Linkuri accesibilitate

Cetățeni moldoveni repatriați cu ajutorul Ministerului român al Afacerilor Externe


Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu

În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat că a repatriat 108 cetățeni români aflați în Irlanda. De asemenea, MAE anunță că vineri a susținut reîntoarcerea în țară a 52 de cetățeni români, care erau angajați ai unor companii care desfășurau activități în regiunea Kurdistan, Republica Irak. De asemenea autoritățile de la București au făcut demersuri pentru revenirea în statele de domiciliu, respectiv reședință, și pentru 65 de cetățeni străini (olandezi, germani, portughezi, danezi, belgieni, americani, sirieni și irakieni), care și-au continuat călătoria de la București către destinațiile finale.

Sâmbătă, 4 aprilie, au fost repatriați, tot ca urmare a diligențelor întreprinse de MAE, 56 de cetățeni români care se aflau cu titlu temporar în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Aceștia au revenit cu o companie privată tip charter pe ruta Dubai – Chișinău – București. Cu aceeași cursă au fost repatriați și 64 de cetățeni din Republica Moldova. În comunicatul MAE se spune că „facilitarea repatrierii cetățenilor din Republica Moldova vine în completarea eforturilor mai ample depuse de România în contextul pandemiei de COVID-19 de a permite tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova. Astfel, în ultimele zile, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la București, MAE a facilitat tranzitul pe teritoriul național a altor 60 de cetățeni ai Republicii Moldova, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritățile române.”

XS
SM
MD
LG