Dar presa britanică atinge și un subiect mult mai fierbinte: Occidentul și China ar putea, din greșeală, să declanșeze un război atomic, avertizează The Daily Telegraph, citând un oficial guvernamental.
La fel, cum o analizează în detaliu The Times, liderul nord-corean Kim Jong-un a amenințat că va folosi arma nucleară pentru a “anihila Coreea de Sud”, dacă țara-soră, aliat de nădejde al Occidentului și protejată militar de SUA, ar face vreun gest ostil.
Pentru Daily Telegraph, însă, principala primejdie ar veni dinspre China. E citat Sir Stephen Lovegrove, consilier pentru securitatea națională al Regatului Unit, care spune că Occidentul și China ar putea „declanșa din greșeală războiul nuclear”.
Stephen Lovegrove avertizează că lumea nu mai dispune astăzi de garanțiile Războiului Rece, cele care au împiedicat războiul nuclear cu URSS. El evocă astfel perspectiva unui „conflict necontrolat” între China și Occident. El spune că lumea intră într-o „nouă eră periculoasă a proliferării”, cu amenințări generate de multiplicarea armelor genetice, a sistemelor spațiale și a laserelor.
Temerile cresc și în Washington că invadarea Ucrainei de către Rusia l-ar putea convinge pe Xi Jinping să încerce să ocupe Taiwanul mai devreme decât se estima posibil. Peste ocean, The Washington Post relatează că Joe Biden a vorbit ieri la telefon cu Xi Jinping, conversație anunțată de multă vreme, despre care oficialii chinezi spun că Xi l-a avertizat pe Biden că Pekinul e gata să riposteze, după ce președintele american a declarat că SUA se pregătesc să apere Taiwanul militar, comentarii pe care Casa Albă a căutat ulterior să le nuanțeze.
„Cei care se joacă cu focul ajung să să se ardă” și „Sper că partea americană înțelege pe deplin acest lucru”, a amenințat Xi Jinping.
Din această perspectivă, The New York Times subliniază riscurile pe care le prezintă programata vizită în Taiwan a șefei Camerei Reprezentanților din Congres, Nancy Pelosi.
Deocamdată, Federația Oamenilor de Știință Americani estimează că Pekinul dispune de 350 de focoase nucleare, în comparație cu cele 6.257 ale Rusiei și cele 5.600 ale Americii.
Cât despre perspectivele Marii Britanii, un ziar a pus la îndoială pretențiile candidatului la șefia Tory și a guvernului și fost ministru al finanțelor, Rishi Sunak, de a avea o atitudine dură față de China. Documente ale Trezoreriei britanice arătă că Sunak urmărea la începutul anului să semneze un acord cu Pekinul pentru a face din Marea Britanie o „piață solidă” pentru companiile chineze.
Tot în legătură cu perspectivele britanice, același Daily Telegraph a evocat recent și posibilitatea ca Boris Johnson să devină viitorul secretar general al NATO, dar Telegraph e singurul ziar care menționează asta în mod serios, iar cititorii nu pot să nu-și amintească că Telegraph este cotidianul înfocat pro-Brexit și în care Boris Johnson însuși a scris până în ziua în care a devenit șeful guvernului.
Când șefa diplomației belgiene, întoarsă din Crimeea, vorbea despre o excursie „în Rusia”
Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe din Belgia (site du ministère des Affaires étrangères), poziția guvernului nu prezintă nicio ambiguitate: „Crimeea este anexată de Federația Rusă ilegal [din 2014]. Pentru Belgia, Crimeea continuă să facă parte din Ucraina în temeiul dreptului internațional.”
Numai că, cu doar un an în urmă, când actuala și noua ministră de externe, Hadja Lahbib, tocmai se întorsese dintr-o călătorie în peninsula ocupată, ea a abordat atunci subiectul dintr-o perspectivă mai puțin clară. Lahbib era atunci o jurnalistă foarte cunoscută la televiziunea publică RTBF și și-a povestit, într-o postare difuzată pe 3 august 2021, impresiile ei despre Crimeea și festivalul de teatru la care a participat acolo.
Când colegul ei jurnalist a întrebat-o unde a fost – „în Ucraina sau în Rusia?” – Lahbib a răspuns foarte nuanțat, lăsând cuvântul unui locuitor din Crimeea care povestea cum „aici, cu toată mentalitatea, cu întreaga cultură, suntem ruși”.
Scandalul este acum mare, întreținut de opoziția naționalistă flamandă, iar principalul cotidian din Bruxelles, Le Soir, anunță că ministra Lahbib i-a trimis o scrisoare omologului său ucrainean, Dmitro Kuleba, căruia îi dă asigurări că «Rusia ocupă ilegal Crimeea».
Ce ne mai spune astăzi Foucault
La rubrica culturală, săptămânalul «Le 1 Hebdo» (care are, pe hârtie, un format unic, putându-se plia pentru a intra în buzunar sau a deveni un afiș), oferă un întreg dosar despre ceea ce mai reprezintă astăzi gândirea și scrierile lui Michel Foucault (cf. foto).
De un deosebit interes este studiul filozofilor Barbara Stiegler și Christophe Pébarthe, care aplică practic conceptele lui Foucault din cărți precum «Supraveghere și pedeapsă. Nașterea închisorii» (Surveiller et punir, 1975) la situația din timpul pandemiei de COVID, când, «invocând știința, confundată forțat cu adevărul, guvernele au putut să-și aplice visul politic al controlului total».
Studiul compară discursul autorităților de astăzi cu cel de ieri din timpul epidemiilor de ciumă, când legitimitatea puterii se fonda de asemenea pe izolarea cetățenilor și pe transferul responsabilității asupra acestora, transformați într-un agregat de pacienți (închiși, testați, vaccinați).
«Mi iubita, mon amour»
Tot la rubrica culturală, săptămânalul satirico-politic francez Le Canard enchaîné, care a avut recent numai cuvinte de laudă despre filmul românesc al lui Bogdan George Apetri «Miracol» («Dédales»/Labirinturi în franceză), scrie în ultimul său număr (numai în ediția pe hârtie) despre un alt film care are de-a face cu România, «Mi iubita, mon amour»:
«Jeanne a ales să sărbătorească cu trei prietene în România sfârșitul vieții ei de fată neprihănită. Dar iată că li se fură mașina închiriată. Și sunt primite și ajutate de o familie de țigani al cărei băiat mai mare, Nino, nu o lasă pe Jeanne indiferentă…
Odată cu acest prim lung-metraj, actrița Noémie Merlant a turnat un film inspirat, în parte, de propria sa poveste din realitate cu Gimi Covaci, un tânăr rom care a trăit în Franța, a cărui prezență umple în orice moment ecranul și care își conduce aici propria familie. Rezultatul: un film pasionant, îndrăzneț, care demolează prejudecățile arătându-ne un alt chip al romilor și al României.»
Despre Noémie Merlant, actrița franceză cu romanța rom, scrisese și Libération, realizând un portret al acesteia din care aflăm că Gimi Covaci este cu zece ani mai tânăr decât ea și că ea a devenit una din fețele reclamelor pentru firma de lux Louis Vuitton. Scriind cronica filmului, același Libération găsise însă că «merge cam departe cu muzica». Mister pentru cine vrea să vadă filmul.
«Neoliberalismul din uter»
Revista satiric-politică franceză Charlie Hebdo oferă un întreg dosar despre mamele purtătoare (sau mamele surogat, sau de împrumut), pornind de la cazul tragic al mamelor purtătoare din Ucraina. Războiul a adus la lumină situația tragică a mamelor purtătoare din această țară devenită «o uzină de bebeluși produși prin practica gestației pentru persoane terțe».
Aceasta este interzisă în Franța, dar legală într-o serie de țări europene, iar multe franțuzoaice merg să găsească mame de împrumut în străinătate. Revista analizează acest fenomen care este paradoxal doar în aparență și anume că «practica mamelor purtătoare este permisă în multe țări care în același timp interzic sau descurajează avortul». În Coreea, de pildă, dar și în occident, în Irlanda sau Statele Unite întâlnim ceea ce Charlie Hebdo numește «neoliberalismul din uter».
Dumnezeu pe autostradă
În SUA, de altfel, legea unora din state poate duce la încurcături baroce atunci când vine vorba despre drepturile fetusului. Charlie Hebdo rezumă cazul unei femei din Texas care a fost amendată pentru că a fost surprinsă conducând singură pe banda de autostradă rezervată pentru car pool, pentru cei care împart o mașină pentru a economisi energia.
Femeia refuză acum să plătească amenda, pentru că ea este însărcinată și, argumentează ea, legea nu poate pretinde două lucruri contrarii. Or, în Texas legea spune că un «copil încă nenăscut» este o persoană în toate fazele gestației. Femeia spune așadar că are dreptul să considere că face car pool atunci când conduce singură cu fetusul în pântec. Căile lui Dumnezeu sunt uneori niște autostrăzi tare încurcate!
Salt înapoi…
Tot așa, despre avort în România, Charlie Hebdo scrie: «La mai bine de treizeci de ani după sfârșitul erei Ceaușescu și, pentru românce, după recâștigarea dreptului la avort, numărul de avorturi înregistrate oficial nu încetează să scadă. Asta datorită influenței crescânde a «centrelor de consiliere pentru sarcină nedorită» finanțate de grupări evanghelice americane, ale căror orientări «pro life» nu mai sunt un mister pentru nimeni. Rezultatul: în 2021, nici un singur avort nu a fost practicat în spitalele publice din 11 județe, iar în patru din celelalte s-a înregistrat câte un avort izolat. Asta — în numele unor rațiuni «religioase și/sau etice».
«Curând, româncele au să scoată iar din sertar andrelele de croșetat sfințite.»
