Ce păcat că moldovenii zboară „la Italia” (acum, mai puţin…), nu şi în cosmos! Să fi fost măcar unul, de sămânţă – ca-n bancul cu ardeleanul din mărginimea Sibiului care, fiind întrebat de astronautul american cu ce-a venit pe Lună, îi răspunde mândru nevoie mare, arătând din cap spre desagă: „Cu brânză!” –, cât să ajungă apoi deputat în Parlamentul RM din partea Partidului de Guvernământ, iar cu prima ocazie să pledeze – de la înălţimea explorării sale istorice – pentru o nouă (a câta?!) schimbare a Constituţiei. De ce la ruşi se poate, şi la moldoveni nu! Mai exact, de ce Vladimir Putin poate, iar Igor Dodon nu?! („De-atâta!”, vorba preş’dintelui, care nici nu şi-a dus la bun sfârşit primul mandat prezidenţial, nu că să-l câştige pe-al doilea; şi există suficiente temeiuri – sau temeri?! – de a crede că nici nu-l va obţine.)
Dacă-şi mai făcea cineva iluzii cu privire la posibilitatea democratizării Federaţiei Ruse – spulberate şi ele, după „rocada Preşedinte – Premier” cu Dmitri Medvedev –, această forţare a legislaţiei în vigoare de ultimă oră („Propun fie să înlăturăm restricţiile privind numărul de mandate prezidenţiale, fie să stipulăm într-un articol prevederea conform căreia, după intrarea în vigoare a Constituţiei actualizate, preşedintele în exerciţiu, ca orice alt cetăţean, are dreptul de a fi ales în funcţia de şef al statului”), pentru care s-a apelat la o legendă vie, nimeni alta decât Valentina Tereşkova (n. 1937), prima femeie-cosmonaut (16 iunie 1963), spune totul despre felul cum funcţionează maşina propagandistică a Puterii. Deloc întâmplătoare şi ziua Referendumului din Rusia, 22 aprilie – chiar ziua de naştere a întemeietorului RSFSR, Vladimir Ilici Lenin –; tot în ideea de continuitate o fi fost aleasă. De ce însă acum, de vreme ce actualul mandat al lui V.V. Putin se încheie abia în 2024. Nu cumva situaţia (economică, în primul rând, dar şi socială, căci Rusia nu-i o „mămăligă care nu explodează”, ci ditamai cazanul de ţuică!!!) începe să-i scape de sub control liderului de la Kremlin?
Revenind la oile noastre, şi sigur păstrând proporţiile, oare punerea în circulaţie, de către Mitropolia Moldovei, în cele peste o mie de biserici, a Pomelnicul Familiei Dodon, nu face parte din aceeaşi categorie a punerilor („eroului”? „martirului”?) în scenă? (Mă întreb cine a avut oare iniţiativa, cui i-a revenit rolul de „Valentina Tereşkova” de pe Bâc…) Acum, în preajma sfintelor sărbători de Paşti, când în ciuda situaţiei epidemiologice lăcaşurile de cult vor fi pline, chiar era cazul ca un neam întreg – de la Mihai Eminescu citire: „’tu-i neamul nevoii!” – să se roage, toţi ca unul, pentru o singură, fie şi prezidenţială, familie? Toată această nesimţire – fiindcă şi unul, şi altul îşi pot permite! – nu vă aminteşte de vechea zicală românească: „Capra sare masa, iada sare casa”? Pe când întemeierea unei dinastii în Federaţia Rusă? Mai e mult până la beatificare „sfintei familii” prezidenţiale în Republica Moldova?
Ceea ce nu pot nicidecum înţelege este cum nişte personalităţi care au făcut istorie – şi nu-i puţin lucru să fii prima femeie cosmonaut! – ajung să-şi pună bunul nume în slujba unor potentaţi care se transformă, văzând cu ochii, în uzurpatori. După ce că ai intrat ca un erou în conştiinţa lumii întregi pe uşa din faţă, de ce să ieşi pe uşa din dos ca un lacheu? Ce le-ar fi spus deputaţilor Dumei, care au votat cu o covârşitoare majoritate PENTRU, bietul Andrei Saharov, să fi fost de faţă?!
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
