Avocatul Poporului a făcut această declarație la o ședință publică ședințe publice a experților care monitorizează în ce măsură sunt respectate drepturile persoanelor cu nevoi speciale, de autorități și în comunitate. La ce concluzii au ajuns specialiștii și ce soluții propun pentru a schimba starea de lucruri, aflați din relatarea Tamarei Grejdeanu:
Judecând după numărul de plângeri depuse la Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalității, persoanele cu dizabilități de regulă sunt cele mai discriminate. Multiplele sesizări legate de situații problematice la locul de muncă, în sfera serviciilor, inclusiv cazurile care se referă la lezarea demnității umane arată ca persoanele cu nevoi speciale sunt hotărâte să își apere drepturile, remarcă experții.
Numai că perseverența lor nu produce deocamdată schimbările așteptate, constată Avocatul Poporului Mihai Cotorobai:
„Cu părere de rău, dacă noi ne adresăm la acțiuni concrete în domeniul respectiv, sigur că vom constata că ele sunt departe de ceea ce noi ne dorim. E vorba de accesul și participarea activă la procesele de angajare, problemele legate de accesul acestor persoane la justiție, dreptul la vot. Aceste persoane trebuie să aibă posibilitatea de a face alegeri individuale.”
Apariția unor servicii precum locuința protejată, case comunitare, asistența personală pentru persoanele cu dizabilități a ușurat integrarea acestora în comunitate, după ce unii au trăit anterior izolați între pereții unor instituții de tip rezidențial. Aceste servicii nu sunt însă la îndemâna oricui, pentru că unele sunt în centrele raionale iar altele în genere au dispărut din cauza lipsei de fonduri, după ce au fost transmise în gestiunea autorităților locale. În aceste condiții, crearea unor servicii calitative, durabile rămâne a fi un angajament neîndeplinit de autorități, concluzionează Mihai Cotorobai.
Experții au remarcat o serie de carențe și în domeniul incluziunii școlare a copiilor cu nevoi speciale. Un studiu recent efectuat în 15 instituții de învățământ arată bunăoară că sunt puține cadre de sprijin, că nu există condiții adecvate de studiu pentru cei cu dizabilități de vedere sau auz și că unii manageri au înțeles ca accesibilitatea înseamnă construirea unei rampe de acces la intrare, doar atât, fără a crea alte condiții, inclusiv sanitare în interiorul instituției. Autorul studiului, Roman Banari spune că opiniile elevilor arată cu exactitate starea de lucruri:
„27 de procente consideră că nu sunt sprijiniți și încurajați să participe în cadrul activităților. Noi nu putem să vorbim despre incluziune ținând copiii închiși sau izolați de activitățile lor, deci urmau să fie antrenați în activitățile școlare. 25 de procente din cei respondenți au declarat că cei din jur au prejudecăți și sunt sceptici în ceea ce privește posibilitățile de implicare a copiilor. Este adevărat pentru că asta întâlnim zi de zi și este alarmant.”
Jurista Centrului de Asistență Juridică pentru persoanele cu dizabilități, Elena Stăjilă este de părere că barierele fizice rămân cele mai descurajatoare în calea integrării sociale. Ea constată că deși autoritățile au stabilit prin lege norme de accesibilitate obligatorii pentru cei care fac construcții în spațiul public, acestea continua sa fie ignorate:
„Agenția de supraveghere tehnică, care este fosta Inspecție de stat în Construcții, dispune de foarte puțini specialiști care ar putea să monitorizeze lucrările curente în construcții. O altă problemă este că proiectanții și verificatorii care analizează proiectele, ni ci nu cunosc aceste normative de accesibilitate. De aceea, foarte des întâlnim practici când în loc de rampă se instalează două șine metalice fiindcă proiectanții chiar cred că asta înseamnă accesibilitate.”
Participanții la discuție regretă că deși au fost instituite mecanisme legale, care urmau să reducă discriminarea și să elimine posibilitatea de îngrădire a drepturilor persoanelor cu dizabilități, în realitate atitudinile preconcepute și stereotipurile sunt perpetuate fără ezitare. Faptele vorbesc de la sine: agenții economici evită să ia la muncă persoane cu dizabilități; părinții tratează cu reticență integrarea, în colectivele școlare, a unor copii cu deficiențe, iar cadrele medicale, foarte frecvent, le recomandă femeilor cu nevoi speciale să evite sarcina.
