe rețele sociale câteva grupări de opoziție civică, organizatoarele unor proteste recente împotriva premierului Babiš, care este bănuit de fraudă cu subvenții europene și de a fi fost agent al securității comuniste, și împotriva președintelui Zeman, cunoscut pentru politica lui pro-rusă și pro-chineză. Unul din organizatorii adunării de miercuri seară, Matěj Minař, a declarat că „mesajul lui Palach, care cerea oamenilor să nu fie indiferenți și să lupte pentru lucrurile în care cred, este actual”.

La o slujbă de pomenire ținută în ajun într-o biserică din Praga, preotul catolic Tomáš Halik, cunoscut pentru vederile sale progresiste, a vorbit, printre altele, despre minciunile lansate de comuniști în privința pretinselor „alte motive” ale gestului său și a avertizat că dezinformarea a revenit din păcate în actualitatea cehească grație populiștilor și a politicienilor cehi aflați în slujba „sponsorilor de la răsărit”.

Manifestările consacrate unei jumătăți de secol de la protestul lui Palach vor continua în tot anul curent. Pe agenda imediată: joi, Universitatea Carolină de la Praga organizează o conferință internațională cu titlul: „Jan Palach și alte torțe vii din fostul bloc comunist”. La anul în august ar urma să se deschidă casa memorială din orășelul natal al lui Palach, Všetaty.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG