Linkuri accesibilitate

Cine este Mihail Mișustin, noul premier rus?


Premierul Federației Ruse, Mihail Mișustin

În vârstă în curând de 54 de ani, acest șters șef al fiscului începând din 2010 este un moscovit care a terminat un institut industrial în 1989. E văzut ca un reformist care a supravegheat informatizarea finanțelor.

Putin cunoaște genul acesta de anunț-surpriză. La urma urmei, și el a ajuns la putere, în urmă cu două decenii, exact așa: spre sfârșitul anului 1999, Boris Elțîn, ros de alcool și simțind în spate o anchetă internațională privind spălarea banilor pe scară industrială, a decis să se retragă punându-l în locul său pe șeful FSB-ului, urmașul KGB-ului, în schimbul asigurării imunității în fața legii pentru el și familia lui.

Cine este Mihail Mișustin, noul premier rus?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:54 0:00
Link direct

Târg pe care Putin l-a respectat. De aceea și urăște el, în virtutea regulilor interne ale FSB-ului, pe cei care au trădat: Litvinenko sau Skripal.

Așa încât, din această perspectivă, este foarte important, pentru întreaga planetă, să încerce să definească personalitatea noului șef al guvernului Rusiei ales de Putin.

E văzut ca un reformist care a supravegheat informatizarea finanțelor...


Frankfurter Allgemeine Zeitung încearcă astăzi să explice cine este noul premier numit de Putin: Mihail Mișustin.

El a fost aprobat deja astăzi de 383 de deputați din Duma de stat, în vreme ce 41 s-au abținut.

În vârstă în curând de 54 de ani, acest șters șef al fiscului începând din 2010 este un moscovit care a terminat un institut industrial în 1989. E văzut ca un reformist care a supravegheat informatizarea finanțelor.

Este căsătorit și are trei copii. E pasionat de hochei pe gheață și a fost membru al conducerii clubului de hochei din Moscova ȚSKA. Dar pasiunea pentru hochei nu este singurul lucru care îl apropie de Putin. Pe Mihail Mișustin îl mai cheamă și Vladimirovici, pentru că tatăl lui se numea Vladimir.

Presa din lumea întreagă caută să rezume această enigmă. El este un tehnocrat fără ambiții politice, constată la rândul său El Pais, în Spania, iar Politika, de la Belgrad, informează și că e autorul a trei cărți despre funcționarea administrației fiscale.

Acolo unde intervine un alt soi de abilitate în comunicare din partea lui Putin, este unde apare ca acest om ales de el pentru a conduce guvernul nu e nici un politician și nici nu e ieșit din serviciile secrete.

Este un om competent în profesia lui, sau cel puțin așa a părut până acum, și nu e un politician în sensul detestat al cuvântului. Că el nu va arăta nici o independență față de Putin e altceva, și probabil nimeni nu se aștepta ca asta să se întâmple.

XS
SM
MD
LG