Linkuri accesibilitate

Fostul deputat Chiril Lucinschi, reținut de CNA


Primele reacții: structurile anti-corupție ar trebui să demonstreze că reţinerile nu au subtext politic.

Fostul deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi, fiul președintelui Petru Lucinschi, a fost reţinut pentru bănuiala de implicare în dosarul fraudelor bancare de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Oamenii legii îl suspectează pe politician că în perioada 2012-2014 ar fi beneficiat de credite neperformante în volum de aproape jumătate de milion de dolari, bani ce ar fi fost transferați pe contul unei companii din Liechtenstein.

Numele Lucinschi nu apare pentru prima dată în scandalul legat de dispariția a circa un miliard de dolari din cele trei bănci falimentate. Publicarea primului raport Kroll, în urmă cu doi ani, a scos la iveală faptul că fostul președinte Petru Lucinschi era acţionar la Unibank şi se află în relaţii apropiate cu Ilan Shor, de la care a împrumutat câteva milioane de lei pentru a intra în posesia acțiunilor.

Reținerile şi perchezițiile de astăzi îl vizează însă pe feciorul său Chiril Lucinschi, care este bănuit împreună cu alţi trei complici de spălare de bani. Mai exact, oamenii legii spun că au urmărit traseul unor transferuri către o companie din Liechtenstein ce aparţine fostului parlamentar PLDM şi că au descoperit că suma de circa 440.000 de dolari ar proveni din credite neperformante, ce ar fi fost transferare în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanţă. În plus, una dintre firmele atribuite lui Chiril Lucinschi ar fi luat un credit fără gaj de 5 milioane de lei. Procuratura Anticorupţie precizează însă că banii ce se presupune că ar proveni din această fraudă au fost returnați BEM, prin intermediul unei companii de recuperare a creditelor denumite toxice.

Chiril Lucinschi
Chiril Lucinschi

Anume aceste aspect i-a atras atenţia comentatorului politic Victor Ciobanu, care spune că, întrucât banii au revenit la BEM, „schema este închisă”. Acest fapt, spune el, nu poate fi nicidecum calificat drept spălare de bani, spălarea de bani însemnând legalizarea în Republica Moldova a unor transferuri ce ar proveni din activități ilegale. Dacă este implicat Chiril Lucinschi în dosarul denumit de presă „furtul miliardului”, să răspundă, important că aceste anchete să nu se rezume la lupta politică cu oponenţii, spune Victor Ciobanu.

„În continuare lupta contra corupţiei este selectivă şi în afară de culoarea albastră sunt atacaţi toţi. Lucinschi a făcut parte din PLDM, acum consider că este şi ultima avertizare dată televiziunii TV 7, care nu ar trebui să apară, după mine. Şi asta e o sperietoare, o ultimă avertizare”.

Persoane avizate au afirmat anterior că ţinând cont de amploarea fraudei, numărul celor care ar fi acoperit schema ar ajunge la 200, inclusiv câteva zeci de politicieni. Toţi decidenții politici care au controlat Banca de Economii, Procuratura Generală, Banca Naţională, Centrul Naţional Anticorupţie ori au făcut parte din consiliile de administraţie ar trebui să răspundă în faţa legii, mai crede Victor Ciobanu. Şi astfel ar trebui să „zboară în aer clasa politică moldovenească”, adeverindu-se previziunea ex-premierului Vlad Filat înainte de a fi încătușat.

Jurnalistul de investigație Ion Preaşcă spune că Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Anticorupţie trebuie să demonstreze că reţinerile nu au subtext politic, iar pe banca acuzaţiilor nu ajung doar reprezentanții anumitor partide.

„Doi ani în urmă, domnul Chetraru de la tribuna Parlamentului a spus că raportul Kroll este beletristică, că ei ştiau, au toate dovezile, toate probele, dar până acum au avut doar câteva cazuri de rezonanţă. În rest, îl avem pe fostul preşedinte Gacichevici în continuare în arest, dar nu este o condamnare. Când o să văd că fostul manager Gacichevici o să stea închis şi Ilan Shor la fel... Văd o mare problemă în continuare în domeniul organelor de anchetă”.

După părerea lui Ion Preaşca, pentru toţi cei ajunşi la putere Banca de Economii a însemnat un sac de bani, respectiv, schema de sustragere a banilor ar fi mai veche de un deceniu. Până acum însă procurorii nu au avut girul politicienilor pentru a face lumină, reamintește jurnalistul de investigaţie.

Previous Next

XS
SM
MD
LG